F. Scott Fitzgerald – Dragostea ultimului magnat

2

După titlu, părea a fi un roman de dragoste, dar nu este numai atât. Este ultima carte scrisă de F. Scott Fitzgerald și, în starea aceasta preliminară și incompletă, a fost publicată postum de editorii săi.

Chiar dacă nu abundă în acțiune, este una din cele mai fidele evocări ale lumii cinematografiei americane de după apariția filmului sonor, a gloriei Hollywood-ului și a lucrurilor din spatele gloriei, deoarece a fost realizată de un martor ocular (scriitorul a lucrat o perioadă ca scenarist pentru studiourile Metro-Goldwyn-Mayer).

Se petrec totuși câteva lucruri în carte, dar la Fitzgerald, ca și la Truman Capote, cheia succesului scrierilor lor nu vine neapărat din acțiune, mai degrabă din amestecul inspirat în care sunt redate gândurile personajelor, părerea lor despre alte personaje, replicile, unele marcante printr-un umor neașteptat, imagini ale locurilor unde se petrec faptele, fără a aluneca într-un descriptiv plicitisitor, ci surprinse printr-o metaforă scurtă.

Evocarea se face prin amintirile Ceceliei, fiica unui producător de la Hollywod pe nume Brady, cu auto-prezentarea ei începe romanul: ”Deși nu am apărut niciodată pe ecran, am crescut în lumea filmelor. La cea de-a cincea aniversare a zilei mele de naștere a venit Rudoph Valentino –sau cel puțin așa mi s-a spus. Scriu despre lucrul acesta doar ca să arăt că, încă dinaintea vîrstei rațiunii, eram în poziția de a privi cum merg lucrurile.”

Amintirile Ceceliei, din poziția sa privilegiată – în mijlocul lumii care populează studiourile de la Hollywood, sunt ca piesele dintr-un puzzle pe care le asamblezi pe măsură ce parcurgi cartea. Călătoria sa cu avionul, dinspre coasta de est a Americii, unde ea era trimisă la studii, spre coasta de vest, înapoi acasă, cu ocazia vacanței, este un prilej cu care întâlnește în avion cunoștințe ale tatălui său. Din cauza vremii nefavorabile, avionul face o escală la Nashville, în mijocul continentului. La reîmbarcare, unul din pasageri lipsea, era unul din mahării de la Hollywood care acum era nimic și care, așa cum se va afla ulterior, profitase de mica escală ca să-și zboare creierii.

Încă din avion facem cunoștință indirect, prin reacțiile celorlalți pasageri, inclusiv a celui care urma să se sinucidă, cu marea putere financiară a lui Stahr, producător și important acționar la un mare studio de film. El este ”cel mai ocupat om din California”, care nu apare pe generic dar care dirijează din biroul său viețile oamenilor din cinematografia de la Hollywood, cel care după nenumărate ședințe cu regizori și scenariști și după interminabile vizionări, decide ce ar putea să placă publicului și cum ar trebui să fie un film, nu pentru că știe acest lucru, ci pentru că are curajul să ia decizii de acest fel.

În roman, puterea lui Stahr este privită de scriitor cu umor și ironie: ”Oracolul vorbise. Nu mai era nimic de pus la îndoială sau de contestat. Stahr trebuia să aibă dreptate întotdeauna, nu de cele mai multe ori, ci întotdeauna – altfel structura s-a fi topit încet, ca untul.” (pag. 117). Tot el este regele care poate ridica un simplu figurant sau figurantă la rang de vedetă, poate detrona o vedetă, aducând-o la rangul de fostă glorie.

Dar puterea are prețul ei: Stahr doarme deseori numai patru ore pe noapte, sau toarnă un film în câteva zile și nopți la rând, muncind până la epuizare, în ciuda recomandărilor medicilor și cu perspectiva sigură a morții în scurt timp, de inimă (ca o premoniție pentru sine, deoarece în realitate, Scott Fitzgerald, ca scenarist șomer de 44 de ani, a murit de infarct la 21 decembrie 1940, pe North Hayworth Avenue nr.1443, lângă Sunset Boulevard din Hollywood).

Din carte nu aflăm că Stahr moare în cele din urmă, dar este de așteptat .. și cu toate acestea el nu se oprește, pentru că iubește cinematografia, îi place ce face și de el depinde lumea studioului. În afară de cinematografie, Sthar a mai iubit o persoană, pe soția sa – Minna, care a murit. Rămas singur, cu amintirea ei în inimă, Stahr se îndrăgostește de o tânără din afara lumii sale, datorită asemănării fizice cu fosta lui soție.

Aici este un dram de acțiune, și nu spun mai mult ca să mai rămână și ceva de citit. Relația lui cu Kathleen și amintirile legate de Minna ne demonstrează că Sthar nu este numai un oracol fără inimă: ”Nu vreau să te pierd acum, a spus el. Nu știu ce părere ai despre mine sau dacă ai cumva vreo părere despre mine. După cum probabil ai ghicit, inima mea este în mormânt…(…) dar tu ești cea mai atrăgătoare femeie pe care am cunoscut-o de nu mai știu când încoace. Nu mă pot opri să te privesc. ”

Alte scene memorabile sunt legate de:

  • chinurile scenariștilor care, în criză de inspirație, ajung să arunce cu monede în bolul suspendat al unei lustre de deasupra mesei lor;
  • cantina actorilor unde îl puteai vedea pe Abraham Lincoln luând masa (în pauză, actorii rămâneau în costumele de epocă);
  • ascunderea unei secretare goale, în dulapul din biroul unui co-producător, la venirea intempestivă a fiicei acestuia (vă imaginați ce făceau tatăl Ceceliei cu secretara, cu puțin timp înainte).

În prezentarea acestor lucruri și a altora din cartea sa neterminată, stilul și replicile sunt uneori abrupte, deoarece este vorba totuși de un material brut, mai puțin cizelat decât cel pe care mi-l amintesc din ”Marele Gatzby”. Cu toate aceste minusuri, cartea a fost publicată pentru admiratorii scriitorului și merită citită dacă vă numărați printre aceștia.

F. Scott Fitzgerald – Dragostea ultimului magnat
F. Scott Fitzgerald – Dragostea ultimului magnat

2 COMMENTS

  1. dupa cum o prezinti, cartea e cel putin interesanta. stiam de existenta ei, a cartii si de faptul ca a fost incompleta si publicata postum, dar banuiam ca-i doar o poveste de dragoste. m-am inselat, deci cu atat mai bine! nu pot spune insa ca sunt printre fanii autorului, pentru banalul motiv c-am citi doar o carte de-a dumnealul. adica “Marele Gatsby”. mi*a placut in schimb filmul cu Brad Pitt interpretandu-l pe Benjamin Button, film facut tot dupa o nuvela de-a lui Scott Fitzgerald….imi place ca nu citesti un anume model de carti, dimpotriva, acoperi o arie mare de tipuri!:)

  2. @roberts: ai remarcat corect, citesc opere din diverse genuri si stiluri, pentru ca frumusetea sta in diversitate! la fel ca si tine, l-am citit pe “Mare Gatsby”, in schimb nu am vazut filmul de care spui, din pacate. as cauta cartea, adica culegerea de nuvele printre care apare si “Incredibila poveste a lui Benjamin Button”, Fizgerald are si alte romane editate de Polirom pe care imi propun sa le citesc, cum ar fi “Blandetea noptii”, “un diamant cat Hotelul Ritz”.
    cand sunt intr-o librarie, seman cu un gurmand intr-o cofetarie, care nu stie ce sa aleaga si sa devoreze mai repede! imi plac mult scrierile de inspiratie istorica si chiar carti de istorie pura, am facut o achizitie recenta, o carte in engleza, despre secolul XX, intitulata “Defining moments in history over a century of the people, discoveries, disasters, and polititcal and cultural events that rocked the word” scrisa de un colectiv de 71 de istorici (editura Sterling), ilustrata cu fotografii ale epocii.
    mai imi plac memoriile si biografiile, adica povestile unor oameni adevarati pe care le citesc cu placere. sunt si poeti care imi merg la inima, recent am gasit o carte de poezie scrisa de Nina Cassian – “Spectacol in aer liber – o alta monografie a dragostei.” in afara de aceastea, am o sumedenie de carti de beletristica pe care le am in vedere pentru postarile viitoare.
    ma bucur ca mai sunt oameni cu care poti vorbi despre carti, si in mod special tu imi faci mereu o surpriza placuta cu comentariile pe blogul meu, dar si cu articolele cu care tii pasul cu noutatile in carte si film, pe blogul tau. lucrul acesta este stimulator pentru mine!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here