Top 10 cărți citite în 2015

6

Să fie prea devreme pentru un top? Asta în raport cu chemarea anuală lansată de Cristian China-Birta pentru ancheta denumită ”Biblioteca bloggerului român”, pe care încă nu am ”auzit-o”, dar care cred că totuși va veni în ianuarie. Dacă va fi, s-ar găsi la a treia ediție.

Să fie prea târziu? Pentru că dintre blogurile pe care le urmăresc cu plăcere – Fructitza, Bookish Style, Lecturile Emei și Bibliodevafiliala3 – au publicat deja astfel de topuri.

În anul care a devenit trecut – 2015, am citit 15 cărți (două mai mult decât anul trecut), dintre care propriul meu Top 10 le include pe următoarele:
Mo Yan – ”Sorgul roșu” deoarece subscriu la convingerea autorului, că: ”Lungimea, densitatea și dificultatea reprezintă mărcile romanului. Totodată, ele conferă demnitate acestui gen literar”. Aceleași criterii le-am avut și eu în vedere la poziționarea romanului de pe primul loc, dar și la alegerea celor de pe locurile 2 și 3.
Florența Georgetta Marincu – ”Cantacuzini și Brâncoveni”: m-a uimit acest debut al unei autoare în vârstă de 90 ani cu acest roman scris în tinerețe, când i-a fost refuzată publicarea. Ajutorul dat de sponsori și de Editura Național a făcut posibilă apariția acestui roman istoric de mare întindere. Rezultatul asigură o translație livrescă în Epoca Brâncovenească – singura perioadă de maximă înflorire culturală din Evul Mediu românesc. Este un vehicul de călătorie în timp, pentru a face cunoștință cu multe din personajele din cartea de istorie. Întors în prezent descoperi că înaintașii aceștia ți-au lăsat o seamă de acareturi în București și prin țară. Bonus, un pas timpuriu în cultura și educația națională: o sumă de cărți, o traducere locală a Bibliei (începută sub Șerban-vodă Cantacuzino, terminată sub Brâncoveanu) prima hartă a Țării Românești cu așezări și resurse naturale, o școală românească întemeiată încă de pe atunci. Că dacă nu răzbeau ei cu sabia mereu, și-au propus să biruie cel puțin cu pana și cuvântul!
La început, te alegi cu ceva cucuie în cap din pricina unui limbaj cronicăresc care, odată deprins, ți-aduce ca răsplată descoperiri ce fac deliciul iubitorului de istorie: legăturile contextuale cu perioada dinainte și de după Brâncoveanu, lămurirea legăturilor de sânge între ramificațiile unui mare neam de domni și boieri de seamă: Cantacuzinii și Brâncovenii (mă credeți au ba, eu am avut dilema asta de când am văzut frescele din salonul principal al castelului Cantacuzino din Bușteni-Zamora).
David Mitchell – ”Atlasul norilor”, un roman de peste 200.000 de cuvinte care are demnitatea cuvenită și intensitatea constantă în menținerea dorinței de a citi mai departe pe tot lungul său parcurs. Scriitorul a scris șase povestiri (genuri diferite) din care cinci sunt rupte în două, cea de-a șasea e la centru, iar cele 10 jumătăți, așezate simetric, înainte și după cea lăsată întreagă. Sunt ”frânte” cu cap, dar au puncte narative de ”sudură” în succesiunea asta. Ingenios, nu?!
Haruki Murakami – ”În căutarea oii fantastice”: asemeni unei tehnologii nipone de ultimă oră care, fără a consuma multe resurse, este eficientă, cartea lui Murakami are mai puțin de 200.000 de cuvinte, dar suficiente pentru atmosferă, mister, fire narative care se leagă sau nu. Lucrurile care nu sunt spuse/scrise sunt partea cititorului și constituie marca Haruki Murakami!
Ludmila Ulițkaia – ”Daniel Stein, traducătorul”. Din nou un roman de cursă lungă, dar de o diversitate a povestirilor care îl alcătuiesc ca o rețea, încât nu ai cum să nu-i pici în plasă și să citești fără a simți cum trece timpul.
Naghib Mahfuz – ”O mie de nopți și zile”: sau basmele arabe ca mijloc de diagnosticare a guvernării de atunci. Și de acolo. Dar toate’s vechi și noi sunt toate, iar asemănările cu personaje de acum și de aici nu sunt deloc întâmplătoare. Vă las a le descoperi singuri în cartea unui autor egipean premiat pentru întreaga operă cu Nobel pentru literatură, încă din 1988.
Laura Hillenbrand – ”De neînvins”. Sau poți să treci prin război zburând cu avioane șubrede + printr-un raid aerian nimicitor, aflat la sol, pe o insulă de câțiva km pătrați pisată de japonezi cu bucățica + printr-o prăbușire + printr-un naufragiu, cu foamete și vedenii, bonus rechinii care dau târcoale bărcii cât o cadă de baie unde mai stau doi camarazi + prin prizonierat la japonezi unde foamea, boala și bătaia sunt porții zilnice???
”Da. Poți!” ar fi răspunsul acela dat cu vocea diafană a funcționarei din reclamă (mă urmărește, am auzit reclama la ING pe toate posturile!). Dar cum?! Dacă v-am făcut curioși, asta aflați numai din o carte de memorii care arată din ce material era făcut omul acela care chiar a existat în realitate.
Irving Stone – ”Bucuria vieții”: o carte pentru admiratorii lucrărilor lui Van Gogh, care îți descoperă omul din fața șevaletului: un autodidact, respins de familie, mereu sărac și pribeag, pictând stări de spirit și expresii, nu nepărat imagini, singur cu pictura care este singura lui împlinire, singura rațiune și bucurie de a trăi. Adică bucuria vieții.
Isabel Allende – ”Suma zilelor”: o carte scrisă după ”Paula”, adică după moartea fiicei sale. Orice ar povesti Allende, o face ca și cum ar fi cea mai bună prietenă care ți se confesează. O carte despre cum să birui durerea, nu complet ci numai la limita de a putea trăi cu ea. Despre familie, oh! și are femeia asta un trib, nu glumă, copii din prima sa căsnicie, plus cei ai soțului din prima căsnicie, plus prieteni/prietene ai/ale copiilor, care mai de care, încât te întrebi cum autoarea asta nu-și pierde mințile, dar să mai și scrie despre ei. Dovadă că a scrie, a povesti, este o eliberare și, de ce nu, o terapie.
Amos Oz – ”Cutia neagră”: aparent o colecție de scrisori în care cititorului are voie să-și bage nasul. Și ce descoperă? Un roman populat cu evrei, o femeie frumoasă, un fost soț bogat, actualul soț sărac și religios, cu principii puse greu la încercare când fostul va deschide robinetele cu bani asupra familiei lui. Un roman cu pasaje poetice, replici acide, reacții neașteptate, cu un dialog epistolar foarte antrenant.

Alte cărți citite în 2015:
Elisabeth Gilbert – ”Semnătura tuturor lucrurilor” – despre o femeie bogată, cultă, care a trăit cât secolul al XIX-lea. Studiile ei botanice s-au apropiat de cele ale lui Darwin, independente de el, fără a ajunge la aceleași concluzii. Cartea nu a intrat în top 10 pentru că am penalizat-o pe Gilbert pentru detaliile erotice ale singurătății Almei (fără de care narațiunea nu-și pierdea din farmec și consistență). Probabil reminiscențe de când Gilbert era redactor la o revistă pentru bărbați.
Giovanni Arpino – ”Parfum de femeie”
Italo Calvino – ”Cărarea cuiburilor de păianjen”
Ralph Ellison – ”Omul invizibil”
Martha Bibescu – ”Jurnal berlinez ‘38”

Acesta este clasamentul meu. Mai jos este o ierarhie conform preferințele cititorilor blogului așa cum se deduc ele din statisticile site-ului pentru anul 2015 (prelucrările sunt făcute azi de Mihai, soțul meu și suportul tehnic):
1. Florența Georgetta Marincu – ”Cantacuzini și Brâncoveni”
2. Giovanni Arpino – ”Parfum de femeie”
3. Martha Bibescu – ”Jurnal berlinez ‘38”
4. David Mitchell – ”Atlasul norilor”
5. Irving Stone – ”Bucuria vieții”
6. Mo Yan – ”Sorgul roșu”
7. Laura Hillenbrand – ”De neînvins”
8. Amos Oz – ”Cutia neagră”
9. Isabel Allende – ”Suma zilelor”
10. Naghib Mahfuz – ”O mie de nopți și zile”.

Nici una nu le-a întrecut pe ”Enciclopedia zmeilor” de Mircea Cărtărescu și ”Pânza de păianjen” de Cella Serghi – postările care ocupă locurile fruntașe încă de când au fost publicate, adică în 2012 și respectiv 2013. Dovadă că românii îi apreciază mai mult pe scriitorii români, contemporani și interbelici.

Top 10 cărți citite în 2015
Top 10 cărți citite în 2015

6 COMMENTS

  1. Anul acesta mi-am propus şi eu să citesc ceva de Ludmila Ulițkaia. Felicitări pentru cărţile citite!
    p.s: Pânza de păianjen nu cred că se va demoda prea curând, rămâne şi pentru mine o carte de suflet.

    • Da, și eu aș dori să mai citesc ceva de Ulițkaia, am văzut ”Al dumneavoastră sincer, Surik” la Bibliotecă, sper să-l mai găsesc până termin ce-am început acum: ”Broaște” de Mo Yan (de care după cum vezi, nu mă pot desparte, scrie superb). Sau cartea ei de debut ”Soniecika” care a apărut tot la Humanitas, în 2004.

  2. Un top atrăgător! Mai ales ”Cantacuzini și Brâncoveni” și ”O mie de nopți și zile”. Poate voi reuși să le citesc.

    Un an mai bun, cu sănătate și noroc, cu belșug și bucurii!

  3. Cu siguranță nu ai publicat articolul prea târziu, dar eu cu siguranță am ajuns cam târziu la el. :))
    Observ că ai cărți foarte bune în topul tău. Până la urmă contează calitatea lor, nu numărul. dar îți urez să mai adaugi cel puțin două peste 15 anul acesta!
    Atlasul norilor a fost și pentru mine o adevărată provocare, mai ales că atunci când am citit-o (acum 3 ani, parcă) mi-era cam teamă de cărțile mari și le evitam cu sârg. Cartea lui Mitchell a fost ca un munte, și la propriu, și la figurat – m-am bucurat că am ajuns în vârf și că am coborât cu bine pe celălalt versant, fără să abandonez pe drum. :))
    Entuziasmul tău pentru Mo Yan m-a contaminat și pe mine! Poate citesc „Broaște” anul acesta – singura carte de el pe care o am în bibliotecă momentan. Zic „poate”, pentru că, deși îmi propun eu să citesc multe titluri, până la finalul anului mă abat foarte mult de la planuri. Sper, totuși, să mai citesc ceva de Ulițkaia, pentru că îmi place foarte mult cum scrie.
    Spor la citit și poate faci și o listă cu planurile de lectură!

    • Îți mulțumesc pentru apreciere și încurajare! Au fost cărți care m-au încântat, cu adevărat!
      Tocmai am terminat ”Broaște” de Mo Yan și sunt plăcut surprinsă (din nou) cum reușește acest autor să împletească istoriile individuale cu Marea Istorie, realizând niște personaje care mi-au devenit dragi. Recenzia este acum în mintea mea, voi trece la scris în curând! Dar te asigur că este o carte de păstrat care chiar merită să o ai în biblioteca personală (eu mă aprovizionez de la Biblioteca publică din vecinătate -BTW, mă pot lăuda și cu o vecinătate literară, ca să spun așa – mama stă la două case distanță de Casa memorială George și Agatha Bacovia).
      Revenind la planul de lectură, îl tot croiesc și estimez, și nu va trece luna ianuarie (luna planurilor literare) și-l voi publica. Și mie îmi place mult Ulițkaia, are un stil elaborat, plin de nuanțe și de miez pe care l-am savurat!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here