Welcome, dear visitor!
Motto: Totul, orice intamplare, marunta sau importanta, devine o aventura cand o traiesti alaturi de omul potrivit. -- Katleen Norris (1880-1966)
Marek Halter – Cabalistul din Praga
Lectura acestui roman m-a făcut să retrăiesc plimbarea prin cartierul evreiesc din Praga, în vacanța din vara trecută, dar cu mai multe detalii decât ne-a oferit ghidul nostru local privind legenda Golemului, având în vedere că aceasta este acum în mâinile unui talentat scriitor de origine israeliană, autor și a altor romane de succes care evocă personaje biblice sau legate de istoria și tradiția iudaică (”Memoriile lui Avraam”, ”Regian din Saba”, trilogia ”Biblia la feminin: Sara, Sefora și Lilah”.
Romanul m-a atras pentru că evocă viața comunității evreiești din secolul al XIV-lea, cu întregul său context istoric și pentru că mi-am imaginat mai ușor acțiunea datorită vizitei la Praga, în vara anului trecut, când am văzut ”Cartierul evreiesc” cu obiectivele sale istorice: Vechea Sinagogă Nouă, unde preda marele rabin de Praga Loew Iuhuda ben Bezalel, cealaltă Sinagoga construită de Mordehai Maisel, primarul orașului evreiesc în timpul marelui rabin Loew, Cimitirul evreiesc, unde se găsesc pietrele funerare a două personaje istorice reale – rabinul Loew și discipolul său David Gans, bun cunoscător al matematicii și astronomiei.
Romanul este scris ca o rememorare de către David Gans a întâmplărilor trăite în comunitatea evreiască, în apropierea rabinului Loew și a familiei acestuia, la Praga, la vremea aceea, când “Europa trăia sub pumnul de fier al Sfântului Imperiu Roman Germanic care se întindea de la marea Baltică la Adriatică, de la marea Nordului la Mediterană. De la est la vest, avea doar două granițe: cea rusească și cea franceză. Dar înlăuntru mocnea de focuri pe care numai Maximilian fusese în stare să le țină sub cenușă. Tăciunii aceștia roșietici purtau numele de Reformă, luterani, calviniști, catolici. Torțe de ură, războaie și omoruri care aveau un singur lucru în comun: ura față de evrei”.
Într-un secol marcat de conflicte religioase, evreii din Praga au supraviețuit numai datorită protecției unui monarh luminat, cum a fost Maximillian al II-lea, apoi a urmașului lui, Rudolph, care era interesat de secretele și puterile magice ale Cabalei, știința străveche a evreilor.
Narațiunea dă viață personajelor istorice reale cu care David Gans a fost contemporan: ”De fapt, pe vulturi i-am întâlnit în față-n față. Ei s-au numit Galileo Galilei, Giordano Bruno, Johannes Kepler, Tycho Brahe, Isaac Luria și cel mai mare, cununa înțelepților și miracolul generației mele: rabi Loew Iehuda ben Bezalel, Mare Rabin de Poznan și Praga, cel pe care-l numim cu toții MaHaRaL-ul”.
Cu toții erau foarte preocupați de teoria heliocentrică a lui Copernic, care trăise cu 40 de ani înaintea lor, și pe care acesta o susținuse cu prețul vieții împotriva poziției oficiale a Bisericii catolice. Teoria aceasta rezultase la vremea respectivă numai din calcule matematice și geometrie , fiind formulată înainte de descoperirea lunetei de către Galilleo Galilei!
În jurul personajelor reale, pe lângă detaliile istorice cunoscute, autorul completează cu ficțiunea, născocind o poveste de dragoste care încalcă o promisiune de căsătorie între familii de vază din comunitatea evreiască. Este povestea nepoatei rabinului, Eva – un personaj feminin cu o forță de caracter peste limitele acceptate ale epocii, un spirit liber format datorită instruirii sale de către David Gans în matematici și astronomie (în condițiile în care instruirea se acorda de obicei numai băieților).
Când la Praga a izbucnit o epidemie devastatoare de ciumă, aceasta a făcut mai multe victime în rândul creștinilor decât în cele ale evreilor deoarece aceștia din urmă ardeau cadavrele, în timp ce trupurile putrezite ale creștinilor morți de ciumă se adunau pe malurile Vlatavei, fără să aibă cineva curajul de a aprinde un rug . Din această cauză, preoții creștini aruncau vina infestării pe evreii, iar ura creștinilor îi amenința pe evrei mai mult decât ciuma!
Dacă până la urmă ciuma a decimat pe creștinii care forțau porțile orașului evreiesc, ura a izbucnit din nou, după niște ani. Una din cele mai cutremurătoare scene ale romanului este cea în care soțul Evei a fost smuls dintr-o trăsură și rupt în bucăți de mulțimea furioasă, iar bucățile trupului său ”erau împrăștiate pe o suprafață atât de mare, încât ai fi zis că o explozie de praf de pușcă îl aruncase în aer” ! Creștinii, catolici și protestanți, care se sfâșiaseră între ei până nu demult, și-au unit din nou forțele într-un asediu împotriva evreilor. Motivul? ”De aproape o mie șase sute de ani, în ochii creștinilor noi eram fii lui Iuda, poporul care-l trădase pe Cristos, și nu mai voiau să vadă în noi decât pricina suferinței lor”.
Pentru că monarhul Rudolph nu mai era interesat să protejeze comunitatea evreiască, membrii ei i-au cerut rabinului să facă o armă care să-i strivească pe persecutori și să le aducă ”pacea prin mijlocirea nimicirii”. Această armă era Golem-ul pe care, spune legenda, rabinul, datorită cunoașterii Cabalei, putea să-l creeze prin puterea cuvântului, la fel cum Iehova Dumnezeu îl crease pe Adam, din țărâna pământului. La o asemenea cerere, rabinul Loew nu s-a putut opune dar i-a atenționat cu privire la necunoașterea consecințelor acestui act de creație: ”Vreți Golemul, dar care dintre voi poate spune ce va aduce Golemul?” Apoi a cerut comunității să-i aducă o mare cantitate de lut din malul Vlatavei, lut din care a animat o creatură asemănătoare unui om uriaș, dar fără gură – Golemul.
Una din cele mai interesante scene imaginate de scriitor în roman este cea în care chiar monarhul Rudolph vine în orașul evreiesc să vadă cu ochii lui Golemul, îi poruncește și constată uimit că Golemul făcea numai ce îi spunea rabinul (!).
După o asemenea manifestare de forță aflată de partea comunității evreiești, aceasta s-a bucurat de pace și liniște din partea vecinilor creștini, pentru un timp. Dar, așa cum a avertizat rabinul, Golemul a adus griji și situații noi, la care comunitatea evreiască nu a reacționat potrivit… Motiv pentru care perioada de pace și liniște a luat sfârșit (dacă veți citi cartea veți afla și voi de ce), iar țărâna din care a fost creat Golemul, așa cum spune legenda și cum ne-a spus și Michael, ghidul nostru de la Praga, se află de atunci și acum în podul sinagogii vechi din vechiul Cartier evreiesc.
Marek Halter - Cabalistul din Praga
Isabel Allende – Eva Luna
Voi continua impresiile despre seria de autor, referindu-mă acum la o altă carte scrisă de Isabel Allende, pe care am citit-o, ”Eva Luna”. Spre deosebire de cele două romane despre care am scris în post-ul precedent, cel de față este mai puțin raportat la un cadrul istoric bine determinat, despre care scriitoarea să se fi documentat în prealabil, cum au fost în cazul relatărilor cu tentă istorică despre întemeierea Regatului Chile, în ”Ines a sufletului meu”, sau despre ”Goana după aur” din California, în a doua jumătate a secolului XIX, în ”Fiica norocului”.
De data aceasta, preponderentă este fantezia, sau poate mai bine zis straneitatea narațiunii, în comparație cu celelalte două romane amintite mai devreme. Acțiunea din romanul ”Eva Luna” se petrece tot în America Latină, dar într-un spațiu vag definit ca fiind locuit de ”popoare tropicale”, într-o țară din acest spațiu geografic care ”plutește” pe imense zăcăminte de petrol, condusă de un dictator care poartă titlul de ”Binefăcătorul”, datorită lingușelii supușilor săi, și nu actelor de caritate.
Imaginea șarpelui de pe copertă este o dublă aluzie, la numele personajului principal – Eva Luna, cu trimitere la păcatul originar, dar și la împrejurările mai puțin obișnuite în care a fost concepută ea (nu dezvălui mai mult !). Pe Consuelo, mama Evei, autoarea o aduce de nicăieri, printr-o zvâcnire de condei, cum numai talentul ei scriitoricesc o putea face:
”Misionarii au adunat-o pe Consuelo pe când încă nu știa să meargă, era un fel de lighioană în pielea goală, plină de noroi și rahat, care a venit în patru labe pe puntea debarcaderului precum un Iona minuscul vomitat de o balenă de apă dulce.”
