Casele vieților noastre – Adriana Bittel, Ana Blandiana, Andrei Pleșu, Antoaneta Ralian, Barbu Cioculescu, Dan. C. Mihăilescu, Gabriel Liiceanu, Gabriela Tabacu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Micaela Ghițescu, Monica Pillat, Radu Paraschivescu, Tania Radu, Victor Ieronim Stoichiță

Pe măsură ce am parcurs câte un episod din Enciclopedia personalităților feminine din România, am ajuns să aflu unde au locuit, trăindu-și viața, mai mult sau mai puțin celebră, unele dintre personalitățile ultimului veac.

Pornind de la aceste repere bibliografice, completate apoi de rezultatele motorului de căutare Google, am reușit să găsesc unele case memoriale, sau nume atribuite unor străzi de către municipalitate, asta după cum posteritatea a fost mai mult sau mai puțin recunoscătoare.

Pentru o serie de 15 personalități culturale românești, încă vivante (mare parte dintre acestea având cărți publicate la Editura Humanitas) minunata antologie cu titlul ”Casele vieților noastre” apărută în 2014 la aceeași editură(1) oferă cititorului un răspuns complet și personal la întrebarea ”unde ați locuit”. Răspunsurile alcătuiesc o culegere de eseuri, apropiate genului memorii cu trimitere invariabilă la vremea copilăriei și la cel puțin o casă a trecutului personal pe care fiecare a considerat-o ideală, ca o adevărată matrice care a ajuns să-i pătrundă și să o poarte mereu în suflet.

O singură notabilă excepție este cazul lui Andrei Pleșu, care relatează foarte puțin despre o singură casă construită în anii `20, cea în care s-a mutat după căsătorie și care aparține bunicilor soției sale, în schimb teoretizează pe larg despre efectul nefast al locuirii la bloc deoarece este lipsită de personalizare și de orice mister, mărturisind că are porniri asasine pentru inventatorul «mașinii de locuit», dl. Le Corbusier.

Această carte este o bijuterie nu numai din punct de vedere al eseisticii memorialiste, a nostalgiei și pitorescului evocării, ci și ca format livresc: este voluminoasă dar ușoară, fără a avea pagini subțiri, din contră, chiar puțin mai pline încât verificam mereu când le întorceam dacă nu cumva s-au lipit câte două (!).

O carte consistentă la propriu, dar și la figurat, având în vedere conținutul emoțional, amintirile inedite, care reconstituie pe măsura ce treci de la un autor la altul, un București necunoscut până acum, literar-cultural-poetic-inedit-arhitectural unde casele evocate, care au supraviețuit ultimei jumătăți de secol al XX-lea, s-ar putea uni într-un tur local(2), însă cam dispersat.

Sunt și excepții de la locuirea în capitală, cum ar fi pe Ioana Pârvulescu cu drama demolării casei de două generații a familiei sale, din Brașov, dar și Ana Blandiana – cu locuința din satul Comana (jud. Giurgiu) – o casă pe pământ, modestă dar considerată sigură după șocul distrugerii de către cutremurul din 1977 a apartamentului său de la etajul 7 dintr-un bloc de la Universitate, lângă Biserica Rusă (aici au murit 300 de oameni iar Romi, soțul poetei, a supraviețuit prin miracol după o prăbușire în gol, poeta nu era acasă, fiind internată la un spital câteva zile).

Sau Radu Paraschivescu, pentru care adevărata casă care echivala cu universul copilăriei este cea din orașul Lugoj, unde și-a petrecut vacanțele la niște unchi. La București, el nu s-a atașat deloc de apartamentele-cutii de chibrituri unde a locuit, ci numai de două obiecte din care unul a fost abandonat prin uzură, iar al doilea cărat pretutindeni – las cititorului curiozitatea de a le identifica singur!

Din alt punct de vedere, cartea reconstituie o imagine a condiției materiale a intelectualului. Sunt intelectuali la prima generație, făcând din lectură pașaportul evadării din mahala – ca în cazul lui Dan C. Mihăilescu, eseul său m-a făcut să descopăr locuri din vecinătatea copilăriei mele: cârciuma ”Vișeu”(3) aflată la stația G. Bacovia (fosta Șatră) de pe Șos. Giurgiului colț cu Nehoiași, strada unde copil fiind, criticul literar a locuit cu mama sa, ”trista ulicioară a lui Bacovia din sărăcuța «constelație» stradală Nucetului-Ulmetului-Făgetului”, dar și din vecinătatea actualității, se pare că suntem vecini de cartier, poate odată o să-l întâlnesc întâmplător în Parcul Tineretului, dânsul locuind (se pare) într-unul din blocurile unde începe Șos. Olteniței, spre Pieptănari.

Sunt alții care au moștenit și au locuit continuu într-o locuință a familiei, împărțită cu chiriași nedoriți pe perioada comunismului – ca Micaela Ghițescu, alții care le-au pierdut definitiv prin naționalizare și distrugere, nu le-au rămas decât descrierile vremii, recuperând doar câteva obiecte ca mobile, tablouri, cărți și fotografii – ca Monica Pillat, adunate acum într-un apartament din Drumul Taberei.

Singura excepție norocoasă a unei locuirii continue, peste generații, a aceleiași case construite de bunici, fără disconfortul împărțirii spațiului locativ cu străini – aparține lui Barbu Cioculescu. Este vorba despre locuința din str. Dr. Nicolae Turnescu nr. 5 (zona Cotroceni, la 100 de pași de Grădina Botanică).

În schimb, unii ca Antoaneta Ralian, Victor Ieronim Stoichiță și Gabriela Tabacu au cunoscut traiul la comun în casele altora, naționalizate, ca urmare a unei bizare transformări din ocupați în ocupanți (deposedați și alungați din casele proprii, apoi pripășiți care-ncotro cu chirie la stat, adică la ICRAL).

Și pentru că am văzut odată pe FB și în multe din articolele din blogosferă preocuparea multor cititori de a reface traseul bucureștean al locurilor evocate de Mircea Cărtărescu în ”Selenoid”, vă asigur că nu mai puțin fascinante sunt locurile pe care acești oameni de cultură le evocă savuros. Redau scurte repere citadine privindu-i cei pe care nu i-am pomenit până aici:
Adriana Bittel – strada Caimatei nr. 14, un imobil cu trei etaje, construit pe la 1930, în stilul modernist care privilegia aspectul sănătos al liniei simple.
Gabriel Liiceanu – cotrocenist în copilărie, transferat la maturitate în zona Halei Traian, pe intr. Lucaci, la un bloc de ”locuință prin asociere” unde timp de 40 ani a descoperit conceptul de ”vecin” și adevărul vorbei lui Cioran: ”La nevoie, poți să-ți iubești aproapele, dar nu și vecinul”;
Horia-Roman Patapievici – care mărturisește cum a furat flori de la țigăncile florărese care își păstrau marfa în curtea interioară a blocului – o vilă interbelică de trei etaje, în stil cubist, cu ieșirea în strada Sfinților – în care a copilărit publicistul;
Tania Radu – care în București a locuit ca într-o cochilie în blocul ”Gioconda” pe Calea Victoriei, în schimb a păstrat în memorie icoana casei bunicilor ei, dintre dealurile Hurezilor.

Recomand această carte prin care am descoperit povești de viață, despre oameni și case care au petrecut împreună un timp oarecare, fără a se ști exact dacă noi locuim în case sau ele locuiesc în noi.

*
* *

(1) Am reușit să mă deslipesc puțin de colecția sa ”Raftul Denisei”, dar și de ficțiune!
(2) Vă propun un Tur literar cu iz detectivistic care ar putea cuprinde stații la aceste case din București: cea din Str. Caimatei nr.14 (pentru Adriana Bittel) apoi pe Str. Sfinților (pentru Horia Roman Patapievici) – zona Hristo Botev; apoi str. Plantelor cu imobilul Colegiul Noua Europă (pentru Andrei Pleșu). Ne mutăm în Cotroceni pentru un tur cu stații în str. Dr. Nicolae Turnescu (pentru Barbu Cioculescu), str. Dr. Nicolae Tomescu (pentru Gabriel Liiceanu, actuala sa casă). Mai răzleț, spre Cișmigiu, o oprire pe str.Grigore Cobălcescu (pentru Micaela Ghițescu), alta la blocurile vis-a-vis Sălii Palatului (pentru Antoaneta Ralian) și pentru că este tot aproape de Cișmigiu, supliment din altă carte – ”Creștetul ghețarului” de Constanța Buzea – o oprire pe str. Spiru Haret poate mai găsim imobilul unde în anii 60 au locuit, la subsolul fără curent electric, proaspăt căsătoriții Adrian Păunescu și Constanța Buzea iar la etaj, poeta Vera Lungu (cei doi urcau la ea, din când în când, la o cafea). Se impune un drum special spre Piața Romană pentru a vedea casa de pe Bd. Lascăr Catargi, ușor de recunoscut după cupolă rivală cu cea a Observatorului Astronomic de peste drum, unde pe vremea copilăriei Gabrielei Tabacu au locuit 41 de suflete (15 familii), înainte de naționalizare imobilul a aparținut pictorului Eustațiu Stoenescu, fiind construit în anii 20 după proiectul arh. Grigore Cerchez.
(3) Clădirea bufetului ”Vișeu” a fost renovată și consolidată, acum este sediul Clinicii Sante – am notat de la fața locului.

Casele vieților noastre – Adriana Bittel, Ana Blandiana, Andrei Pleșu, Antoaneta Ralian, Barbu Cioculescu, Dan. C. Mihăilescu, Gabriel Liiceanu, Gabriela Tabacu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Micaela Ghițescu, Monica Pillat, Radu Paraschivescu, Tania Radu, Victor Ieronim Stoichiță

Casele vieților noastre – Adriana Bittel, Ana Blandiana, Andrei Pleșu, Antoaneta Ralian, Barbu Cioculescu, Dan. C. Mihăilescu, Gabriel Liiceanu, Gabriela Tabacu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Micaela Ghițescu, Monica Pillat, Radu Paraschivescu, Tania Radu, Victor Ieronim Stoichiță

2 thoughts on “Casele vieților noastre – Adriana Bittel, Ana Blandiana, Andrei Pleșu, Antoaneta Ralian, Barbu Cioculescu, Dan. C. Mihăilescu, Gabriel Liiceanu, Gabriela Tabacu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Micaela Ghițescu, Monica Pillat, Radu Paraschivescu, Tania Radu, Victor Ieronim Stoichiță

  1. Zina

    Doamne, câte case, atâtea istorii. Aș putea să scriu și eu una, născută și crescută în București, în casă pe pământ, mutată în prima tinerețe la bloc, apoi iar la casă, după aceea perindată prin mai multe apartamente la bloc și, în sfârșit, revenită la casă, întâi la Bușteni, apoi în ”banlieul” Bucureștilor… Fiecare casă, inclusiv apartamentele la bloc, și-au avut ”nu știu ce”-ul lor și mi-e dor de fiecare. ☺

    Reply
    • Antoaneta MOGA Post author

      Dragă Zina, s-ar putea să te inspire lectura de față, este o carte cu un farmec aparte, format de farmecul cu care fiecare literat povestește.

      Inițial aveam în plan ”Cartea cu bunici” de Marius Chivu care a intervievat cam același grup de personalități. Dar nu am găsit-o, așa că am înlocuit-o cu aceasta.

      Nu aș putea alege numai unul din eseuri care să-mi fi plăcut cel mai mult. M-am regăsit în ce a scris Ana Blandiana, despre grădina de flori a casei sale de la Comana, deși casa copilăriei mele a fost la oraș, unde aveam o mică grădină de flori, așa cum au pomenit la ei în sat părinții mei. Este o casă care mă bântuie, am locuit în ea dar acum ea locuiește în mine, am vise recurente care se petrec în acea casă, și în timpul de atunci. Numai în vise ne putem întoarce în timp, și în fotografiile de atunci, câte s-au mai păstrat. Casa aceea era situată într-o periferie unde toate locuințele, unele mai mici, altele puțin mai mari, aveau curte, grădină și acoperiș din carton bituminat. Nu era chiar periferie, circa 6-7 stații de tramvai ne despărțea de bariera de sud a orașului (unde până nu demult a fost și gară – gara Progresu), însă centrul mi se părea departe și miraculos, mergeam din când în când cu sora mea acolo la o înghețată la Casata, până în cutremurul din 77, și apoi la cofetăria fostului Hotel București, și excursia asta era ca o incursiune în high-life.

      Am trăit ceva similar cu amintirile lui Radu Paraschivescu despre jocurile cu copii din vecini si pasiunea pentru lectură într-un anumit loc din casă (și acum contează mult unde mă așez să citesc, ca să-mi tihnească, e un ritual).

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *