Ludmila Ulițkaia – Daniel Stein, traducător

O alegere inspirată din aceeași bibliotecă publică (mulțumiri Filialei ”George Coșbuc” din Berceni, că este aproape de casă și are multe cărți bune și noi!) și iată că prin intermediul romanului ”Daniel Stein, traducător” am ajuns să cunosc un nume important al literaturii ruse contemporane – Ludmila Ulițkaia.

Iar când citești multe cărți este ca atunci când ai un dulap plin de haine și constați că, la un moment dat, orice ți-ai cumpăra se asortează cu cel puțin trei piese vestimentare, care le aveai deja. În același sens se conturează asemănarea, întâmplătoare, cu autorul precedent – Amos Oz, prin faptul că Ludmila Ulițkaia are origini evreiești, iar primele ei preocupări literare au avut legătură cu angajarea sa, la finele anilor 70, în calitate de consultant literar la Teatrul Evreiesc din Moscova.

Satisfacția lecturii este condiționată însă de răbdare*, atenție distributivă și antrenament. După un roman-vortex ca ”Atlasul norilor” compus din șase povestiri diferite intercalate pe jumătate și o morală subtilă, trecând prin romanul epistolar al lui Amos Oz, ”Cutia neagră”, descopăr în romanul ”Daniel Stein, traducător” un fel de ”next level” în ce privește complexitatea construcției și temele abordate. Este ca și cum ai citi o arhivă: între documentele-mărturii sunt create legături de tip rețea. Dar nu sunt numai scrisori și telegrame, la acestea Ulițkaia adaugă alte elemente care depășesc cadrul epistolar: de la un pliant turistic, la copii xerox făcute în 1956 ale unor documente ale anului 1939 din arhiva NKVD din orașul polonez Lvov, fragmente de jurnal, alte fragmente din prelegeri publice, transcrierea unei înregistrări pe bandă de magnetofon a unei convorbiri ce se dorea păstrată ca mărturie pentru o istorie/investigație de familie, o notă informativă din 1966 ce se dorea a fi un denunț, un dosar datând din 1976 din arhiva secției raionale a KGB din Vilnius, materiale din ziarele israeline din ianuarie 1964, interogatorii la Comisariatul Poliției etc.

Prin toate aceste elemente, dar și prin numărul impresionant de personaje puse în mișcare și accentele bine puse pe evenimentele tensionate din istoria modernă a Israelului, scriitoarea își asumă realizarea unui colaj impresionant, atât de eterogen încât chiar îi iese o frescă a unei societăți care a eșuat religios în privința căutărilor de natură spirituală:

”Săracul creștinism! El nu poate fi decât sărac: Biserica triumfătoare, oricare ar fi ea, fie cea apuseană, fie cea răsăriteană, îl respinge complet pe Cristos. Și n-ai ce să faci, oriunde te duci, tot peste asta dai. Crezi oare că Fiul Omului, în încălțări rupte și straie ponosite, ar primi să stea aproape de clica asta bizantină de curteni lacomi și cinici care reprezintă astăzi establisment-ul Bisericii? El ar avea rezerve chiar de-ar fi vorba despre un fariseu onest! (…)

În Rusia, în timpul puterii sovietice, Biserica s-a desvățat să fie triumfătoare. I se potrivește mai bine să fie prigonită și înjosită. Doar că uite, odată cu schimbarea puterii, Biserica noastră face temenele statului și se pisicește: iubiți-ne, c-o să vă iubim și noi. O să furăm, o să împărțim… și poporul credincios a înghițit bucuros și pe asta. Eu însă sunt dezgustată.”

Care este sensul vieții? Care este religia adevărată, dacă aplicăm regula logic enunțată de Isus, aceea că ”după roadele lor îi veți cunoaște” – acestea sunt întrebările autoarei, iar ampla documentare istorică și scrierea romanului are ca singură justificare ”dorința sinceră și gândul nebunesc de a spune adevărul așa cum îl înțeleg eu”.

Impresionanta arhivă a romanului provoacă cititorul la alcătuirea conexiunilor dintre personaje, în condițiile oscilării în plan temporal de la trecut – anii întunecați ai Holocaustului și ai purificărilor etnice staliniste de după război – la prezent, în anii `90 ai Israelului modern. Cele mai recente scrisori, din 2004-2006, aparțin chiar scriitoarei, adresate editorului său, în care explică demersul și geneza acestui roman.

Este un fapt istoric că împărțirea Europei Centrale conform Pactul Ribbentrop-Molotov (aplicat odată cu invadarea Poloniei care a marcat, la 1 septembrie 1939, începutul celui de-al doilea Război Mondial) a dus la reconfigurarea granițelor din zonă. Un alt efect a fost dispariția unei țări care nu a figurat niciodată pe harta Europei – Idișland. E țara oamenilor care vorbeau idiș, dialect care a dispărut odată cu vorbitorii lui, deoarece comunitățile de evrei au fost exterminate de pe teritoriul Idișlandului – în Polonia, Ucraina, Lituania, Letonia, Basarabia. Limba pe care o vorbesc, în prezent, evreii din Israel este ivrit.

Fiecare personaj are povestea lui, care se întrepătrunde cu povestea celorlalte personaje cu care a interacționat. Mai mult sau mai puțin, mai demult sau mai recent, toți s-au intersectat cu faptele lui Daniel Stein, traducătorul. Acesta se declară a fi polonez cu tată german și ajunge printr-un complex de împrejurări să lucreze ca traducător atât pentru Gestapo cât și pentru NVKD. Astfel, el are acces la informații pe care apoi le transmite evreilor din ghetou, lucru care a făcut posibilă salvarea vieții a sute de oameni. Cum a fost posibil?! Daniel (alias Dieter, după numele german) vorbea idiș cu accent polonez și de mic studiase într-o școală din Polonia cu predare în limba germană. Asta a contribuit la salvarea lui de la Holocaust, dar și salvarea altora prin el. Pe lângă aptitudinile lingvistice deosebite ale lui Daniel, situația lui specială a avut legătură cu deciziile familiei privind educația dar mai ales cu tatăl său, Elias Stein. Acesta ”era evreu cu armata făcută, așa ceva era posibil numai în Austro-Ungaria. Profesa iudaismul, mergea la sinagogă și era în relații cu coreligionarii lui, punea preț pe învățământul și educația laice, deși el nu avusese parte de ele, vorbea curent germana și spunea despre cultură că aceasta înseamnă cultura germană.(…) Îl citea pe Goethe și îl adora pe Mozart.”

Scrisorile dovedesc cum o faptă bună poate fi o mutare favorabilă (ca în șah) care modifică drumul în viață a persoanelor salvate, dându-le o altă turnură și o nouă șansă. Ar trebui să precizez că eroul principal i-a fost inspirat lui Ulițkaia de un personaj real, pe numele său Oswald Rufeisen, născut în Polonia în 1922 și decedat în Israel, în 1998. Așadar romanul are la bază o poveste adevărată, o istorie a devenirii în timp atât a eroului principal, grație alegerilor sale, cât și a persoanelor salvate de el sau a celor care au legături de familie cu cei salvați.

Tema romanului este nevoia de toleranță religioasă și etnică.

Poate fi privit și ca un roman despre evreitate, asumată sau nu, despre condiția evreului în lume, dată fiind (ne)găsirea locului său nici în Europa (de unde a fost alungat de război și persecuțiile creștinătății), nici în Israel (unde se simte inundat de lumea arabă înconjurătoare), nici în America unde, deși îi merge la suflet cantitatea ei de libertate pe metru pătrat, știe că se află oricum pe un teritoriu furat, de unde au fost alungați indienii nativi americani.

Din altă perspectivă, este un roman despre familie și legăturile de familie. Începe cu povestea Ewei Manukian, o evreică poloneză de 43 ani care, în decembrie 1985, la Boston, nu-și cunoaște tatăl. Mama sa, Rita Kowacz, fostă comunistă poloneză și victimă a persecuțiilor staliniste, refuză să-i dea detalii (singura ei dragoste adevărată fusese Partidul comunist din Polonia din care fusese exclusă pe motive etnice). Ewa o cunoaște pe Esther Hantman de la care află că mama sa reușise să fugă din ghetou (cei care rămăseseră fuseseră uciși câteva zile mai târziu) și să ajungă la o mică așezare a partizanilor, ascunsă în pădure, unde o născuse o fată cu ajutorul doctorului Isaac Hantman, soțul lui Esther. Aceea fată era Ewa, iar fuga din ghetou a mamei însărcinate și legătura cu partizanii fuseseră organizate de Daniel Stein – asta Ewa află de la Esther, ca și faptul că traducătorului îi datorează viața, mai mult decât tatălui ei natural. Așa că Ewa pornește în căutarea lui Daniel Stein.

În niște însemnări din anii 1959 ale doctorului Hantman apare amintirea sa despre Daniel Stein:

”Îmi amintesc de Dieter Stein, tânărul acela extrordinar care organizase evadarea din ghetou. A început să lucreze la Gestapo pentru că era devotat unei idei: să salveze oamenii din ghearele diavolului. Pe urmă s-a creștinat ca să-i mai salveze o dată din ghearele diavolului. M-am întâlnit ultima oară cu el în trenul devastat, care ne ducea la Cracovia. Am stat cu el noaptea pe platforma vagonului și mi-a spus că se duce acolo să intre la o mânăstire.”

Tot doctorul Hantman recunoaște că naționalitatea sa, faptul că nu a putut să înceteze să fie evreu, i-a îngrădit libertatea individuală. Acest obstacol ar fi depășit numai printr-o religie care să treacă peste orice diferență națională sau rasială. Cu acest crez și în semn de recunoștință pentru că a scăpat de moarte ca prin miracol, Daniel Stein a trecut la catolicism, devenind călugăr din ordinul carmeliților, chiar dacă era evreu prin naștere. Alege acest ordin pentru că acestuia îi aparțineau călugărițele care l-au ținut ascuns în mânăstirea lor timp de 18 luni, în ciuda riscurilor, după ce el evadase, fiind descoperit ca trădător de către nemți.

Schimbarea asta l-a pus într-o relație dificilă cu conaționalii săi – autoritățile israeliene refuzau să-i recunoască naționalitatea, în ciuda dovezilor, în momentul când ajunge la Haifa, pentru a sluji la mânăstirea Stella Maris de pe muntele Carmel.

Bazate pe istoria creștinismului dinainte de schisme, ideile sale originale priveau reactivarea comunității evreilor creștini de pe pământul Israelului (Biserica lui Iacov, fratele Domnului). Evident, acestea îl pun în conflict cu superiorii săi din ierarhia bisericească, este chemat să dea explicații la Vatican. Un alt episod interesant a fost cel din anul 1964, legat de vizita Papei Paul VI în Israel, când călugărul Daniel are opinii diferite de poziția oficială a Bisericii Catolice, motiv pentru care este pârât superiorilor de un alt călugăr, Ilie:

”Și-a permis să facă o serie de declarații în care îl condamna pe Papa Pius XII pentru poziția pe care a avut-o în anii nazismului și arunca vina asupra lui, pentru că, în timpul războiului, nu s-a împotrivit exterminării evreilor. În privința Vaticanului a mai afirmat că se ocupă cu intrigi politice în folosul arabilor, pentru că se teme de lumea arabă. (…)

Opiniile lui nu corespund întru totul cu recomandările ordinului nostru.”

Avigdor, fratele mai mic al lui Daniel și ateu, era de părere că Daniel își complicase singur viața cu biserica, ar fi putut tot atât de bine să le slujească semenilor ca medic sau asistent social.

În jurul personajului central evoluează într-o polifonie amplă celelalte personaje și poveștile lor de viață: Ewa Manukian de care am amintit deja, Hilda Engel și iubirea ei clandestină pentru Moussa, un catolic de naționaliate arabă și cetățenie israeliană; cuplul Grazyana, poloneză și soțul ei evreu, Mietek pe care, în timpul războiului, l-a ascuns un an și jumătate într-o pivniță; evreii de origine rusă migranți în Țara Sfântă (vezi episodul incendierii bisericii de către Fiodor, convingerea soților Teresa și Efim că fiul lor cu sindromul Down este un nou Mântuitor, sau amestecul în atentatele împotriva arabilor a lui Ghershon Shimes, locuitor în Hebron).

Singurul blog unde am găsit o recenzie despre această carte este bookaholic.ro sub titlul ”Daniel Stein, creștinul perfect”. Este departe de a fi perfect, chiar el recunoaște că are pe conștiință două execuții (pădurarul trădător și prostănacul satului) comise din pricină că, în calitate de interpret, a denaturat cu intenție traducerea din bielorusă în germană. Sau că romanul este o pledoarie pentru catolicism – nu prea, din moment ce autoarea arată cu obiectivitate spre importurile dogmatice elenistice sau păgâne (trinitatea, focul iadului, cultul Fecioarei) și critică deschis compromisurile politice ale religiei căreia (culmea!), îi aparține, și o face cu un curaj și argumente pe care nu le-am mai întâlnit, până acum, la nivel livresc. Mi-ar place să mai citesc ceva de Ludmila Ulișkaia, mai sunt cărțile de-ale ei apărute tot la editura Humanitas.

*
* *

Îmi amintesc că în urmă cu vreo șapte ani am încercat să citesc dar în cele din urmă am lăsat baltă un roman a lui Nicole Krauss, ”Istoria iubirii”, tot cu o construcție intercalată. Deci am mai căpătat răbdare și dexteritate în lectură, se pare…

Ludmila Ulițkaia – Daniel Stein, traducător

Ludmila Ulițkaia – Daniel Stein, traducător

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *