Marius Chivu – Trei săptămâni în Anzi

3

Dacă toți am călători asemeni lui Marius Chivu și tovarășul său în Peru, agențiile de turism ar da faliment! Cartea sa este departe de a fi un ghid de călătorie, ci mai degrabă un sumar de experiențe trăite departe de prefabricat și cât mai aproape de natură, oameni și experiențe autentice. De fapt, autorul a urmat arhetiparul vechilor călători, care foloseau cel mult o hartă tipărită și informații culese de la localnici și de la alți călători întâlniți pe drum, asigurându-și o doză de necunoscut pe care turismul cu locuri prestabilite de cazare și hrană a pierdut-o demult. Alegerea sa este pentru aventură și o doză de adrenalină (dar e musai să mergi odihnit în astfel de călătorii, pentru a face față lipsei de confort!) la schimb, ca să spun așa, cu locuri inedite, mai greu accesibile, încă neinvadate de turismul de masă. Condițiile acestea impun să nu ai prejudecăți culinare (adică să poți mănânci orice altceva decât ești obișnuit acasă) și cel puțin să reziști la înțepăturile insectelor: țântarii dar și ploșnițele (pe care Marius Chivu, pentru a nu umbri ospitalitatea localnicilor, le numește mai ambiguu ”gândaci de pat”). Și nu în ultimul rând, să fi sănătos tun, dacă îți propui să ajungi pe coclauri, la sute de km de civilizație.

Bine, punctul de pornire al traseului planificat timp de două luni, de acasă, de cei doi călători, sunt orașele mari – Lima, Cuzco, Arequipa, cu direcție spre destinații interesante prin dificultate sau prin superlativele atinse:

  • Machu Picchu, unde ajung însă urmând un traseu străbătut pe jos în cea mai mare parte, dificil și ocolit prin Choquequirao (Leagănul de aur) – un alt sit istoric al orașului incaș remarcabil prin apeductele care asigurau irigarea culturilor alpine. Choquequirao este contemporan cu Machu Picchu, dar neatractiv pentru turismul de masă în comparație cu acesta din urmă din cauza accesului dificil (la Machu Picchu se poate ajunge cu trenul, apoi se urcă cu autocarul);
  • Muntele Nevada Mismi (5597 m) – un munte de origine vulcanică, din care cauză nu este un munte de piatră, ci un munte din pietre (adică bolovani, pietre, grohotiș). Prin ce este deosebit?! Aici a fost descoperit, abia în 1971, de către o expediție finanțată de National Geographic Society, cea mai îndepărtată sursă de apă, de origine glaciară, a fluviului Amazon;
  • Valea Sacră și Canionul Colca (minus 3517 m, al doilea ca adâncime din lume pe uscat, de două ori și ceva mai adânc decât Marele Canion din Colorado);
  • Coasta Pacificului, în nord, aproape de granița cu Ecuador, unde punctele de interes sunt:
    • Arequipa, orașul natal al lui Mario Vargas Llosa,
    • Trujillo – ”un lego colonial”, primul oraș fondat de Francisco Pizzaro, în drumul lui spre cucerirea imperiului Incaș,
    • piramidele de argilă construite de civilizația pre-incașă din Valea Moche, locul de origine al ”câinilor fierbinți” – rasa de câine peruan fără păr și cu o temperatură ridicată a corpului pentru a putea suporta clima deșertului,
    • Piura – cel mai cald oraș din Peru, aflat în cel mai mare deșert din țară și unul din puținele deșerturi tropicale, loc în care este plasată acțiunea majorității romanelor lui Mario Vargas Llosa,
    • Punta Balcones – cel mai vestic punct al continentului sud-american, ”balconul” unde călătorii noștri au găsit lei-de-mare odihnindu-se;
    • Cabo Blanco – fosta capitală mondială a pescuitului la undiță, din iacht, de marlin negru. Aici a funcționat un club de pescuit mic (puțin peste 30 membrii), exclusivist și luxos, care aparținea unui industriaș american. Prin anii 50 aici a pescuit și Hemingway, reușind să prindă un marlin de 400 kg. Clubul este acum în paragină, pentru că pescuitul industrial excesiv dar și schimbările aduse de El Nino au dus la dispariția marlinului din zona de coastă, în locul acestuia a rămas doar legenda și au apărut exploatările petroliere (Peru exportă petrol, aici benzina este ieftină!). Nostalgia mustește din fotografii și din capitolul care mi-a plăcut cel mai mult, intitulat ”Bătrânul și undița. Cabo Blanco Fishing Club. Hemingway și marlinul negru”.

