Katie Hickman – Poarta coliviei

Dacă din ”Amante și regine” de Benedetta Craveri am aflat că Ludovic al XIV-lea a fost criticat de contemporanii săi că se purta ca un sultan, dat fiind apetitul sexual și multele sale amante, după ce am citit ”Poarta coliviei” de Katie Hickman am descoperit care era atmosfera din haremul unui adevărat sultan, la finele secolului al XVI-lea, într-o perioadă care devansează cu aproape jumătate de secol nașterea și domnia Regelui Soare.

Narațiunea se ține destul de aproape de izvoare istorice, are personaje care au existat în realitate dar și câteva care țin de ficțiune, pentru a reda atmosfera epocii și a completa povestea Celiei Lamprey – fiica unui căpitan de corabie și logodnica negustorului Paul Pindar, ajunsă în haremul sultanului Murad III din Constantinopol. Autoarea nu a alunecat în romanțarea poveștii, dimpotrivă e remarcabil realismul relatării, inclusiv finalul care nu pare a face excepție de la contextul istoric al vremii.

Povestea începe cu descoperirile bibliofile ale lui Elizabeth Stavely, o cercetătoare de la Oxford: un fragment dintr-o veche scrisoare, găsită într-o carte provenită din donația de cărți și manuscrise oferită de Paul Pindar negustor și cărturar englez, pentru Biblioteca Bodleiană, la întemeierea acesteia.

Scrisoarea evocă, prin condeiul unui martor ocular, o întâmplare tragică petrecută cu 400 de ani în urmă: naufragiul vasului comercial britanic pe care Celia era îmbarcată pentru a ajunge la mirele ei, devenit secretarul ambasadorului britanic la Constantinopol. Naufragiul s-a produs datorită unei furtuni violente, în largul coastelor dalmate, pirații l-au ucis pe căpitan și le-au luat captive pe femeile tinere, pentru a le vinde ca sclave. Fiind blondă, cu ochi albaștrii și cu pielea albă ( o apariție exotică în contrast cu brunetele cadâne, majoritatea provenite din națiunile Balcanilor), Celia a ajuns în cele din urmă în Constantinopol, dar ca sclavă în haremul din Casa Fericirii – zona strict păzită, destinată femeilor, din palatul sultanului Murad.

La Constantinopol, din Palatul sultanului se putea privi, peste apele Bosforului, cartierul Galata, cu reședințele ambasadorilor străini și cu portul în care erau ancorate vasele venețiene, franceze și engleze, cele trei forțe navale și comerciale care își disputau întâietatea și privilegiile în relația cu Înalta Poartă Otomană. Iar privilegiile se câștigau prin daruri, cele din partea reginei Elizabeta I au cele mai apreciate de sultan care era pasionat de mecanisme. Instalarea ceasului cu orgă într-una din grădinile Palatului a constituit o șansă pentru Paul Pindar să afle, prin oamenii săi, că mireasa sa nu pierise în naufragiu, ci era sclavă în haremul sultanului.

Punctul forte al romanului este, în opinia mea, modul în care este redată atmosfera din Casa Fericirii, inclusive detaliile de arhitectură, organizarea, ierarhia femeilor și regulile, mai ales atmosfera de permanentă supraveghere și pândă dintre femei, conflictul surd dintre mama sultanului (valide sultan) și favorita acestuia (haseki sultan). Cauza acestei stări de lucruri rămâne a fi un fapt istoric, acela că successorul la conducerea Imperiului Otoman devenea fiul ultimei favorite, adică a celei care avea statut de haseki sultan la moartea acestuia. Atunci, favorita devenea valide sultan și o alunga pe mama sultanului defunct – precedenta valide sultan, împreună cu toate concubinele din harem, în Esky Saray (Palatul Vechi sau Palatul Lacrimilor), un fel de fortăreață, după ce erau uciși toți prinții rivali, fii sultanului cu celelalte concubine, pentru ca poziția succesorului de drept să nu fie amenințată !

Prin prisma acestei reguli dure, era lesne de înțeles de ce fiecare femeie din harem râvnea la poziția de haseki sultan. În spatele zâmbetelor, etichetei și a aerului de fericire și nepăsare afișat, relațiile din harem erau tensionate iar intrigile erau în floare, de o parte și de alta: favorita dorea să o compromită pe valide sultan, iar aceasta îi trimitea sultanului în dar noi sclave, mai tinere, mai frumoase, care să o arunce pe favorită în dizgrație. Tânăra englezoaică ajunge să fie un astfel de dar pentru sultan, menită de valide sultan să o înlocuiască pe Gulay, favorita sultanului. Manipulată când de una, când de cealaltă, Celiei îi va lua timp să înțeleagă intrigile din harem. Lipsită de ambiția de a ajunge favorită, chiar dacă datorită pielii sale albe avea șanse destule, Celia s-a lăsat folosită numai pentru a face un târg cu Hanza, servitoarea favoritei. De la aceasta a obținut cheia de la Poarta Coliviei, una din ieșirile din harem care ducea într-o curte interioară din Palatul Sultanului, unde era montat de englezi darul ambasadorului lor.

Într-o noapte, Celia și-a adunat curajul și folosind cheia de la Poarta Coliviei a lăsat un bilet cu un mesaj criptat, un simbol știut numai de ea și iubitul ei, între clapele orgii. Ajuns la destinatar, biletul era o confirmare pentru Paul Pindar că logodnica sa era în viață, în haremul din Casa Fericirii. Pare suficient și simplu pentru un happy-end, dar … istoria nu e lipsită niciodată de rațiuni politice și diplomatice !!! Poate veți avea răbdarea de a desluși finalul, mai degrabă sugerat de autoare.

Punctul slab al romanului îl constituie construcția încâlcită a intrigii (în încercarea de a păstra suspansul până la final), și dialogurile groaznic de artificiale, care fac parte din intrigă, pentru care nu știu dacă vina este a autoarei sau a traducerii, aceasta din urmă destul de deficitară, mă refer aici la frecventele greșeli de punctuație care fac textul cam incert pe alocuri și scad din plăcerea lecturii.

În rest, lăsând la o parte aspectele compromise de o virgulă care contează, cartea asigură transpunerea celui care o citește, deschizând o poartă în timp, într-o epocă apusă, în haremul din palatul care încă există în Istanbul, cu gresia albastră-verzuie, cu coridoare umbrite și răcoroase, cu băile comune și grădinile interioare, cu cabinele sclavelor cariye, cu stolurile de porumbei pe acoperișuri, cu singurele încăperi care aveau ferestre spre exterior, cele din apartamentul în care ședea valide sultan și servitoarele ei de încredere. Și nu în ultimul rând, cu ”Poarta Coliviei”, dincolo de care Celia a așteptat să-și reîntâlnească dragostea.

La capătul acelui coridor era un uriaș vestibul boltit, din care porneau în unghiuri diferite alte trei coridoare. (…) Primul conducea la camerele sultanului, era marcat pe harta ei cu numele ”Drumul de Aur”. Era coridorul pe care erau duse concubinele ca să-și vadă stăpânul. Al doilea, care ajungea în inima haremului, era marcat prozaic drept ”Coridorul proviziilor”, în timp ce al treilea, care ducea afară din harem, în curtea interioară și spre odăile bărbaților, era marcată drept ”Poarta Coliviei”.

Katie Hickman – Poarta coliviei

Katie Hickman – Poarta coliviei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *