Ludmila Ulițkaia – Al dumneavoastră sincer, Șurik

3

În decembrie anul trecut am descoperit-o pe Ludmila Ulițkaia și spuneam în finalul recenziei mele la ”Daniel Stein, traducător” că aș mai dori să citesc ceva de această autoare, uite că am reușit acest lucru. Odată cu bifarea unui capitol din planul de lectură pe acest an – cel puțin două cărți de această teribilă autoare, am isprăvit lectura romanului de față și a încă unuia, ”Medeea și copii ei” (despre aceasta din urmă, data viitoare). Și pot spune că deși mă las greu, aproape am făcut o pasiune pentru scriitoarea rusă, așa cum prin anii 2010-2012 o descopeream cu încântare pe Isabel Allende. Au în comun faptul că scrierile lor dau dependență: le citești cu uimire, curiozitate și încântare; au un stil lipsit de vulgaritate, deși unele dintre personajele lor pitorești nu sunt nici pe departe cele mai bune și virtuoase.

Mai degrabă mult umor și ironie am regăsit în paginile romanului ”Al dumneavoastră sincer, Șurik” împreună cu o retrospectivă a anilor `70 a societății moscovite, întrezărind asemănări cu situații și mentalități din ”Valsul de adio” de Milan Kundera, dar și cu cele reale pe care mi le amintesc de pe meleagurile mioritice, dinainte de `90.

Dacă ar fi să rezum întregul roman printr-o caricatură (deși nu mă pricep să desenez) îmi vine în minte cea înfățisând un bărbat alergat de o lungă coadă de femei. Bărbatul este acest Șurik – un diminutiv de la numele oficial de Aleksandr Aleksandrovici, care s-ar traduce la noi prin Sandu, mai degrabă Săndel sau Sănducu. Este alintat așa în primul rând pentru că băiatul, copil din flori, a fost crescut de două femei: mama și bunica sa maternă. Tatăl lui Șurik era un pianist vârstnic și căsătorit, care a murit accidental încât nu a mai apucat să ducă la capăt decizia de a divorța și a se căsători cu Vera Aleksandrovici, mama băiatului, o actriță ratată devenită contabilă, cu care avusese timp de 20 de ani o relație clandestină și la distanță (ea, la Moscova, el la Petersburg) marcată de întâlniri rare și pătimașe cu ocazia turneelor lui, din care s-a născut micuțul, la scurt timp după Război.

Diminutivul mai are legătură cu teribila atracție pe care o trezește personajul nostru în rândul rusoaicelor de toate felurile, mici și mari: colege de facultate, șefa mamei sale și apoi șefa lui atunci când lucra ca bibliotecar la Biblioteca Lenin din Moscova, o sculptoriță divorțată excentrică care locuiește cu trei pisici, o tânără pe care o ajută să care un colet de la poștă acasă (și care-l și înhață de cum îl aduce pe terenul propriu), soția divorțată a unui prieten, verișoara miresei… și lista nu-i completă. Cu excepția zilelor de sâmbată și duminică pe care le petrece cu mama sa, zilele lucrătoare sunt repartizate pentru a vizita, a le mulțumi și le rezolva diverse comisioane prin care femeile încercă să-l lege fiecare, să pună mâna pe el și să și-l adjudece definitiv ca la o licitație.

Femeile din URSS-ul anilor `70 sunt total dezinhibate (cele mai vârstnice, mai mult), amorale și chitite pe regula ”scopul scuză mijloacele”, iar sexul este folosit ca momeală pe ideea că știu ele ce-și doresc bărbații (psihologie ce se dovedește a fi defectuoasă și incompletă, similară cu a pune căruța în fața boilor). Cele care vin din alte republici sovietice la Moscova, la studii, sunt dornice de măritiș pentru stabilirea în capitală – cum era înainte și la noi, cu buletinul de București; toate au ca scop comun dobândirea unui partener care, spre deosebire de majoritatea copleșitoare a bărbaților ruși, să nu umble toată ziua beat.

Nu pentru că eroul nostru ar fi fost vreun abstinent, Doamne ferește! Îi place votca ca oricăui rus autentic, dar viciul nu se lipește de el și pace. În consecință, încearcă să se lipească de el orice femeie disponibilă și din acestea sunt la tot pasul, marele atu al lui Șurik fiind nu numai frumusețea – chipeș și roz ca un vițeluș – plus educația primită din familie în sensul de a fi băiat bun, dar și disponibilitatea fizică al cărui mecanism este mila.

Surik nu știe și nu poate să refuze. Lui i se face milă de exemplare la care vede feminitatea în vulnerabilitatea dată de handicapul fizic (Valeria, strașnic de chipeșă, dar șchioapă), de cel psihic (depresiva și posesiva Sveltana, singurul personaj care chiar mi-a fost antipatic prin închipuirile prostești și faptul că-l urmărea pe bietul tânăr), și orice alte defecte fizice vizibile de care alți bărbați ar fugi la prima vedere ca din pușcă, cum ar fi urechile clăpăuge, picioarele crăcănate și boticul ca de maimuță al evreicei Lilia.

Asta ar fi și o posibilă explicație pentru cazurile reale când un bărbat extrem de chipeș are o soție teribil de urâtă.

Numai una dintre ele va lua cu sine departe dragostea lui Șurik, în rest, inima lui aparține mamei, fiind un mămos incurabil: are grijă să-i telefoneze dacă întârzie noaptea (locuiau în aceeași casă, vă dați seama!), sau dispăre într-o fugă după ce mama lui adorme, revenind dimineața pentru ca ea să nu știe nimic. Și chiar s-a ferit până la un moment dat, pentru ca mama sa să nu-l considere un cinic.

Este oare Șurik un cinic, prin neimplicarea lui afectivă în multitudinea lui de legături?! De fapt, el nici nu apucă să aleagă, că și este ales. Îl ia valul și-l bagă în orice poveste care are morala ”cherchez la femme”, trecând și prin incidente mai puțin plăcute: odată maxilarul și nasul ajung să fie sparte de un bătăuș gelos, dintr-o confuzie; accidental, degetul mare de la picior strivit de căderea unui dinte de mamut la pachet; altă dată se taie la mână într-un geam spart. În ce împrejurări?! Numai nebunia și absurdul din jurul personajului titular pot explica. Dar și din cauză că el, Șurik, este cel mai dezirabil. Un trofeu care poate decora orice singurătate feminină.

Șurik este un băiat bun la toate: bun de soț fictiv pentru a salva aparențele într-o familie de nomenclaturiști, bun de făcut copii cu o femeie trecută de prima tinerețe și care are nostalgia maternității neîmplinite, bun să facă piața, bun de trimis după medicamente, bun de a ține locul defunctei bunici în toate aspectele practice ale gospodăriei, protejându-și mama, refugiată la pensie pe tărâmul artelor.

Amabilitatea lui înăscută este mană cerească pentru femei, chiar el le visează într-un coșmar:

”Și i s-a năzărit că ele toate se adunau în jurul lui recunoscătoare, dar cu figurile puțin deformate ca într-o oglindă ușor strâmbă: Alia Togusova, cu un smoc de păr unsuros atârnându-i într-o parte, Matilda, îndurerată, cu motanul mort în brațe, Valeria, cu picioarele schiloade și curajul ei admirabil, plăpânda Sveltana, cu florile ei artificiale, fărâmița de Janna, cu pălăriuța de păpușă, Stovba, cu chipul sever, și draga lui Maria care trebuie să mai crească, dar care are locul ei rezervat în rândul celor care așteaptă… și în spatele tuturor se zărește leoaica Faina Ivanovna în chip de animal sălbatic autentic, dar miorlăind și tânguindu-se ofensată. Pe Șurik l-a apucat o asemenea milă, încât pur și simplu s-a înecat în ea. Departe în zare se foiau și altele în vârtejuri învolburate, niște necunoscute cu ochii scăldați în lacrimi, nefericite, poate chiar nenorocite, toate niște nenorocite… fiecare cu sărmana ei scoică micuță, nemângâiată, neconsolată… sărmanele femei… sărmanele de ele… și l-a podidit plânsul.”

Situațiile sunt redate cu umor de Ulițkaia, potrivind atât de bine metafora la locul ei încât povestea merge în crescendo, dar nu derapează în vulgaritate; la asaltul feminin Șurik este consumat, dar rezistă cu răbdare și fără pic de răutate, neînțelegând ce se vrea mai mult de la el.
Personajele feminine sunt redate perfect în imperfecțiunea lor, în modul de gândire meschin pe alocuri și strategiile ocolite pe care le pun la cale, asemeni păianjenilor care țes pânza concentrică în jurul unei nevinovate muște.

Mai ușurică ca tematică decât ”Daniel Stein, traducător”, romanul ”Al dumneavoastră sincer, Șurik” evocă confluența nefericită dintre generația de modă veche, educată și dispusă să ajute în mod dezinteresat, și cei străini de astfel de principii, din timpurile mai noi, discrepanța dintre vânat și vânător în condițiile căreia se demonstrează (uimitor!) că o virtute ca bunătatea poate lucra împotriva celor care o posedă și în beneficiul celor care profită de ea.

Ludmila Ulițkaia – Al dumneavoastră sincer, Șurik
Ludmila Ulițkaia – Al dumneavoastră sincer, Șurik

3 COMMENTS

    • Ei, Ludmila Ulițkaia scrie ca nimeni alta, nu degeaba cărțile ei, una după alta, au luat o seamă de premii literare! Pentru mine, ea este o Isabel Allende a Estului european, cu subiecte mai apropiate de spațiul ex-comunist ca mentalitate, fără a-și pierde din universalitate. Personajele ei te vor cuceri, sunt așa de reale, de bine redate, încât prind viață și te vor însoți și după ce ai închis cartea, parcă le-ai mai întâlnit.

      Te îmbrățișez virtual, Zina (și te felicit pentru demersul literar autohton cu ”Pădurea spânzuraților”, oare mai este în programa școlară?!)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here