Sarah Waters – Din vârful degetelor

4

Primul cuvânt care îmi vine în gând după ce am citit această carte este disimulare. Disimulare care m-a lăsat mută de uimire prin răsturnările de situație, pe firul foarte bine cizelat al narațiunii, la care se adaugă o garnitură de personaje inspirate de genul celor din romanele lui Charles Dickens.

Este un roman de acțiune, cu o intrigă foarte bine pusă la punct, cu personaje credibile și plasate foarte veridic prin detalii meticuloase în atmosfera britanică, cu tot cu vremea, lumina cenușie și prăfuită a periferiilor londoneze, în contrast cu pajiștile verzi ale zonei rurale britanice.

Revenind la personaje care sunt foarte bine conturate, povestea este redată prin vocile a două dintre ele: Susan Trider, tânara de 17 ani crescută în Lanton Street, în districtul rău famat din Londra al borfașilor, și de Maud Lilly, nepoata unui boier de țară și așa zis cărturar.

În prima parte, Susan redă din punctul ei de vedere situațiile prin care trece, făcând comentarii marginale pline de umor legate de lumea din care făcea parte și folosind un limbaj colorat, specific mediului ei, pentru care, măcar în treacăt fie spus, traducătorul merită pe deplin apreciat!

Fiind orfană, Susan a fost crescută până la 16 ani de dna Sucksby, în casa pe care autoritara matroană britanică o împărțea cu dl Ibbs. Cei doi nu erau soți, sub același acoperiș fiecare desfășura afacerile proprii pentru a putea plăti împreună chiria locuinței. În timp ce dl Ibbs era lăcătuș de chei pentru spargeri, tot el topea argintărie furată în lingouri și era prima verigă în plasarea și valorificarea bunurilor furate de rețelele de hoți care operau în Londra, dna Sucksby se ocupa de o crescătorie de prunci:

”Și prin toată casa – culcați în pătuțuri și înșiruiți cu capetele lângă piciorușele celorlalți, ca scrumbiile în lăzile cu sare – erau pruncii doamnei Sucksby. Se puteau pune pe scâncit și orăcăit la orice oră din noapte și îi stîrnea orice fleac. Atunci doamna Sucksby mergea printre ei și-i doftoricea cu o sticlă de gin, folosind o lingură de argint pe care o auzeai clincănind când se lovea de sticlă.”

Pe parcursul povestirii spuse de Susan, aflăm că pruncii nu erau ai dnei Sucksby, pentru a-i îngriji temporar ea primea bani de la mame disperate: hoțomane ajunse la ananghie, femei certate cu legea sau doamne decăzute de la statutul lor impus de normele morale ale societății victoriene.

Cheia intrigii întregului roman o deține această doamnă Sucksby care, într-o noapte, cu 18 ani în urmă de la momentul începutului poveștii, ajunge să o găzduiască în casa ei pe Marianne, o doamnă din lumea bună care era însărcinată în luna a șaptea, tatăl copilului fiind un domn însurat. Aflată în această nefericită situație, tânara fuge de la conacul părintesc din Briar, aflat la 40 de mile de Londra, și ajunge să nască în casa dnei Sucksby o fetiță pe care o va numi Susan.

Aflând că tatăl și fratele ei i-au dibuit ascunzătoarea și vin să le ia pe sus, pentru că nu-și dorește ca fiica sa să fie crescută de familia care o tratase și pe ea așa rău, Marianne încheie o înțelegere scrisă cu gazda sa cu care face un schimb de prunci: o lasă pe Susan să fie crescută de borfași și o ia cu sine pe Maud, fiica nou născută a dnei Susan.

Înțelegerea era în interesul ambelor părți deoarece Marianne lăsa dispoziții testamentare ca averea ei să fie împărțită în mod egal de fiica sa Susan, când ea devenea majoră, cu Maud, fiica dnei Sucksby. Hârtia rămâne în păstrare la dna Sucksby (care știa să citească), ca recompensă pentru creșterea și ocrotirea lui Susan până la momentul când va deveni majoră.

Marianne a fost luată cu copilul care trecea cum drept fiica sa de cei doi bărbați din familia sa. Ei au internat-o cu forța pe Marianne la balamuc unde aceasta își va fi aflat sfârșitul, iar Maud crește în grija surorilor de la balamuc, până la împlinirea vârstei de 10 ani. Atunci a fost preluată de unchi, un așa zis cărturar, singura rudă aflată în viață a mamei sale, și crescută de acesta în conacul de la Briar, pentru a fi în aparență ca o doamnă, dar cu o educație ”literară” care explică de ce evitase biata Marianne să-și lase adevăratul copil pe mâna fratelui său!

În partea a doua a romanului, unde povestirea este spusă de Maud, aflăm detalii legate de cărțile unchiului său, de munca sa de secretară în biblioteca acestuia, la care era obligată pentru a-și compensa întreținerea, de izolarea traiului ei la conacul unchiului său din Briar, de unde nu era lăsată să plece niciodată.

Unchiul lui Maud lăsase dispoziții prin testament ca nepoata sa să intre în posesia averii sale numai după ce era căsătorită. Perspectivă aproape nulă, având în vedere cât de puțini domni vizitau conacul de la Briar. Printre acești puțini invitați se numără la un moment dat un oarecare domn Rivers, angajat să înrămeze niște stampe din biblioteca unchiului.

Acest domn Rivers apare prima dată în povestirea lui Susan, fiind un apropiat al casei dnei Sucksby. El nu era deloc ceea ce părea a fi, adică un gentlemen. De fapt, era un șarlatan fermecător ce se dădea drept domn. Pentru buna imitație a purtărilor de gentlemen, acest personaj era cunoscut în lumea periferiilor sărace din Londra sub porecla de Domnu’. Într-o zi, el apare în casa dnei Sucksby cu planul unei înșelăciuni pentru realizarea căreia cere ajutorul lui Susan. Nefiind implicată până atunci în nici un delict, fetei i se cerea acum să confirme așteptările celor care o ocrotiseră în casa lor de borfași.

Conform planului ticluit de Domnu, ea trebuia să plece la Briar, pentru a ocupa postul vacant de servitoare a domnișoarei Lilly. Cu timpul, Susan urma să devină confidenta lui Maud și să-i insinueze acesteia sfaturi binevoitoare cu privire la Domnu, ca potențial pretendent. Din plan mai făceau parte fuga de la Briar a lui Maud, cu ajutorul dat de Susan, o căsătorie în secret (ca în romanele victoriene!), după care Domnu ar fi internat-o pe Maud într-un balamuc, pentru a se bucura singur de averea consoartei. Pentru ajutorul dat, Susan urma să fie recompensată de Domnu cu suma de 3000 de lire, plus hainele și bijuteriile rămase de la Maud. În lumea sălbatică a borfașilor, planul descris de Domnu era tentant iar Susan a acceptat, în ciuda unor mustrări de conștiință, rapid înăbușite. Dar aceasta era versiunea planului așa cum fusese spus de Domnu lui Susan în casa dnei Sucksby.

Domnu face un joc dublu, el are o altă înțelegere cu Maud, făcută sub identitatea de dl Rivers care se oferă să o scape din claustrarea forțată de la conacul unchiului său. Diferență față de planul stabilit cu Susan era ca aceasta, nu Maud, să fie internată la balamuc, sub numele de dna Rivers.

Miza lui Maud erau libertatea, promisă de Domnu în cadrul unei căsătorii de fațadă și, în plus, banii. Miza lui Susan erau banii, ea era liberă dar săracă. Pentru miza proprie, cele două fete vor excela în disimulare și se vor vâna una pe alta. Fiecare se va preface: Susan într-o servitoare devotată, Maud într-o fată naivă și îndrăgostită de Domnu. Nici una nu era ceea ce dorea să pară.

Față de cine se va ține de cuvânt Domnu, alias dl Rivers?! Care dintre cele două testamente care priveau averea lui Marianne, cel propriu sau cel al fratelui său va ajunge să fie dus la îndeplinire?!

A treia parte a romanului este povestea continuată de Susan, care cuprinde răspunsul la intrigă și finalul neașteptat al poveștii, final care oferă destule surprize.

Despre acest roman au mai scris Fructitza și Bibliophile (cele care apar în blogroll-ul meu), și au scris bine, vi le recomand, abordarea lor e diferită.

Romanul este foarte bine construit, atmosfera autentică, în aceaste privințe talentul scriitoarei a fost pe bună dreptate recunoscut prin premiile primite.

Cu toate acestea, este o carte care nu mi-a mers la inimă pentru că, cu toată lipsa de cusur în ce privește stilul, rămâne doar o poveste bine pusă în operă, dincolo de care nu mi-a produs nici o emoție specială, nu am găsit nici un mesaj mai profund.

Nu pot să trec cu vederea suspansul acțiunii, de care sper să nu vă fi văduvit prin recenzia mea, și umorul tipic englezesc al replicilor, mai ales în partea care cuprind ședințele de lucru ale borfașilor din casa dnei Sucksby (atmosfera redată cu acest prilej este un upgrade la Dickens!). În ce privește relația amoroasă dintre cele două fete, pe lângă că mi s-a părut șocantă, mai apare și printr-o forțare a situației, în raport cu acțiunea episodul putea să fie sau să nu fie, firul epic rămânea bine mersi. Eu aș fi preferat să nu fie, dar a fost… Așa a ales Sarah Waters, din simpatie sau ca un tribut literar personal, deoarece scriitoarea și-a recunoscut apoi apartenența la comunitatea gay.

Sarah Waters – Din vârful degetelor
Sarah Waters – Din vârful degetelor

4 COMMENTS

  1. intai si intai, multumesc de mentionare! mie mi-a placut mult cartea poate si fiindca nu eram familiarizata cu stilul doamnei Waters si nici nu citisem recenzii, articole laudative la adresa acestui roman! m-au incantat rasturnarile de situatie, intrigile, manipularile, m-au tinut in alerta si eram mereu surprinsa/curioasa: oare ce se va mai intampla? totusi, recunosc ca aceasta carte nu e o capodopera in sine, nu transmite vreun mesaj fundamental. pentru varietate, ti-as ruga sa citesti si cealalta carte a doamnei Sarah Waters si anume “Veghea”, cred ca abia colo aceasta scriitoare isi dovedeste penelul magic. abia astept sa vad spre ce te indrepti! (cu cititul, adica)

  2. @roberts: urmaresc constant blogul tau si nu aveam cum sa nu te mentionez, observand ca tu ai citit cartea cu ceva timp inainte, si mai ales pentru ca mi-a placut recenzia aferenta. Subscriu la calitatile evidente ale stilului, si faptul ca actiunea nu este previzibila si te indeamna sa parcurgi cartea pentru a afla cum se termina. Poate am fost cam mofturoasa in ce priveste mesajul de care vorbeam, influentata de faptul ca am citit inainte o carte de factura diferita, si anume «Insuportabila usuratate a fiintei» de Milan Kundera. O carte cu actiune modesta, dar abordarea evenimentelor si caracterelor este cu totul inedita, anumite comentarii marginale ale autorului te incita sau te pun pe ganduri. Pe scurt este o carte ca o felie de viata, dintr-o epoca din care noi am apucat putin dar suficient. BTW eu sunt nascuta in anul invaziei ruse, chiar primavara, acel anotimp care a ramas in istoria contemporana sub numele de «Primavara de la Praga» chiar inaintea nasterii mele si dupa aceea, tatal meu isi facea probleme ca va fi mobilizat, avand in vedere ca Romania facea parte din Tratatul de la Varsovia. Poate de aceea am rezonat la un mod mai personal, cartea referindu-se la un timpul istoric din care suntem si noi, destine individuale, mici particule. Kundera reuseste ceva aparte: raportarea unor vieti marunte la istoria timpului lor. Asta ar fi numai unul din aspecte, pe celelalte nici nu ma incumet sa le descriu, este dificil de subtil! Poate dupa atata subtilitate, cartea de fata parea asa simpla, desi nu este, in totaliate.

  3. Am citit și recenziile sugerate de tine (le-am lăsat și lor comentarii) și am ajuns la concluzia că trebuie să citesc și eu cartea asta, cândva, cât mai curând. Pare extrem de atractivă datorită imprevizibilității pe care o presupune așa că nu as putea rezista să nu o savurez personal.

  4. @Sorin-Lucian: Garantat, “Din varful degetelor” de Sarah Waters are o actiune greu de anticipat, este incitanta! Plus ca este bine scrisa, reda veridic si atmosfera, si personajele, nu le-as gasi fisura in ce priveste autenticitatea. Sper ca nu am povestit prea mult in recenzie (cand scriu, ca si atunci cand citesc, sunt greu de oprit) si poate m-am oprit la timp ca sa nu spulber suspansul (din care cartea are din belsug). Iti multumesc pentru vizita, pentru increderea in alegerile si recomandarile mele literare!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here