George Marcu, Rodica Ilinca – Enciclopedia personalităților feminine din România

4

Episodul cu numărul 20 din serialul inspirat de ”Enciclopedia personalităților feminine din România” de George Marcu și Rodica Ilinca alătură ultimelor trei litere ale alfabetului desfășurătorul cronologic al biografiilor a șase femei, dintre care două au marcat premiere: prima femeie doctor în medicină la o universitate românească (în anul 1890) și respectiv prima femeie primar din România Mare (în anul 1930). Dintre celelalte patru, două au fost deținute din motive politice, una publicistă pentru emanciparea femeilor din România iar alta, principesă a Transilvaniei. De fapt, dacă ar fi să o luăm pe firul timpului, dinspre secolul XVI spre zilele noastre, acesta din urmă este prima:

Isabella ZAPOLYA-IAGELLO (1519, Cracovia, Polonia – 1559, Alba Iulia) – fiică de rege (al Poloniei), soție de rege (al Ungariei), mamă de principe (al Transilvaniei, fiul ei a fost primul cu acest titlu) – toate pe parcursul unei vieți de numai 40 ani (cea mai scurtă din cele șase ale acestui episod).
Tatăl Isabellei era Sigismund I, regele Poloniei din dinastia Iagellonilor, iar mama, Bona Sforza, făcea parte din Casa de Milano.
A primit o educație în spirit umanist, cunoscând mai multe limbi: polona, latina, maghiara și italiana.
În februarie 1539, Isabella cea de 20 ani era dată ca soție lui Ioan Zapolya, fost voievod al Transivaniei (1510-26) și rege al Ungariei (1526-40). Vara anului următor a fost teribilă pentru tânăra regină a Ungariei: naște un fiu – Ioan Sigismund (pe 7 iulie) dar după două săptămâni își pierdea soțul care moare fulgerător, la 53 ani (pe 22 iulie 1540). Cu sprijin otoman, Isabella devenea regentă a fiului său, alături de cardinanlul Martinuzzi, episcop de Esztergom. După 10 ani de domnie, Martinuzzi o obligă pe regină să renunțe la tron, Transilvania urmând să fie condusă de comisari imperiali. Isabella se refugiază împreună cu fiul ei în Polonia. Între timp, cardinalul este executat în 1551 din ordinul habsburgilor. Din pricina abuzurilor comise de imperiali, Isabella este rechemată de Dieta din Sebeșul Săsesc și, cu ajutorul domnitorilor Țării Românești – Pătrașcu cel Bun și al Moldovei, Alexandru Lăpușneanu – ambii trimiși de sultan, Isabella și-a recuperat tronul. O primă măsură luată de ea a fost convocarea Dietei de la Turda care a hotărât desființarea episcopiei de la Alba Iulia și secularizarea averilor ei (1556).
Regina s-a ocupat și de refacerea palatului princiar din noua ei capitală, Alba Iulia, pe care l-a adaptat noilor cerințe de locuit ale unei curți princiare fastuoase, după model occindental. Mormântul ei îl puteți găsi în catedrala romano-catolică din Alba Iulia.

Peste trei secole o întâlnim pe următoarea personalitate a episodului:
Adela XENOPOL (1861, Iași – 1939, București) – publicistă și militantă pentru emanciparea femeilor din România.
Era fiica lui Dimitrie Xenopol (pedagog, directorul penitenciarului din Iași) și sora istoricului Alexandru D. Xenopol.
Era o tânără instruită – a studiat la Sorbona și la College de France din Paris, după care s-a întors în țară pentru a milita pentru drepturile femeilor în calitate de jurnalistă feministă.
În anul 1914 ea a înaintat Parlamentului o petiție în care solicita revizuirea Constituției pentru acordarea dreptului de vot și pentru femeile intelectuale.
Ca literată, a scris versuri, proză, impresii de călătorie, teatru și două romane istorice: ”Pe urma războiului” (1913) și ”Uragan” (1922).
Casa din Iași în care a locuit familia Xenopol a fost declarată monument istoric dar se degradează de voie, conform cu jurnalul.ro.

Cu numai trei ani mai tânără decât Adela, era fiica unui refugiat politic austriac, Kaminski, stabilit la București, și anume:
Hermina WALCH-KAMINSKI (1864, București – 1946, București) – medic, prima femeie doctor în medicină la o universitate românească și totodată, în anul 1887, prima româncă absoventă a două facultăți (pe lângă cea de Medicină, fiind absolventă și a Facultății de Științe, ambele din București) și a doua femeie-medic care a profesat în România, după Cutzarida-Crătunescu Maria#.
Teza de doctorat, pe tema igienei școlilor publice din București, a susținut-o în anul 1890.
Primul post al Herminei a fost acela de medic la Fabrica de Tutun și Chibrituri din București (1897). Cu timpul, a devenit director al Școlii de Infirmiere de Stat (înființată în 1913, în cadrul Spitalului Colentina) și în timpul Primului Război Mondial, director al Spitalului Militar nr. 116 din București, cu grad de maior. A publicat rezultatele studiilor sale pe teme de igienă, medicină școlară (despre deviații ale coloanei vertrebale cauzate de mobilierul școlar; miopia), alimentație rațională, combaterea surmenajului în școli și prim ajutor.
A fost membră fondatoare a Societății pentru Profilaxia Tuberculozei și a Consiliului de conducere a Crucii Roșii.

La aproape două decenii după Hermina, se naște în Moldova cea care va marca o altă premieră națională, de data aceasta în domeniul administrației locale:
Luiza ZAVLOSCHI ( 1883, loc. Buda, jud. Vaslui – 1967, loc. Buda, jud. Vaslui) – învățătoare, prima femeie primar din România Mare.
Era fiică de țărani, devenind învățătoare în localitatea natală după absolvirea Școlii Normale de Învățătoare ”Mihail Sturdza” din Iași.
În 1906, s-a căsătorit cu învățătorul Constantin Zavloschi, cu care a avut șase copii.
În anul 1930, pe când Luiza avea 47 ani, țăranii fruntași i-au cerut să candideze la primăria comunei Buda, împotriva reprezentantului partidului de guvernământ, de care erau nemulțumiți. Învățătoarea a acceptat, a candidat independent (!) și a ieșit învingătoare. Prima femeie primar a inițiat primii pași pentru modernizarea unui loc uitat de lume: a găsit un local pentru primărie, a alcătuit Consiliul Comunal, a organizat pentru prima dată evidențele stării civile și a instalat un post telefonic. Pentru buna administrare de care a dat dovadă, împletită cu înțelepciune și răbdare de fier, ea a fost aleasă pentru încă un mandat, într-un moment când comuna s-a mărit prin unirea cu satul Rafailă.
A avut parte de o viață lungă, fiind înmormântată în cimitirul din localitate, pe cruce fiind scris: ”Prima femeie primar din România Mare”.
Statuia Luizei Zavloschi veghează îm curtea școlii din satul Buda care îi poartă numele.

Ultimele două personalități au în comun statutul de deținut politic pe care l-au avut o vreme dar din motive diferite, după cum veți vedea:
Elena ZELEA-CODREANU (1902, Brăila – 1994, București) – soția liderului legionar Corneliu Zelea-Codreanu (1899-1938), deținut politic.
Elena s-a căsătorit cu ”Căpitanul” legionar la Focșani, în iunie 1924. Nunta lor a fost, așa cum aprecia Ion Cristoiu într-un articol, ”un exemplu de marketing politic”: au participat mii de simpatizanți îmbrăcați în costume naționale și 2300 de vehicule (care, trăsuri și automobile) într-o coloană care se întindea pe o lungime de 7 km. În luna august a aceluiași an, în localitatea Ciorănești, lângă Focșani, soții Zelea-Codreanu au botezat 100 de copii, toți primind prenumele Corneliu.
După 14 ani de căsnicie, Elena ajunge văduvă, soțul ei fiind asasinat din ordinul lui Carol II. De atunci trec încă 10 ani și odată cu instaurarea regimului comunist, Elena este arestată și, fără a fi judecată și condamnată, închisă la Mislea, Târgușor, Arad, Oradea și în lagărul de muncă de la Lățești, unde a stat doi ani, apoi a fost deportată în Bărăgan și eliberată în 1963. S-a recăsătorit cu Bibi Praporgescu, fiul generalului din Primul Război Mondial, pe care l-a cunoscut în lagăr. Rămasă văduvă a doua oară, s-a retras la sora ei în Moldova.
Culmea este că, în ciuda schimbărilor dramatice trăite și a 15 ani de detenție plus deportare, ea este cea mai longevivă femeie din acest episod –a murit la 92 ani!