După care, romanul curge firesc, ca o destăinuire a Evei, care știa ceva și despre tatăl său:
”Tatăl meu, un indian cu ochii chihlimbarii, era din locul în care se unesc o sută de râuri, mirosea a pădure și nu se uita niciodată direct la cer, pentru că el crescuse sub cupola copacilor și lumina i se părea ceva indecent.”
Tatăl dispare în selva din care venise, înainte de nașterea Evei. Va rămâne orfană de mamă, după o copilărie alimentată de poveștile acesteia, născocite din lecturile pe ascuns din cărțile doctorului Jones, la care mama lucra ca servitoare. Apoi, ca la o probă de ștafetă, Eva va trece de la mamă în grija Nașei; dar Nașa se va pierde în negura demenței, după nașterea unui plod cu două capete, unul alb și unul negru (v-am spus că romanul acesta se detașează de celelalte prin straneitatea povestirii!), și Eva se va atașa de Elvira care era altă servitoare, la alți stăpâni.
Câștigându-și existența ca servitoare în casele celor bogați, de unde va fugi apoi în lumea străzii a marelui oraș, Eva va ajunge să cunoască și să ne descrie personaje care mai de care mai pitorești, fiecare având partea sa de culoare în fresca complicată și multicoloră a istoriei sud-americane: un mic borfaș al străzii care ajunge liderul temut al gherilelor din jungla amazoniană, patroana inimoasă a unui bordel de lux, un negustor oriental dintr-un sat îndepărtat, un travestit celebru, Generalul, Omul cu Gardenie și alții.
Pentru că fiecare personaj întâlnit de Eva are o istorie proprie, iar Eva are darul povestirii, ea va participa și la nașterea unei telenovele, pentru că ce ar fi America Latină fără telenovele ?! Pentru poveștile sale, Eva, asemeni Șeherezadei, va primi ca premiu un iubit. Îl va întîlni pe Rolf, a cărui poveste începe în Europa și continuă pe continentul sud-american. Datorită lui, avem un indiciu mai precis pentru plasarea în timp a acțiunii, Rolf fiind copil în Germania, la finele celui de-al doilea război mondial.
Dar cum conduce scriitoarea firele întâmplării, pentru a-i întâlni pe cei doi tineri, într-un context sud-american bogat în evenimente și răsturnări sociale și politice ?! Acesta este un lucru fascinant care ține de măiestrie literară și pe care numai lectura acestui roman îl poate oferi…cu toate detaliile unui mod de a scrie plin de farmec, nostalgie și umor care poartă deja marca Isabel Allende.
Isabel Allende – Eva Luna
Despre romanele “Ines a sufletului meu” și “Fiica norocului” de Isabel Allende
După ce am citit câte ceva din fiecare, pe cei trei scriitori, și anume Gabriel Garcia Marquez, Mario Vargas Llosa și Isabel Allende, i-am asociat într-un fel de ”familie” literară sud-americană. Cei trei sunt povestitori de excepție și au spiritul continentului, fie că este vorba de Columbia lui Marquez, de Peru, de unde vine Vargas Llosa, și de Chile – patria de suflet a lui Allende.
Voi începe cu Isabel Allende, un talent narativ născut într-o familie fabuloasă – rude cu multă personalitate și care povestesc copilei istorii despre viața celor dinaintea lor, transmise din generație în generație, istorii care vor constitui pentru ciitoarea scriitoare un bogat filon de inspirație. Talentulul narativ format în acest mediu propice va fi apoi cultivat și se va regăsi în romanele cu caracter autobiografic având în centru familia sa din vremea copilăriei și tinereții petrecute în Chile, cu rudele din partea mamei sale, un unchi care a avut mandate de președintele al țării, înlăturat de la putere prin lovitură de stat. De aici a urmat exilul scriitoarei în Venezuela, despărțirea de primul soț, moartea fiicei sale Paula din cauza porfiriei, maturitatea deplină, inclusiv pe plan literar, mutarea în California, recăsătoria cu al doilea soț. Acesta are și el propria istorie, subiect al romanului ”Planul infinit”, o felie din istoria Americii anilor ”60, cu mișcarea hippie pornită din centrul universitar Berkley, războiul din Vietnam și traumele celor care au participat la el.
Oricând, oricare din romanele lui Isabel Allende pot fi transpuse cinematografic, pentru că au acțiune, nerv și intrigă. După primul roman prin care s-a făcut cunoscută – ”Casa spiritelor”, pe care eu nu l-am citit, s-a turnat deja un film.
