Praga, Republica Cehă: 5-9 august 2011

4
Două păsări de pradă, în Grădinile Regale
Două păsări de pradă, în Grădinile Regale

Preț de câteva secunde, ne-am privit în ochi: El ochi căprui, eu ochi caprui. I-am susținut privirea rece, până când el a întors capul… dar a continuat să stea liniștit pe mănușă și i-am mângâiat ușor penele de pe gușă…”El” este un prădător, un șoim din Grădinile regale ale Hrad-ului din Praga, un exemplar frumos, dresat să facă poze cu turiștii, iar întâlnirea noastră a costat 4 euro. Dar a meritat, pentru că m-am transpus câteva clipe în atmosfera veacurilor trecute, când aceste frumoase păsări erau dresate și folosite la vânătoare de regii și nobilii acestor locuri… aceștia au lăsat în urmă nu numai istoria faptelor lor de arme și vânătoare (îndeletinicirile curente ale celor de vază), ci și obstacole materiale în calea uitării: castele și palate, biserici și mânăstiri (unele devenite apoi școli și universități), turnuri cu ceas și fără, clădiri laice și religioase, grădini și parcuri, fântâni, străzi, poduri peste Vlatava, piețe și piațete. Cu așa o densitate impresionantă de trecut glorios pe metru pătrat, care se regăsește pretutindeni, dar mai ales în districtele sale istorice –  Hrad-ul, Orașul Vechi, Orașul Nou, Josefov sau Cartierul Evreiesc, Podul Carol,  Praga este foarte fotogenică, drept dovadă sunt  hoardele de turiști din toate colțurile lumii care se înghesuie să o fotografieze în timp ce află de la ghizii locali, istoria sa, bogată în evenimente și anecdote. Fotogenia orașului are legătură directă cu cel puțin două aspecte. În primul rând faptul că putem spune ”Praga imperială”  pentru că, pe parcursul lungii sale istorii, orașul a fost capitala unui imperiu, în două epoci diferite. În al doilea rând, ar fi  respectul cehilor pentru trecutul lor, pentru că municipalitatea întreține monumentele, indiferent de stil sau epocă, cu atâta scrupulozitate și grijă pentru detalii  încât deseori m-am întrebat: ”Oare este real ceea ce văd, oare nu visez ?!”

Așadar, am urmat și noi obiceiul turiștilor ajunși în partea locului și cu ajutorul prietenilor noștri stabiliți de ceva timp aici (Mulțumim, Alex! Multumim, Andreea! Am apreciat disponibilitatea voastră !), a ghidului local (Mulțumim, Michael ! Am apreciat engleza vorbită de tine, prezentarea istorică și umorul…) și a ghidului și hărților tipărite, am reușit să vedem o parte din atracțiile Orașului cu 100 de turle

În prima zi, cum am ajuns, am luat harta în engleză primită de la hotel și ghidul în română pregătit de acasă și ne-am orientat singuri. Așa am ajuns la Podul Carol  – Karluv Most, pe care l-am parcurs pe direcția dinspre capătul din Orașul Vechi (unde era o biserică pe treptele căreia m-am așezat să consult harta și lista cu top 10 atracții din ghid) spre capătul care se continuă cu drumul spre Hrad (în cehă, Castel).  Podul are  un traseu ușor curbat în formă de S, care oferă o panoramă superbă a orașului. Din cauza aglomerației este greu să admiri statuile aliniate simetric pe acest pod, turnurile din ambele capete, dotate inclusiv cu străjeri în costume de epocă, care fac poze cu turiștii. Dintre statuile de pe pod, mi-a atras atenția cea care înfățișează Răstignirea (din păcate nu o am în poze). Aceasta este o surpriză pentru cei care știu limba ebraică, deoarece ghirlanda aurită adăugată la 1696 conține tetragrama  compusă din cele 4 litere – YHWH, numele lui Dumnezeu, cunoscut în mod public la vremea aceea. De pe pod am localizat jos, pe malul din stânga, Muzeul Kafka unde nu am ajuns deoarece am ținut drumul înainte ca pionerii și de la Podul Carol am mers pe strada istorică denumită ”Mala Strana”  (mare noroc cu indicatoarele de orientare care sunt pe 2 stâlpi din 3), am trecut printr-o piațetă cu o fântână pătrată cu 4 amorași la colțuri și 4 lei, căte unul pe fiecare latură. Din gurile leilor curgea apă rece cu care ne-am răcorit mâinile (deși mai mult am fi dorit să ne răcorim  picioarele!). Apoi am trecut pe lângă Ambasada României care are o locație pe cinste pe Mala Strana și undeva mai spate se vedea o enormă cupolă verde a bisericii Sf. Gheoghe … Ne-am așezat pe o bordură, am ținut un mic consiliu de familie și am căzut de acord să ne folosim puterea rămasă pentru a reuși să ne întorcem la hotel.

