Ian McEwan – Ispășire

0

Nu aș da niciodată cartea pentru film, chiar pentru ecranizarea, considerată de excepție, în regia lui Joe Wright, cu Keira Knightley, James McAvoy și Vanessa Redgrave în rolurile principale. Recunosc că am văzut și filmul, pentru că eram curioasă mai ales în privința eroilor principali, cum ar putea arăta. Filmul, oricât de strălucită e regia, rămâne o abordare subiectivă a romanului, departe de a capta romanul în toate nuanțele lui, caracterizat de o scriere foarte densă în informație și referiri subtile care apoi se leagă în mod neașteptat. Aceasta pentru că Ian McEwan intră în mintea fiecărui personaj, cu gândurile, trăirile și impresiile lor, țesându-se un gherghef de relații și interacțiuni mult diferite în realitatea lor interioară de ceea ce vede la suprafață un ochi neexperimentat. În treacăt fie spus, avem de-a face cu unul dintre cei mai mari scriitori britanici contemporani, licențiat în literatură engleză în țara de origine, unde a fost premiat ca unul dintre cei mai originali scriitori ai momentului.

În romanul de față, ca timp și loc avem perioada interbelică, începând cu anul 1935 și continuând cu al doilea Război Mondial, în Anglia, la reședința familiei Tallis și ulterior în Londra supusă raidurilor aeriene germane.

Dar totul începe într-o atmosferă de relativ calm, în timpul valului de căldură din vara anului 1935, la reședința familiei Tallis. Capul familiei este un înalt funcționar guvernamental care stă mai mult la Londra, datorită serviciului, iar la reședința sa facem cunoștință cu familia sa: soția Emily, cele două fiice, Cecilia și Briony, toate trei în așteptarea lui Leon, fiului cel mai mare al familiei Tallis. Tot acolo apare și Robbie Turner, fiul menajerei și prietenul din copilărie al primilor doi copii Tallis, restul personalului casnic, nu foarte numeros. Înaintea sosirii lui Leon, vor fi primiți, ca refugiați din războiul casnic al divorțului părinților lor, ”verișorii din nord”, mai precis copii lui Hermione, sora lui Emily Tallis, respectiv Lola, de 14 ani și gemenii Jackson și Pierrot.

Primul capitol insistă asupra personalității lui Briony, mezina de 12 ani a familiei –înzestrată cu o minte deosebită și cu o mare ușurință în mânuirea cuvintelor, pasionată de ordine și miniaturi, pasiuni pe care le transpune în povestiri care, ca gen literar, le descoperă superioritatea asupra pieselor de teatru:

”O povestire ar fi fost directă și simplă și n-ar fi permis nimănui să se interpună între ea și cititor, n-ar fi existat nici un intermediar al ambiției și incompetenței sale personale, nici un fel de presiune a timpului, nici o limitare a resurselor. Într-o povestire nu trebuia decât să-ți dorești, nu trebuia decât să scrii pe hârtie și aveai o lume a ta; într-o piesă erai silită să te mulțumești cu ceea ce aveai la îndemână – nu aveai nici cai, nici ulițe de sat, nici litoral.(…) o povestire era o formă de telepatie. Înșirând simboluri pe pagină cu penița, puteai transmite gânduri și sentimente din mintea ei în mintea cititorului. Era un proces magic, dar atât de banalizat că nimeni nu se mai minuna.”

Reflecțiile lui Briony erau în ton cu necazul ei cauzat de jocul inept al verișorilor din nord în rolurile repartizate lor în ”Suferințele Arabellei”, piesă pe care ea o scrisese într-o după-amiază special pentru venirea fratelui său Leon, pentru a-i face acestuia aluzii moralizatoare în ce privește alegerea unei partenere potrivite de căsătorie.

Oricum, Briony renunță la a mai pune în scenă ”Suferințele Arabellei”, descurajată de purtarea gemenilor care vedeau în piesa de teatru a lui Briony un mijloc al acesteia de a-și da aere, și de atitudinea Lolei care o privea cu superioritate de adult.

După abandonarea repetitiilor pentru piesă, Briony vede, în lumina miezului de zi, de la fereastra camerei sale, o scenă pe care nu o înțelege, avîndu-i ca protagoniști pe Cecilia, sora sa și pe Robert Turner, amândoi față în față lângă bazinul fântânii arteziene decorate cu Triton din parcul domeniului. În fapt, între cei doi tineri se acumulase o tensiune: pe el îl intimida prezența și farmecul ei fizic, iar pe Cecilia o enervau reacțiile lui deoarece le punea pe seama lipsei de respect datorate superiorității intelectuale a lui Robbie. Cecilia dorea să umple o vază de flori cu apă din bazin, Robbie a încercat să o ajute și dorind să-i ia vaza fetei care se împotrivea, amândoi trag de vază până se ciobește, cioburile ajungând pe fundul bazinului adânc plin cu apă.

Vaza respectivă avea povestea ei: era amintire de la un unchi care murise în primul Război Mondial, fusese primită de acesta ca semn de recunoștință din muzeul unei localități franceze din partea localnicilor care fuseseră evacuați de el, înainte de declanșarea ostilităților.
Într-o încercare înduioșătoare de a fi excentrică, Cecilia se dezbracă până la lenjeria intimă și se scufundă în bazin după cioburile vazei, apoi iese afară udă cu cioburile recuperate pentru refacerea vazei, lăsându-l perplex pe Robbie !

Martoră acestei scene, la începutul căreia o crezuse în imaginația sa romantică a fi o cerere în căsătorie a Ceciliei din partea lui Robbie, Briony ”avu pentru prima data revelația vagă că de acum înainte nu vor mai exista pentru ea basme cu prințese și castele, ci doar ciudățenia lui ”aici” și ”acum”, ciudățenia lucrurilor care se întâmplă între oameni, între oameni obișnuiți, cunoscuți de ea, și a puterii pe care o aveau ei unii asupra altora și a ușurinței cu care puteai să interpretezi totul greșit, dar complet greșit!”

În inocența ei, Briony va ajunge să interpreteze în mod greșit și alte lucruri din lumea adulților, petrecute în noaptea acelei zile. Astfel, ea a ajuns să o separe pe sora sa de Robert Turner, după ce devenise clar pentru amândoi că erau îndrăgostiți unul de altul !

Dar mai deplin i-a separat războiul care va fi izbucnit și care i-a aruncat pe Robbie în tragica retragere de la Dunkerque iar pe Cecilia în Londra bombardată de germani.

Devenită scriitoare de succes, după decenii de la vara călduroasă din anul 1935, Briony va fi marcată de regretul adânc al despărțirii celor doi, în care avusese partea ei de vină. Mai târziu, va afla adevărul…și ca un gest de îndreptare a greșelii (unul din sensurile cuvântului atonement, titlul în original al romanului) va scrie despre întâlnirea în ficțiune a celor doi iubiți – ”ca un ultim act de dăruire, o luare de poziție împotriva uitării și disperării.

Romanul este o lecție despre condiția umană, despre faptul că oamenii sunt atât de fragili, de efemeri și de limitați în gândire și în judecarea semenilor lor. Se mai remarcă prin tragismul relatării retragerii trupelor britanice pe plaja îngustă de la Dunkerque, în scopul evacuării lor pe vase, înapoi în Anglia.

Asemenea lui Grace Bradley din ”Casa de la Riverton” de Kate Morton, și Briony Tallis va fi o supraviețuitoare care, la bătrânețe, va reveni la reședința familiei sale. În aceeași casă, devenită hotel, într-o perfectă simetrie cu începutul romanului, Briony, asistă, cu ocazia aniversării sale, la o surpriză pusă la cale de verii săi gemeni: punerea în scenă de copii de acum ai familiei Tallis a singurei sale piese – ”Suferințele Arabellei”, scrisă în versuri, cu multe decenii în urmă, al cărei manuscris fusese recuperat.

Ian McEwan – Ispășire
Ian McEwan – Ispășire

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here