Antoaneta Moga's blog

Cele treisprezece chipuri ale lunii, scris de Charles Frazier după romanul său de debut “Cold Mountain”,  păstrează stilul cunoscut al naraţiunii, absolut fermecător…  Cele două motto-uri au legătură, indirect, cu cele două personaje centrale ale romanului – un indian cherokee şi un ingenios pioner american.

Romanul este scris la persoana întâi şi este o evocare lirică, dramatică şi pe alocuri autoironică a unei vieţi îndelungate, pe care Will Cooper, pionierul nostru, o povesteşte cu farmec și pe îndelete. Povestea sa este plină de naturaleţe, suspans şi presărată cu nişte vorbe de duh, formulate la vârsta centenarului, pe care le-am găsit încântătoare… Un exemplu în acest sens ar fi chiar fraza de început a romanului: “Extaz care să nu pârjolească nu există. Iubirea şi timpul m-au adus aici. Curând voi pleca spre Tărâmul Nopţii, călătorie la care tânjesc toate duhurile de oameni  şi de animale. Tărâmul acela ne cheamă. Îl simt cum mă atrage, la fel ca pe noi toţi. E ultima ţară pentru care nu s-a făcut hartă, iar drumul într-acolo e întunecos. O cale a mâhnirii, şi poate că la capătul ei, nu se află tocmai Paradisul. Credinţa la care am ajuns de-a lungul acestei perioade generoase şi totuşi insuficiente pe pământ este că sosim în viaţa de apoi la fel de zdrobiţi cum suntem când părăsim lumea. Dar mie unul mi-au plăcut întotdeauna călătoriile.”

Şi celelalte capitole încep şi se încheie cu fraze pline de tâlc… scriitorul, fiind profesor universitar de literatură, a învăţat bine una din lecţiile lui Mario Vargas Llosa, care se referă la calitatea frazelor de început (vezi “Scrisori către un tânăr romancier”).

Fraza de început a primului capitol își atinge scopul, captând atenţia cititorului… Este ca o morală la  povestea sa de dragoste cu Claire, fata pe care a iubit-o din copilărie, de care îşi aminteşte şi pe care o aşteaptă chiar şi spre finalul vieţii. Înduioşătoarea aşteptare deoarece, batrân fiind, speră că vocea care se aude slab, la pâlnia telefonului, este a ei… Invenţia aceasta, adusă în casa sa, o privește cu reticență, la fel ca pe cinematograf, lumină electrică și automobil. Pentru că a avut o viață atât de lungă, a apucat să le vadă și să pară chiar el o ”fosilă vie”, în raport cu modernitatea care dă năvală în universul său.

Încă din copilărie, marea pasiune a eroului nostru au fost cărţile şi scrisul. Pasiunea pentru lectură a făcut ca, multă vreme, cărţile să-i fie tovarăşi iar pasiunea pentru scris a fost alimentată de dorinţa de a-şi păstra amintirile, ajungînd ca podul casei sale să plin de jurnalele sale, scrise începând cu administrația Monroe. Iată confesiunea sa în acest sens:

“Nu mă pot hotărâ dacă e vorba de o boală sau de vreun păcat în nevoia mea de a aşterne întâmplările pe hârtie şi de a încremeni lumea aceasta fluidă într-o formă oarecum rigidă.(…) O întâmplare pusă pe hârtie e ţintuită locului, exact ca o piele de şarpe cu clopoţei jupuită de pe carne, care stă întinsă şi bătută în cuie pe peretele hambarului. La fel de nemişcată şi tot atât de falsă în comparaţie cu originalul. Plată, neclintită, neprimejdioasă. (…) Însă eu  am fost mereu nebun după cuvinte. Când mă căutai,  citeam o carte sau scriam în jurnal. Pe la cinsprezece ani, cei din neamul  lui Bear îmi spuneau Turkey Wing, din cauza penelor pe care le ţineam , de obicei, în evantai, în  buzunarul de la pieptul hainei sau  puse după ureche, deoarece curcanul era sursa penelor mele de scris preferate.”

Fiu al unor fermieri englezi,Will a rămas orfan, mai întâi de tată, mort accidental și apoi de mamă, care moare de tuberculoză. În contul îngrijirii mamei sale, unchii săi își alipesc pământul din proprietatea băiatului, din vinovăție îl mai lasă la şcoală până la 12 ani, după care au stabilit că este suficient de matur să-l vândă ca slugă la stăpân pentru șapte ani. Prin contract, baiatul devenit brusc matur: trebuia să țină un magazin în teritoriul indian. Pentru a  ajunge acolo, primește o hartă, o cheie, câteva monede, merinde și un cal tânăr, Waverly.

Pornind la drum, este găzduit nopțile la diverse case ale căror proprietari erau cunoscuți ai stăpânului său, dar odată ajuns în teritoriul indian, harta nu-l mai ajută, fiind zonă încă necartografiată. În plus, trebuia să poposească în pădure, în munți, singur, o experiență nouă pentru eroul nostru. Încurajându-se singur, face un foc pentru a nu fi atacat de animalele sălbatice și adoarme abia dimineața, după răsăritul soarelui. În timpul somnului, calul său dispare, fiind furat de hoții de cai cărora le dă de urmă la o cabană, în munți. Aici întreabă de calul său, pe care îl vede la olaltă cu alți cai furați, dar hoții, drept răspuns, îl cheamă să joace cărți cu ei, cu scopul de ai lua și bruma de bani, nu numai calul…

Pentru că la școala sa profesorul său îl învățase regulile jocului de cărți, drept răsplată pentru că se descurca bine cu gramatica limbilor engleze și latină pe care i le preda, Will se așează la masa de joc și le face o surpriză hoților, câștigând constant. Târziu, în noapte, în joc rămân numai el și șeful hoților de cai, Featherstone, un personaj care va avea mai târziu un rol important în viața lui Will. Featherstone, un scoțian cu sânge indian după mamă, bogătaș local, dar implicat în hoțiile de cai datorită spiritului aventuros, a pierdut pentru prima dată la cărți, uimit fiind că a avut cineva curaj să-i țină piept. Drept premiu, el îi oferă lui Will ”o fată, pentru că am una în plus”, pe care o avea ascunsă în apropiere, în coliba ce proteja un izvor. Acolo, Will se duce și o găsește pe ”fata cu brățări de argint”. Era de seama lui, a văzut-o numai la lumina lunii… Luna Vântului. Pentru că fetei îi era frig, a îmbrățișat-o cuprinzând-o în haina lui de lână. După mama sa pierdută timpuriu, pentru Will era prima atingere umană iubitoare, suficientă pentru a pecetlui o iubire pentru restul vieții. Numele i-l va afla peste doi ani, pentru că Will este atacat de tovarășii lui Featherstone și scapă de ei, fugind, bolnav de dragoste și lăsându-și și haina în mâinile urmăritorilor lui.

Rătăcind prin pădure, după câteva zile, ajuns la capătul puterilor, găsește magazinul, destinația finală a călătoriei sale, unde timp de 7 ani era obligat să lucreze. Munca sa era să vândă marfa englezească, de manufactură,  contra pieilor de animale și ginsengului aduse de indienii locali, la schimb în natură, pentru că banii erau rari în acea zonă montană de frontieră, greu accesibilă.

Aici îl va cunoaște pe Bear, căpetenia locală a indienilor. Iată cum descrie Will neamul de indieni cu care s-a împrietenit, pe măsură ce le-a învățat limba: ”Oamenii nu mai semănau cu cei de pe vremuri. Indienii sălbatici nu mai rămăseseră aproape deloc, iar natură virgină, și mai puțină. Erau un neam de oameni vătămați care trăiau într-o lume sfărâmată, la fel ca toți ceilalți. (…) Cu fiecare nouă retragere a Națiunii și fiecare nouă incursiune a Americii, stilul vechi se afunda cu încă un pas mai adâncul munților, tot mai sus în vâlcelele întunecate și de-a lungul pâraielor mărginite de ziduri de copaci.”

Clanul lui Bear rezista pe locurile natale deoarece căpetenia lor,învățase de la albi să folosească un lucru pe care el personal îl considera un nonsens: faptul că trebuie să ai o hârtie de proprietate. Așa cumpărase pentru clanul său pante muntoase și foarte puțin pâmânt plat, pentru culturi, de la administrația americană, motiv pentru care, ulterior,  nu au fost obligați, ca alte clanuri, să plece în rezervații.

Bear venea deseori la magazinul lui Will, pentru troc, dar purtau și discuții interesante. Părerea deloc bună a lui Will despre poveștile romantice, de vânătoare, ale pionierilor americani, în care vedea cauza dispariției vânatului din păduri, l-a făcut pe Bear să-l considere ca pe unul de al lor, deoarece le aprecia valorile tradiționale.  De aceea, Bear i-a propus să-l înfieze, aceasta echivalând cu o acceptare a lui Will de către întregul clan.

Ceremonia înfierii a avut loc în casa comunală a tribului, unde toți membrii comunității au participat la dansurile tradiționale. În dosul uneia din măști se ascundea fata cu brățări de argint care, venind să-și viziteze rudele indiene, aflase de la acestea de înfierea băiatului alb,  întâlnit cu doi ani în urmă. Abia acum Will află numele său – Claire Featherstone, și faptul că locuiește într-o vale învecinată, în Valley River. Având acum adresa fetei, Will îi va scrie scrisori de dragoste care însă nu păreau s-o impresioneze prea tare.

Când Will a împlinit 16 ani, proprietarul magazinului unde lucra Will a murit, iar moștenitorul a falimentat afacerea. Contra simbriei datorate lui Will, neplătită de mult timp și a economiilor acestuia, moștenitorul falit vinde lui Will magazinul și marfa care mai exista. Cunoscând regulile comerțului de frontieră, Will dezvoltă afacerea cu case de comerț din teritoriul indian. Fiind autodidact, după lectura unor tomuri de drept înțelege suficient pentru a pleda ca avocat pentru pământurile indienilor. Banii din comerț i-a investit apoi în alte terenuri, mărind întinderea ținutului de pe care neamul lui Bear nu mai trebuia strămutat.

Noua sa poziție de proprietar de pământuri, avocat și negustor îl fac să aibă mai multă trecere în fața lui Claire, având curajul să o viziteze la reședința lui Featherstone. Cei doi bărbați discută de la egal la egal, și pare că cel în vârstă să nu-și mai amintească partida de cărți la care o pusese drept premiu pe Claire. Aceasta devenise o frumusețe de fată, iar atunci când Featherstone e plecat mai mult de acasă, cei doi se întâlnesc și ajung iubiți, timp de o vară.

Văzându-i odată împreună, într-una din călătoriile lor în munți, una din slugile lui Featherstone  divulgă  acestuia secretul legăturii dintre cei doi tineri.

Ca un avertisment privind relațiile intime avute cu Claire, murgul lui Will este furat într-o noapte: Will îl va regăsi, dar jugănit, în țarcul din curtea lui Featherstone. Acest afront duce la o ceartă aprigă între cei doi bărbați și apoi la un duel. După duel, Featherstone se alege cu o rană de glonte, dar scapă cu viață. Will scapă nevătămat dar Claire îi va deveni de negăsit, fiind trimisă la un pension, în statele din Nord.

Urmează episodul strămutării indienilor în rezervații, ca urmare a deciziilor administrației americane. Devenit senator al statului unde avea în proprietate așa mult pământ, Will va negocia rămânerea pe proprietățile sale și ale lui Bear a clanului acestuia. Un preț care va trebui să-l mai plătescă va fi prinderea unor indieni din alt clan care uciseseră niște soldați americani care supravegheau strămutarea.

Claire împreună cu Featherstone sunt și ei nevoiți să se mute din Valley River. Cu ocazia strămutării, Claire reapare pentru a organiza mutarea bunurilor lui Featherstone. Rugând-o să rămână cu el, Will abia acum află că relația lor era complicată, după cum spune Claire,  deoarece ea nu era fiica lui Featherstone, așa cum crezuse Will, ci sora primei soții a lui Featherstone care, după ce el rămăsese văduv, devenise a doua soție a acestuia.

La rândul ei, Claire l-a rugat pe Will să plece cu ea, dar aflarea adevărului l-a făcut pe acesta să ia decizia de a rămâne, mai ales că după moartea lui Bear, clanul lui l-a recunoscut ca successor. El devine celebru drept ”căpetenia albă” a indienilor, și va organiza administrativ populația indiană locală. Datorită lui, comunitatea indiană care își păstra oarecum tradițiile avea în plus biserică, școală și câteva ateliere de meșteșuguri tradiționale, devenind cu timpul o atracție pentru turiști și ziariști. Încredințând afacerile unui colaborator mai tânăr, Will alege să călătorească prin America, aparent fără țintă. Dar invariabil, ca atras de un magnet, îi caută pe Claire și pe soțul ei, găsindu-i dincolo de Missisippi, unde aveau o reședință cu sclavi negri, la fel de bogată ca în Valley River. Între timp, Claire devenise mama copilului lui Featherstone. Acest lucru l-a cutremurat pe Will și l-a făcut să o considere pe iubita lui pierdută.

Un episod relatat cu multe detalii este cel al participării legiunii de indieni conduse de Will la războiul de secesiune, în finalul acestuia. Războiul a adus multe schimbări, una fiind intrarea în dificultate a afacerilor lui Will, care are creanțe pe care nu le mai încasează de la guvernul american și așa ajunge urmărit de creditori. Se retrage la Warm Springs, la băi, pentru a se odihni dar și aici primește prin interpuși amenințări de la creditorii săi. La Warm Springs, lumea vorbea despre o văduvă venită acolo care era atât de îndurerată, încât nu vorbea cu nimeni. O va întâlni și Will și surpriză: aceasta nu era alta decât Claire, tocmai când spera mai puțin să o mai întâlnescă! Ea îl recunoaște prima, povestindu-i cum pierduse atât pe Featherstone, într-un atac de apoplexie, cât și copilul, mort într-o epidemie.

La Warm Springs, se pare că iubirea celor doi reînvie, la vârsta de 50 de ani, până într-o zi când Claire părăsește stațiunea, condusă până la linia de cale ferată de Will, căruia nu-i spune unde se duce. El îi respectă decizia si se întoarce la afacerile sale încurcate. O parte din avere o pierde prin faliment iar o alta e salvată datorită unor acțiuni uitate la căile ferate care îi aduc un câștig nesperat. Datorită căilor ferate, rămâne în casa care o construise cu gândul la Claire, înainte de a porni în căutarea sa dincolo de fluviul Missisippi. Pe teritoriul restrâns care i-a rămas, indienii din clanul care îl adoptase în tinerețe continuau să-și ducă viața așa cum voiau ei s-o facă, și aceasta era singura lui apartenență și satisfacției : ”Turtă de fasole de cele mai multe ori, carne de căprioară când o puteam obține. Dansul Sperietorilor în nopțile de iarnă, Dansului Porumbului Verde vara. Luna cu cele treisprezece chipuri ale ei se înălța și cobora de-a lungul marelui cerc al anului.”

In ceea ce-l privește, spre apusul vieții Will își asumă traseul său singuratic prin viață, astfel: ”când suntem tineri, credem cu toții că vom trăi veșnic. Apoi, la un moment dat, ne mulțumim să trăim multă vreme. Dar, după ce ajungem la cel acea distincție finală, supraviețuirea devine, în cel mai bun caz, incomodă. Toate ființele și toate lucrurile pe care le iubești dispar. Iar soarta ta e să rămâi. Te trezești exilat într-o lume transformată, populată de străini. Pierdut în locuri pe care le cunoșteai tot atât de bine ca pe propriul buzunar. Albiile de râu și crestele munților, eterne, devin singurii tăi prieteni. Ăsta e punctul în care dacă vei continua să trăiești devine ridicol și amuzant, iar dacă nu, te topești și urmezi întreaga Creație, prin porțile morții, în Tărâmul Nopții. Îți mai rămân propriile toane și amintirile. Unele jalnice și pline de putere.”