Ah, era să uit! Tot în prima zi, în ciuda oboselii, nu am putut să remarc indicatoarele suporților cu pungi de hârtie pentru excrementele câinilor de companie, pe care am ținut să-l fotografiem (desenul acela sugestiv cu cățelul care face .k.k.). Și pungile acelea sunt folosite pentru că pe jos era foarte curat. Nu am văzut pe stradă nimic din ceea ce era prevăzut a se aduna cu pungile respective de stăpânii câinilor de companie. Iar altfel de câini, adică fără stăpâni, nu am întâlnit la Praga, deși am fost și în zona semicentrală, și în suburbii, și în zona rurală !!!

A doua zi, ajunși în Piața Orașului Vechi (Staromestske Namesti), la fântâna aceea mică cu doi pești încolăciți a începutul ghidajul lui Michael, cu primul lui speach, despre obiectivele din piață și povestea evenimentelor legate de acestea. Este vorba despre:

  • Biserica Tyn, în stil gotic, cu cele două turnuri, la care construcția a început la 1365 și s-a terminat la 1511. Explicația ghidului nostru, nu lipsită de umor, era că atunci când lucrează, cehii fac treabă încet dar bine, fără a sări pauzele de masă cu ”pâine lichidă” (adică bere).  Mai trebuie ținut cont că nu au lucrat tot intervalul acela, din pricina conflictelor religioase dintre catolici și protestanți cunoscute  sub denumirea generică de Războiul de 30 de ani.
  • Memorialul lui Ian Hus, rector al Universității din Praga și personalitate marcantă care a inițiat mișcarea protestantă.  Pentru reforma radicală propusă Bisericii Catolice, Ian Hus a fost ars pe rug la 1415. Resentimentele cehilor s-au transformat într-un război civil, în care rebelii husiți au înfruntat puterea Romei, degenerând în Războiul de 30 de ani și în care s-au implicat mare parte din puterile Europei de religie catolică, din acea vreme.
  • Vechea Primărie (chiar veche, fondată la mijlocul secolului 13), în Turnul său având Ceasul astronomic care a început să funcționeze la 1572. La fiecare oră fixă, clopotele sună, cocoșul cântă, cele 12 figuri din lemn din secolul 15 se rotesc, mișcându-se ca niște marionete, iar turiștii nu contenesc să le filmeze/fotografieze. Toate magazinele de suveniruri din oraș au replici ale acestui ceas medieval. De Primăria Veche este lipită o capelă gotică din secolul 14, de unde, fiind sâmbătă, ieșea alaiul unei nunți care fusese oficiată aici.
  • multele clădiri cu fațade care mai de care mai frumos ornamentate, am reținut în fotografiile noastre imaginea Palatului Golz-Kinsky, de balconul căruia este legată istoria mai recentă a instaurării regimului comunist.

Cam atât am văzut în Piața Orașului Vechi, mai sunt obiective aici, dar nu le-am epuizat, în mare parte din cauza aglomerației, piața fiind înțesată de grupuri de turiști care merg pe jos sau stau pur și simplu pe pavaj (de oboseală, presupun, dar și pentru a admira frumusețile locului) și traversată de toate mijloacele de locomoției terestră folosite de ceilalți turiști, respectiv trăsuri cu cai, biciclete, mopede electrice, un gen de camionete mici cu platformă descoperită pentru ca pasagerii să aibă vederea liberă (city sight). BTW, aș mai adăuga mijloacele care o feră imagini panoramice pe calea aerului – baloane cu aer cald (pentru curajoși) iar pe Vlatava vaporașele cu care poți face croaziere.

Am părăsit Piața Orașului Vechi și am urmat ghidul, care ne-a condus la Opera din Praga, unde Mozart a scris și a avut premiera cu opera ”Don Giovanni”. Pentru a marca acest lucru  aici este monumentul cu mantia lui Don Giovanni, lângă clădirea Operei, ambele apar și în pozele noastre. Pentru că  cehii se mândresc cu cultura lor,  la Praga au loc tot timpul anului evenimente culturale.  Am ajuns la Turnul Pulberăriei de unde începea drumul regilor spre Catedrala Vitus, la încoronare. Am  localizat și clădirea cu Madona Neagră (în dreapta sus, pe colțul clădirii) – statuetele de acest gen și emblemele care decorau casele târgoveților înstăriți fiind un  mod de  identificare (inclusiv de către cei care nu știau carte) înainte de a se folosi numele de străzi și numerele poștale.

Mergând dinspre Piața Republicii pe Na Prikpe (bulevard monden, croit pe fostul șanț de apărare al porții estice al cetății orașului medieval) am ajuns la Mustek – zona inferioară a  Piaței Wenceslas, toate acestea fiind parte din districtul Orașului Nou (Nove Mesto), care nu este, de fapt, atât de nou. Denumirea de  ”nou” vine  de la întemeirea acestuia de către Carol IV, după un plan de dezvoltare urbană stabilit de rege, în afara districtului Orașului Vechi și care se deosebește de acesta din urmă prin faptul că regele carol IV a impus străzile drepte. Istoria Orașului Nou ajunge până în timpurile moderne, piața Wenceslas fiind martora Revoluției de Catifea – bine cunoscută și contemporană nouă.

Am ajuns și în districtul  Josefov sau Cartierul Evreiesc, din momentul în care eram în fața statuii dedicate lui Franz Kafka (cel mai cunoscut ceh care a fost evreu și scriitor în limba germană, cum spunea ghidul nostru) amplasată lângă Sinagoga Maisel. Ele apar în imaginile noastre, la fel ca și Sinagoga Veche-Nouă  – cea mai veche sinagogă europeană, care servește și acum ca centru religios pentru mica comunitatea evreiască din Praga. De această sinagogă este legată legenda Golem-ului (un fel de Frankestein de origine semită) iar în vecinătatea acestui edificiu religios ghidul ne-a arătat de la distanță Vechiul Cimitir Evreiesc unde, timp de 500 de ani, datorită spațiului fizic atât de limitat alocat acestei comunități izolate,  morții au trebuit să fie îngroapați unul peste altul, ajungându-se până la 12 straturi. Deși nu le-am mai făcut poze, în Josefov am mai văzut din exterior Primăria Evreiască (o superbă clădire în stil rococo de la sfâșitul secolului 16, care are în turnul său, ca o curiozitate, un ceas ale cărui ace se învârt în sens invers, deoarece literele ebraice de pe fața acestuia se citesc de la dreapta la stânga !)  și Sinagoga Pinkas (clădire din secolul 15 care a devenit un monument pentru cele aproximativ 80.000 de victime ale Holocaustului din Cehia și Moravia).

Ne-am despărțit de ghidul nostru la Rudolfinum, clădirea care găzduiește Filamornica Cehă, ridicată în vremea Habsburgilor, pentru ca locuitorii orașului să nu uite cine îi guverna la vremea respectivă. După un tur (walking) de cca. 5 ore, am picat în fund pe peluza din fața Rudolfinum-ului, pentru a-mi odihni picioarele, la fel ca o mulțime de alți turiști (doborâți, presupun, din motive asemănătoare sau poate numai pentru a admira apusul de soare pe Vlatava).

A treia zi, mizând (în mod eronat) pe o vreme constantă, adică frumoasă ca în ziua precedentă, am purces la drum de la hotel îmbracată în haine subțiri, pentru a nu transpira. Nu am transpirat chiar deloc, din contră, m-a pătrus o ploaie rece până la piele, destul de tenace (ploaia, nu pielea). Așa că ne-am întors la hotel pentru a schimba echipamentul cu unul adecvat pentru ploaie și pentru temperatura care coborâse până la 17 grade C (de la 27, în ziua precedentă). Am remarcat că la Praga vremea se poate schimba și de 3 ori pe zi, ca o cochetă burgheză de pe timpuri, sau chiar mai des. Seamănă cu vremea de pe litoralul nostru, cu deosebirea că, dacă nu poți face plajă, aici ai ce vedea. Așadar, a treia zi am schimbat odată cu hainele și direcția inițială, îndreptându-ne cu mașina, cu Andreea și Alex, spre castelul Karlstein, la cca. 30 km sud-est de Praga. Acest castel a servit drept reședință de vară regelui, începând cu fondatorul acestuia – Carol IV, același care a inițiat construirea podului care-i poartă numele, de peste Vlatava.

Înainte de a urca dealul unde este cocoțat castelul, am luat prânzul la restaurantul U Adama (este una din denumirile pe care le-am reținut, fiind ușor de pronunțat, spre deosebire de altele în limba cehă). aici m-am delectat cu un eșation din bucătăria  tradițională cehă (nu știu cum se cheamă, pentru detalii  a se vedea rața prăjită din imagine, garnitura de găluști și varză călită, totul cu un sos minunat). Au fost atât de gustoase încât drept mulțumire, pe lângă bacșiș, am mângăiat mascota restaurantului, pisica tigrată. Având drept combustibil caloriile nu puține ale bucătăriei cehe, ne-am avântat spre castel care, așa cum spune și numele, este așezat pe o stâncă (stein). Pe aceea stâncă (partea liberă păstrată drept dovadă) m-am așezat pentru a admira curtea interioară în care intri de îndată ce treci prin poartă, în timp ce Mihai și Alex fotografiau de zor zidurile, crenelurile și perspectiva asupra văii.  Turul interioarelor (unde nu era permisă fotografierea :(()  a debutat în sunet de trompete,  întâmpinați ca niște oaspeți de seamă, pentru a intra în atmosfera de epocă. Fiind în vizită la el acasă, câteva cuvinte despre  Carol  IV (1316 -1378), care a fost ”din dinastia de Luxemburg, rege al Boemiei din 1347 și Împărat al Sfântului Imperiu Roman din 1355. Este considerat a fi una din cele mai importante figuri ale evului mediu târziu.În anul 1348 a întemeiat Universitatea din Praga, prima universitate din spațiul de limbă germană. Universitatea se numește și astăzi “Universitatea Carolină”, în amintirea sa. Domnia sa a fost caracterizată de o transformare profundă a imperiului și este considerată perioada de aur a Boemiei. A organizat statele imperiului sub forma unor confederații pacifiste, în care orașele imperiale aveau un rol important. A reușit să obțină dominația imperială asupra frontierelor estice printr-o succesiune de tratate cu Habsburgii, prin cumpărarea Brandenburgului și prin asigurarea vasalității statelor cruciate din Prusia și Livonia. În timpul domniei sale a fost adoptată Bula de Aur, textul constituțional fundamental al Sfântului Imperiu Roman.” (sursă: Wikipedia)

Un monarh luminat, Carol IV a studiat și călătorit în Italia, el însuși cultivându-și talente artistice, deoarece  la Karlstein am putut vedea un auportret realizat într-o manieră realistă și o Madonă, în lemn, realizată tot de el.

Scopul construirii acestui castel nu a fost numai aerul de munte, în principal a servit ca loc de păstrare în siguranță a bijuteriilor coroanei imperiale, a sceptrului și armelor regelui, a relicvelor sfinte și altor obiecte de preț.  Înaintea asediului din timpul războielor husite, toate bunurile de preț au fost evacuate din castel și duse temporar prin Ungaria la Nuremberg. După terminarea războaielor husite, bijuteriile au fost readuse la Karstein și păstrate aici timp de două secole.  După cucerirea sa de suedezi la 1648, castelul nu a mai fost îngrijit, degradându-se. În secolul  19, mai precis între 1887 și 1899, castelul a fost reconstituit în cea mai mare parte, completându-se părțile care se mai păstraseră (sunt originale părți din pardoseală, vechi lambriuri de lemn, ceva mobilier, bucăți din fresce). Ce s-a întâmplat cu bijuteriile coroanei ?! Coroana lui Carol al IV-lea, cea autentică, poate fi văzută într-un muzeu din Vienna, numai cea care a aparținut lui Wenceslas mai este în Cehia, dar este păstrată în condiții de mare securitate în Muzeul Național din Praga, unde poate fi văzută de public doar o dată la 6 ani. În concluzie, la Karlstein noi am văzut, ca să ne facem o idee, niște copii ale celor două bijuterii originale, care sunt  pline de pietre prețioase și perle.

Ne-am întors la Praga pe seară și pentru că începuseră să se aprindă luminile în oraș, Alex și cu Andreea ne-au dus să vedem panorama ce se deschide vederii din Hrad. Însă până să ajungem la zidul exterior de apărare, am trecut prin mai multe curți interioare și am văzut dantelăria de piatră a Catedralei Sf. Vitus sub care, într-o singură criptă, odihnesc cei mai importanți regi ai Boemiei: Carol IV,  Wenceslas IV și Rudolf II. Porțile metalice, imense, ale catedralei erau închise, fețele lor exterioare fiind ornamentate cu figuri în relief.  Tot între zidurile Hrad-ului se găsește Aleea de Aur cu mici case colorate. Denumirea se explică prin faptul că, în evul mediu, aici, în apropierea palatul regal, au locuit alchimiștii  ”sponsorizați”  de regi pentru încercările  lor de a obține aur din alte elemente (plumb sau cupru, de pildă).  Așezarea alchimiștilor aici se mai explică și prin faptul că așa evitau impozitele breslei din oraș. Pe măsură ce stăpânitorii castelului au realizat că alchimiștii erau în mare parte niște șarlatani (vezi cazul Edward Kelley și John Dee, în timpul lui Rudolph II), Aleea de Aur a rămas numai cu numele iar casele sale au avut alți locatari. Unul din ei a fost scriitorul Franz Kafka (1883-1924), lângă căsuța lui de culoare albastră ne-am oprit și am făcut fotografii. Oare e albastră pentru a sugera depresia de care a suferit scriitorul în timpul vieții?!