Scrierea este plină de vervă și de temperament, oglindă a personalității scriitoarei. Personajele sunt realiste, potrivite perfect în contextul epocii și nu în ultimul rând, pitorești prin replici și în fapte.
Alte romane ale sale nu sunt autobiografice, și au presupus documentarea istorică pentru descrierea veridică a epocii. Mă refer aici la romanele ”Ines a sufletului meu” și la ”Fiica norocului”. În primul, se dă viață unui personaj feminin real, dar uitat, al epocii colonizării hispanice a Regatului Chile. Ea este Ines, o femeie simplă din Spania care pleacă după soțul său, îmbarcat pe corabiile cuceritorilor de noi teritorii din America Latină, pentru coroana spaniolă. Refuzînd statutul restricitiv de văduvă incertă, din Spania vremurilor sale, apriga femeie pleacă în căutarea soțului său, de la care nu mai primise demult o veste. De găsit, va găsi altceva mult mai de preț: libertatea aventurii cuceririi de noi teritorii și o nouă iubire, alături de care va avea parte de luptă, dar și de victorii. La bătrânețe, va relata fiicei adoptive transformarea trăită, dintr-o modestă cusătoreasă din Spania, ajunsă în Chile printre spaniolii proprietari de pământuri, care au întemeiat și au condus orașe. Transformarea sa este remarcabilă, având în vedere că faptele se petreceau într-un ev mediu care a aparținut, cu rare excepții, bărbaților.
În ”Fiica norocului”, scriitoarea realizează un alt tur de forță al narațiunii și al contextului istoric, desprins dintr-o temeinică documentare. Cum arăta orașul port Valparaiso la 1848? Dar Hong Kong-ul devenit concesiune britanică, în aceeași epocă?! Sau cum s-a ridicat orașul San Francisco, începând cu 1850, în golful în care debarcau oameni ai națiunilor cuprinși de febra aurului descoperit în California, cu taberele lor separate – mexicani, chilieni și alți hispanici, porecliți general ”unsuroșii”, și chinezii, ziși și ”galbenii”. Dintre aceștia unii aveau izbândă, găsind aurul care se risipea ca fumul din pricina speculei cu alimente și a industriei viciului, cu mulțimea de saloons și bordeluri care împânzeau zona din vecinătatea Filonului Principal.
Și romanul acesta are un personaj principal feminin, Eliza Sommers, în jurul căreia evoluează personajele secundare, într-o narațiune care ne arată treptat ce legături ar putea să existe între:
- Doi frați și sora lor, toți de origine britanică, stabiliți în Valparaiso; fratele cel mare care este comerciant flegmatic, al doilea care este un aventurier căpitan de vas și sora lor care crește ca pe propria fiică copilul din flori al celui din urmă, fără a dezvălui secretul;
- Un vânzător de Biblii și fals misionar protestant, susținut financiar de comunitatea britanică din Valparaiso, devenit apoi ziarist de senzație în America și autor al miturilor americane de început ;
- Un june chilian, funcționar mărunt dar cu mărețe idei revoluționare, ajuns în America pentru a face rost de statutul social care să-I permită să ceară mâna iubitei sale, de condiție mai bună;
- Un tânăr chinez dintr-o familie de vraci tradiționali, ajuns discipolul unui maestru din Hong Kong și apoi practician al lucrurilor învățate de la acesta, ruinat la jocurile de noroc și îmbarcat cu forța pe un vas care ajungea în California, în goana după aur;
- Un alt tânăr imberb, ajuns din Chile în California, care nu caută aur, doar dorește să dea de urma fratelui său plecat cu câteva luni înainte;
- Matroana unui bordel ambulant și fetele sale, care ajung să se stabilească într-un loc și să aibă ocupații mai onorabile;
- Fiica unor descendenți ai conchistadorilor spanioli, proprietari de pământuri în Chile, inițiatoare a unor afaceri mult mai profitabile decât exploatările aurifere din California.
Motorul narațiunii sunt sentimentele personajelor de mai sus și acțiunile lor, pe fundalul locurilor descrise, de pe trei continente. Vă las pe voi să le urmăriți și să le descoperiți, fără a vă răpi din suspansul intrigii și surpriza finalului.
Se pare că autoarea se regăsește, în plan literar, în cele două eroine, deoarece ajunsă în America, țara sa de adopție, aici a cunoscut succesul și independența care nici nu putea fi visate în condițiile conservatorismul țării sale de origine.
Isabel Allende - Fiica norocului