Sabina WURMBRAND (1913, București – 2000, Glendale, California) – misionar și deținut politic.
Probabil mulți români au auzit de Editura ”Stephanus” care la scurt timp după 1990 comercializa Biblii și literatura religioasă creștină, prin librările proprii din București, dar puțini cunosc istoria cuplului care a înființat-o: soții Richard și Sabina Wurnbrand.
Sabina s-a născut într-o familie de evrei pe nume Oster, la București.
După studii de chimie la Sorbona a revenit în România pentru a se căsători cu Richard Wurmbrand (au fost căsătoriți timp de 64 ani, din 1936 până la moartea ei din pricina unui cancer la stomac, în 2000, soțul i-a mai supraviețuit un an).
În 1938, amândoi s-au convertit la religia creștină de rit anglican, devenind membrii ai Misiunii Anglicane pentru evrei din București. El devine pastor și, împreună cu soția sa, a inițiat o campanie de răspândire a Evangheliei.
În timpul celui de-al doilea Război Mondial (1941-45), Sabina și-a pierdut părinții, două surori și un frate, uciși de naziști în Transnistria (1941). Încercând să-i ajute pe cei năpăstuiți, soții Wurmbrand au scos sute de copii din ghetouri și au predicat în mai multe adăposturi, fiind arestați în repetate rânduri.
După instaurarea comunismului, cei doi tipăresc mii de Evanghelii în limba rusă și depun eforturi pentru evanghelizarea ofițerilor sovietici prezenți în România.
În 1945, la Congresul Cultelor din România, Sabina și-a îndemnat soțul să condamne regimul comunist, iar acesta face acest lucru în fața a 4000 de delegați, afirmând că trebuie să răspândească Cuvântul lui Dumnezeu împotriva celor care le împiedică misiunea.
În februarie 1948, Richard a fost arestat, torturat și condamnat la 25 ani de închisoare.
În 1950, Sabina este și ea arestată, acuzată de ”evanghelizare subversivă” și trimisă în lagărul de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, de unde a fost eliberată după trei ani. A fost pusă sub arest la domiciliu și supusă la presiuni pentru a-și renega soțul și convingerile religioase. Richard a fost eliberat în 1964, prin aministie generală, după 16 ani de detenție politică.
În anul 1965, cei doi au fost răscumpărați de la statul comunist de o organizație creștină din Norvegia cu suma de 10.000 dolari.
Un an mai târziu, soții Wurmbrand s-au stabilit definitiv în SUA. Aici s-au ocupat în perioada 1967-90 de ”Misiunea creștină pentru lumea comunistă” cu scopul ajutorării celor persecutați de regimurile comuniste.
După căderea acestui regim în România, soții Wurmbrand au revenit în România și au înființat la București Editura ”Stephanus”.
Sabina Wurmbrand și-a publicat memoriile, apărute în SUA prima dată în 1970 și reeditate în 1989, 1994 și 1999. Ele au fost traduse în limba română sub titlul ”Noblețea suferinței” (1992) și descriu peripețiile acestei familii în timpul regimurilor dictatoriale din România.

*
* *

#Cutzarida-Crătunescu Maria (1857-1919) prima femeie medic din România, cu studii în medicină realizate în străinătate, la Facultatea de Medicină din Zurich, apoi la Universitatea din Montpellier, unde și-a susținut teza de licență, stagiul de spital și de pregătire pentru doctorat l-a făcut la Paris, unde devine doctor în medicină în anul 1884, cu o teză privind cancerul uterin.

George Marcu, Rodica Ilinca – Enciclopedia personalităților feminine din România
George Marcu, Rodica Ilinca – Enciclopedia personalităților feminine din România

4 COMMENTS

  1. Să înțeleg că s-a terminat?… Îmi pare rău. 🙁 Ai fost o zână bună pentru toate cele care au dorit să citească aceste volume din ”Enciclopedia personalităților feminine din România”, dar nu au putut dintr-un motiv sau altul. Abia aștept să văd ce urmează să ne povestești. ☺

    Să ai zile frumoase, Antoaneta!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here