În a 4-a zi am vizitat  Muzeul Mucha (str. Panska 7), apoi  Universitatea Tehnică Cehă din Praga, la invitația pritenului nostru Alex care predă la Facultatea de Electrotehnică. El ne-a arătat clădirea în care a experimentat Nicolae Tesla în timpul bursei sale la Praga, laboratoarele și cel mai vechi pavilion care a fost la origine o mânăstire din evul mediu.

În ce privește muzeul Mucha, noi l-am ales în detrimentul muzeului Kafka din cauză că operele pictorului și graficianului ceh, care se încadrează în curentul Art Nouveau, transmit bucuria de a trăi, au un mesaj optimist. Cel puțin așa l-am perceput eu, când am privit  ”Princess Hyacinth” (Prințesa Zambilă), sau seria de 4 personificări ale florilor:  ”Garoafa”, ”Trandafirul”,  ”Crinul” și ”Irisul”. Mucha a folosit ca modele ale căror trăsături slave le mai regăsești la cehoaicele tinere din ziua de azi, în patria ochilor albaștri, cosițelor blonde autentice și ale tenului de porțelan.

Restul timpului din ultima zi la Praga am alocat-o din nou Hrad-ului, pentru a face poze la lumina zilei. În plus față de ziua precedentă am văzut Grădinile Regale ale Hrad-ului unde gazonul, întreținut de umiditatea permanentă, are prospețimea celui englezesc. Tot aici am avut un coup-de-foudre cu șoimul, ne-am plimbat printre arborii seculari și pe lângă Orangerie, am admirat florile, fântânile și Reședința de vară. Am parcurs din nou curțile interioare, am văzut din nou complexul de clădiri care alcătuiesc Hrad-ul, respectiv palatele din epoci diferite: ale regilor Boemiei dar și corpurile construite pe vremea Habsburgilor, mai precis a Mariei Tereza, am trecut pe lângă Catedrala Vitus și alte clădiri religioase din complex. Am oprit un pic la ferestrele Cancelariei Boemiei unde, în secolul 15, a avut loc prima Defenestrare, pentru a aprecia de la ce înălțime au fost aruncați pe fereastre catolicii de către protestanți. Noroc cu grămada de bălegar de dedesubt … catolicii susțin că amortizarea căderii se datorează unui înger (depinde pe cine întrebi !). După ce am privit din nou panorama orașului de pe zidul de apărare, am coborât colina Hrad-ului pe aleea cu pantă lină unde am întâlnit statuia Menestrelului (sau Muzicantului). Jos, la capătul scărilor, puțin mai în dreapta, lângă stația de metrou, am găsit Grădina Wallenstein ca fiind cea mai bună opțiune pentru fotografii la sfârșitul ultimei zile turistice în Praga, înainte de a ne duce la hotel pentru a ne pregăti bagajele de plecare.

Soțul meu a făcut fotografii și avioanelor din aeroport, pentru că știe cât sunt de importante ! La cursa București – Praga am nimerit chiar  aeronava Airbus cea mai recent  achiziționată de compania cehească (CSA)  prevăzută cu  ecrane la fiecare 3 rânduri de scaune, pe care pasagerii pot vedea afișate altitudinea, viteza de zbor, temperatura exterioră, poziționarea prin GPS. La cursa Praga- București, când  am zburat peste Budapesta, vremea bună a permis vederea orașului de la cca. 8000 m, cu zona centrală îmbrățișată de cele două brațe ale Dunării, și cu Lacul Balaton aproape de linia orizontului.  Cine știe, ne mai gândim, poate fi o viitoare destinație de vacanță!

Praga - panoramă de pe zidurile de apărare
Praga – panoramă de pe zidurile de apărare

4 COMMENTS

  1. imi place blogul tau si am dat “follow me” dar nu am cont pe twitter . intrebare: exista si alata varianta de a primi pe mail posturile tale. multumesc.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here