Jurnalul de călătorie are consistență, autorul a plecat de acasă documentat în ce privește geografia și istoria locurilor străbătute, având multe repere culturale și literare (Vargas Llosa, Hemingway ș.a.), unele punctate în subsolul paginii, dintre care citez o mică parte sub numitorul comun al lui ”Știați că?”:

  • Un popor eminamente de agricultori, incașii cultivau cartof, porumb, fasole, manioc, ardei si quinoa (culturi aduse de spanioli în Europa, în Evul Mediu). Munca incașilor era atât de bine organizată pe terasele alpine încât în limba quechua vorbită de incași nu exista cuvântul ”foame”, iar singura lor lege morală era ”Nu fura, nu minți, nu fi leneș!”;
  • UNESCO a declarat bucătăria peruană patrimoniu cultural al umanității, iar World Travel Awards a desemnat Peru drept cea mai bună destinație culinară din 2015, motiv pentru care călătorii noștri au mâncat uneori în piețe, loc unde se găsește mâncare gătită tradițională, alteori în gospodăriile montane de pe traseu, fără a avea nimic aranjat dinainte (dar nu au reușit să mănânce cuy fript, adică porcușori de Guineea, care aici sunt crescuți în casă pentru consum, nu pentru a muri de bătrânețe, ca animal de companie!);
  • În Lima se găsește restaurantul care deține recordul mondial pentru cel mai mare bufet – câteva sute de preparate numai din fructe de mare;
  • Peru este străbătut de Panamericana, cea mai lungă cale rutieră din lume care unește Alaska de Țara de Foc, ideea construirii ei a apărut încă din anul 1923.

Ca o pledoarie pentru a fi călător, nu turist dependent de telefonul mobil și de aplicații, aș cita fraza cu care se încheie jurnalul:

”Planeta se învârte mai repede și a devenit mai aglomerată, prin urmare mai familiară și mai la îndemână ca oricând. Dar dacă-ți dorești cu adevărat, dacă ești suficient de curios și dispus să pleci pe bune, îmbrățisând ocolurile și nefamiliarul, vei vedea că lumea are încă întinderi prea puțin bătute cu piciorul, colțuri ascunse, savori negustate, populații care vorbesc alte cuvine și care trăiesc într-un alt ritm, un alt timp, un alt fel de viață. E nevoie de un singur pas ca să pleci de undeva înspre altundeva. Uneori foarte departe.”

Cartea este minunat ilustrată cu fotografii pitorești, păcat că nu am găsit o legendă la final cu precizări mai exacte privind locul unde au fost surprinse (în parte am realizat din context cam pe unde au fost făcute și pe cine înfățișează, dar așa sunt eu, sufăr de exactitate). Pe lângă aceste imagini propriu-zise am rămas cu imaginile mentale pornite din descrierile în cuvinte care redau foarte bine atmosfera locului, cum ar fi noaptea licuricilor tropicali, sau muzica peruană difuzată la radio sau interpretată în spectacole improvizate cu ocazia sărbătorilor locale de tot felul, absolut cumplită, sau Machu Picchu unde se fac poze la foc automat, iar un selfie cu un cadru curat (fără alți turiști în cadru) este un lucru imposibil fără un selfie-stick plus ceva acrobații, echilibristică și contorsiuni, deși accesul în site este restricționat la un număr de 400 de vizitatori pe zi.

Ce loc comun poți găsi după lectura a două cărți luate odată la întâmplare de la bibliotecă publică unde oferta este atât de variată?! Sau ce legătură ar putea fi între un volum autobiografic Lucian Blaga (scrisă în 1945, despre o copilărie petrecută, în raport cu timpurile noastre, cu mai mult de 100 de ani în urmă) și o noutate editorială despre o călătorie cât mai incognito de 3 săptămâni a unui autor contemporan?!

În secțiunea ”Cartoful are numai prieteni”, vorbind despre apariția pentru prima dată a acestei culturi în Transilvania, Marius Chivu îl amintește pe Vasile Moga, episcopul românilor ortodocși din Transilvania (nimeni altul decât străbunicul mamei lui Lucian Blaga!) care la 1814 ”îi dojenește pe credincioși că mănâncă prea puține legume și îi îndeamnă să semene picioci*”.

Marius Chivu – Trei săptămâni în Anzi
Marius Chivu – Trei săptămâni în Anzi

*picioci = denumire regională și arhaică a cartofilor, în Ardeal.

3 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here