Mo Yan – Baladele usturoiului din Paradis

În ”Sorgul roșu”, Mo Yan evoca dimensiunile tragice ale Marii foamete din China de la sfârșitul anilor ‘50 și începutul anilor ’60 printr-o trimitere în viitor față de timpul prezent al narațiunii. Mai precis, prin povestea unui bărbat care, plecând dis-de-dimineață la vânătoare de vulpi, devine a doua persoană scăpată cu viață dintr-un întreg sat masacrat de soldații japonezi. Același personaj ajunge la bătrânețe să moară de foame și frig, în timpul iernii, pentru că autoritățile comunale chineze, după ce confiscaseră țăranilor toată recolta și așa destul de redusă cantitativ, păzeau cu strășnicie depozitele conform ordinelor primite de la centru, indiferente la pierderile de vieți omenești.

Dacă atunci problema era administrarea deficitară a unei recolte slabe, iată că în ”Baladele usturoiului din Paradis” ironia face că tragedia are legătură cu administrarea abundenței!

Abundența este singurul argument care ar justifica denumirea județului Paradis, rodnicia pământului și bogăția câmpului alimentează speranțele de fericire ale țăranilor care trudesc din greu, cu gândul la răsplata recoltei. Aceasta urmează a fi cumpărată la centrele de achiziție organizate de aceleași autorități care stabiliseră să se cultive usturoi pe terenurile care le fuseseră distribuite țăranilor. Confruntate cu producția record adusă în cozi interminabile de căruțe încărcate cu usturoi, autoritățile din județul Paradis par a fi depășite de situație (ca ale noastre, când se confruntă cu cod galben de ninsoare și viscol, normale într-o țară cu climat temperat continental excesiv). După ce depozitele au fost ticsite (și asta prin achiziții pe pile și relații), autoritățile nu se preocupă deloc și de micii producători rămași cu recolta nevândută ba, mai mult, interzic posibiltatea vânzării de către țărani pe cont propriu, la cumpărătorii veniți din alte județe. Asta pentru că așa țăranii ar fi putut menține prețul la un nivel acceptabil, preț pe care însă statul dorea să-l coboare în condițiile supra-ofertei locale (iată-mă ajunsă prin literatură la raportul cerere-ofertă din cursurile de economie din facultate, având dovada că legile economice nu sunt neapărat și morale).

”Să cultiv usturoi îmi cereți și eu mă supun.
De ce oare acum de cumpărat nu vă mai este bun?”

Disperați, cu usturoiul transportat la oraș de la mari distanțe și ajuns a fi numai bun de aruncat la gunoi, țăranii se duc cu problema lor la Comitetul Județean, unde funcționarii de stat responsabilii n-au nicio treabă cu situația, nepăsători conform zicalei noastre ”nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase” (chinezii nu o cunosc, dar în acest caz chiar s-a potrivit). Văzând însă furia micilor producători de usturoi care încep să devasteze sediul ridicat tot din taxele plătite de ei, prefectul fuge la timp, pe ușa din spate.

Cronica evenimentelor din ”Incidentul usturoiului” petrecute în realitate în anii ‘80 în județul Paradis aflat în N-V Chinei i-au parvenit autorului prin lectura ziarului local (este redat un extras de presă, scrisă într-o limbă de lemn de esență tare). Din aceeași sursă aflăm că adevărații vinovați pentru proastă administrare – secretarul de partid și prefectul din județul Paradis, după ce ”și-au analizat gândirea în profunzime, și-au recunoscut greșelile și au hotărât ca de acum încolo să-și corecteze greșelile în muncă, să compenseze lipsurile”, au fost transferați de guvernul Provinciei, pe aceleași funcții administrative, în alte județe.

Oare țăranilor implicați în incident li s-a administrat justiția cu aceeași clemență, a fost suficient că și-au recunoscut greșeala de a-și fi pierdut cumpătul în fața nepăsării oficialilor?!

Cine sunt ei, cum au ajuns să fie prinși în vâltoarea evenimentului și ce s-a ales de viața lor după aceste evenimente – asta nu mai relatează ziarul oficial al județului, însă acesta este subiectul romanului. Care încearcă o reparație morală cuvenită celor mărunți și nedreptățiți: aceea de a nu fi dați uitării, de a avea parte de compasiune și de pledoaria apărării într-un proces literar. Ei sunt reprezentați de țăranii lui Mo Yan: blajinul Gao Yang, fiul unui fost moșier și client aproape constant al milițienilor, care nici nu mai știe la un moment dat de ce plânge, de la iuțimea supei de usturoi, sau pentru că așa simte; harnicul Gao Mo care se gândește cum să o prindă de mână pe tânara și frumoasa Jinju, ca ea să înțeleagă că o iubește, în timp ce asistența era atentă la menestrelul Zhang Kou care cântă ”Baladele usturoiului din Paradis”, părinții ei – Unchiul al Patrulea și Mătușa a Patra, frații ei, primarul, deputatul și alte personaje bine creionate. Prin relațiile interpersonale, reacții și cutume, ei par a trăi încă în feudalism, dacă autorul nu ar scăpa pe ici pe colo câteva detalii ce țin de modernitate: micul casetofon portabil cu căști al lui Gao Mo la care ascultă muzică în timp ce prășește la porumb, mașina secretarului de partid care îl calcă pe Unchiul al Patrulea sub privirea îngrozită a consăteanului Gao Yang, milițienii, nașterea asistată.

Am apreciat și de această dată scriitura fără cusur a lui Mo Yan: arhitectura originală a romanului, vocile narative diferite (treceri de la persoana a III la persoana I în momentele de maximă tensiune), flash-back-urile în trecutul narativ pe seama amintirilor personajelor, pasajele de un lirism debordat și elemente ale realismului magic create prin implicarea elementelor naturale (lanul de iută, papagalii și mânzul roșcat) și prin dialogurile imaginare cu un copil nenăscut sau cu cei pierduți în moarte.

Anumite scene, incomode dar realiste, îi poate pune în dificultate pe cei sensibili: două sinucideri, bătăi până la sânge, umilirea lui Gao Yang la vârste diferite dar în aceeași manieră de către copii din clasă, milițienii din sat și colegii de celulă (nu este vorba de molestare sexuală).

Dacă ”Sorgul roșu” abundă în rafale de gloanțe care fac prăpăd pe timp de război (încât sorgul e roșu ca sângele, iar sângele roșu ca sorgul), ”Baladele usturoiului din Paradis” este romanul brutalității bastonului electric aplicat pe timp de pace, într-un iz copleșitor de usturoi.

Mo Yan – Baladele usturoiului din Paradis

Mo Yan – Baladele usturoiului din Paradis

2 thoughts on “Mo Yan – Baladele usturoiului din Paradis

  1. Zina

    Replică peste mări și țări a poveștii laptelui românesc… Practic, există câteva patternuri aplicabile peste tot pe unde trăiește specia umană…

    Reply
    • Antoaneta MOGA Post author

      Dragă Zina, sunt uimită cât de mică este lumea în privința asta.
      Deși pare ciudat ce am să afirm, faptul că și noi am trăit sub comunism ne apropie destul de mult de chinezi, în multe privințe.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *