Justina Irimia – Ultimul tango la Buenos Aires: o metropolă exotică pe înțelesul tuturor

11

Călătoriile pot fi o reală sursă de inspirație. Bine, asta depinde și de destinație, dacă ea asigură ineditul: locuri, oameni, obiceiuri noi sau diferite. Mânat de spiritul de aventură și de curiozitate, documentat cu ajutorul unui ghid tipărit sau a unuia local, de meserie, un călător are sentimentul noutății și devine un spectator la spectacolul lumii. M-am bucurat și eu de această șansă în cele câteva călătorii ale mele, din care unele mi-au inspirat câteva consemnări pe blog (sper eu, interesante).

Articolul de față are menirea de a atrage atenția asupra cărții scrise de un călător cu adevărat umblat, care a vizitat 27 de țări! Acest călător este Justina Irimia, care a ales una dintre cele 27, locuind efectiv doi ani într-o adevărată metropolă: ”Parisul Sudului”. Este vorba despre Buenos Aires – un loc pe cât de îndepărtat, pe atât de exotic unde poate nu voi ajunge niciodată dar, mulțumită cărții și stilului autoarei, cred că l-am cunoscut în esența și farmecul lui unic.

Titlul m-a atras din prima clipă – consider tangoul ca fiind cel mai expresiv și pasional dans, pentru că dansatorii sunt oarecum și actori (și titlul nu amăgește, așa cum am pățit cu cartea Gloriei Goldreich, din conținutul căruia, cu mare strădanie, abia am ales două citate!).

În contextul geografic și istoric al unei țări cu o istorie relativ recentă (statul argentinian a aniversat 200 de ani de existență în 2011), Justina Irimia schițează, în cele 168 de pagini ale cărții, portretul unui mare oraș și al unei societăți, folosind 24 de repere cărora le dedică câte un capitol condensat:

  • ”O societate care se contemplă”: ”Încă din primele luni la Buenos Aires, simțisem că oamenii de aici merită cercetați (…). Nu științific, nu rigid și nu într-un ghid turistic sau într-un jurnal de călătorie. Sunt prea pasionali și intenși ca să poată fi cuprinși într-o analiză clinică, deși atracția este atât de mare, încât se studiază și între ei. Le place mult să vorbească despre ei, să asculte ce se spune despre ei și atunci când acestea nu le mai sunt de ajuns, să citească, avid, ce se scrie despre ei, în țară sau în străinătate. Mărturie stau zecile de cărți despre propria societate, prezente în mai toate librăriile.”
  • ”Spațiu, nu timp”: Buenos Aires are străzi lungi și perfect perpendiculare care îl poartă pe turistul european ”pe distanțe enorme și obositoare, deopotrivă prin cartiere luxoase și zone imunde, cu o nonșalanță de pantomimă.” Aici, orice deplasare pe jos este mijlocită de spațiu, ”departe de dictatura timpului”, deoarece ”spațiul, nu timpul, țese firul existenței și determină pașii pe străzile sale cu nume elegante.” Motiv pentru care ”turistului care s-ar interesa, inocent, de timpul implicat de traseu s-ar confrunta cu privirea nedumerită a localnicului, confruntat, la rândul său, cu o noutate adusă din lumea veche (…).” Structura urbană alcătuită din dreptunghiuri este atât de mult asimilată de ființa localnicului, încât reperul inevitabil al unui drum este reprezentat de colț (esquina). Esquina a devenit loc de întâlnire al cartierului, deci o coordonată socio-culturală a orașului: ”În acest oraș romantic și decadent, mângâiat de nostalgia tangoului, esquina este colțul în care trăiește, de un secol, câte o cafenea celebră sau o modestă crâșmă, câte o misterioasă casă abandonată sau un depozit de unelte diverse. Este numele care, de mult, a fost împrumutat de numele unui restaurant de cartier.”
  • ”Din binefacerile unei mode”: ”Buenos Aires este însă și orașul psihoterapiei, o cutumă devenită modă, posibil capriciu. Alături de New York și Paris, el este, de altfel, parte din traida psihoterapiei mondiale.” Se spune că Buenos Aires deține recordul celui mai mare număr de psihologi pe cap de locuitor din lume. Lucrul acesta se explică prin refugiul de persecuția naziștilor, a unui număr considerabil de psihanaliști evrei din Germania și Austria; fapt confirmat de existența unei zone dintr-un cartier din oraș care este numită ”Villa Freud” datorită numărului impresionant de cabinete psihologice. Aici se vorbește despre a merge la terapie (fără a fi perceput ca ceva rușinos, ca în alte societăți) așa cum se vorbește despre mersul la cumpărături. De ce terapia psihologică are aici un așa mare succes?! se întreabă autoarea, pe bună dreptate. Posibile explicații ar fi: ”disponibilitatea argentinienilor de a vorbi despre ei, de a-și împărtăși grijile și, mai ales, de a se plânge”; faptul că psihologul este noul preot, într-o societate în care ”Biserica nu mai are greutatea pe care a avut-o pe vremuri”; dar și faptul că ”fiind un popor care «trăiește din criză în criză», argentinienii sunt obișnuiți să meargă înainte pe cont propriu, dar că, în unele momente, au nevoie de terapeuți. Loc al reflecției obiective, terapia este văzută și ca «spațiu sanitar».”
  • ”Despre glumă”: Buenos Aires este locul în care ”zâmbetul amabil cu care se salută se poate transforma în hohote de râs, pe măsură ce dansul glumei se desfășoară, lent sau alert, către final.” Astfel, o glumă poate face oricând o punte de legătură între doi necunoscuți, pentru că argentinieni au simțul umorului, ei ”se amuză subtil și rafinat” și au pornirea naturală de a fi mereu comici. Potențialul de glumă este larg răspândit, ea luând naștere prin analogii inteligente. Cum ar fi cea din butada lui Carlos Bilardo, fost antrenor al echipei naționale de fotbal: ”Femeia este ca un jucător: dacă nu vrea într-o anumită poziție, nu trebuie să insiști.”
  • ”Despre familiaritate și puterea de a râde”: cartea ne dezvăluie o lume puțin preocupată de protocol deoarece ”oamenii se tutuiesc, într-o completă și entuzistă neglijare a termenului «dvs.»” aceasta însă fără a dăuna politeții locale care ”nu are nimic din rigiditatea britanică sau din ipocrita amabilitate franceză.” În glumele și proverbele locale, ceea ce atrage atenția este imaginația, talentul de a face analogii cât mai plastice, din care dau ca exemplu o zicală care descrie un om urât: ”E atât de urât, încât, când s-a născut, barza a venit de două ori, o dată ca să-l aducă și a doua oară ca să-și ceară scuze!” sau un grafitti din Buenos Aires, înainte de vizita Papei Ioan Paul al II-lea din 1987: ”Gata cu intermediarii, să vină Dumnezeu!”. Și celelalte sunt haioase, dar le descoperiți dacă veți citi cartea.
  • ”Mituri și manii”: având ca motto zicala argentiniană ”Nu numai că sunt perfect, sunt și argentinian”, capitolul descrie trufia locală, ”alimentată din realități incontestabile și ficțiuni fragile”, cum ar fi ”elitismul sângelui european” (având în vedere că, mai ales în marile orașe, ”influența sângelui indian s-a plecat de mult în fața metisajului european”) și frumusețea fizică a argentinienilor. De aici provine convingerea că ei sunt printre cei mai buni. ”Aceasta este o țară europeană săracă, pe continentul greșit”, afirmă argentinienii despre țara lor, aflată în raport de superioritate față de celelalte țări sud-americane. Din fericire, aroganța lor ”coabitează cu ironia, în special cu ironia la adresa primei trăsături”!
  • ”Virtutea viciului”: așa cum spunea și scriitorul argentinian Jorge Luis Borges, conaționalului său ”îi pasă mai puțin dacă trece drept imoral decât dacă trece drept netot.” Motiv pentru care este ridicată la rang de virtute acea istețime locală, care ”se hrănește dintr-o bogată capacitate de improvizație, susținută de minciună, simț al speculației și agilitate intelectuală demne de filmele de acțiune.” În acest sens, este evocat episodul fotbalistic când ”Diego Maradonna aducea calificarea echipei sale, marcând cu mâna, un gol venerat și îndelung contestat” în meciul cu Argentina – Marea Britanie, din sferturile de finală ale Cupei Mondiale din anul 1986. La finalul meciului, Maradonna a declarat că îl marcase ”în parte cu capul, în parte cu mâna lui Dumnezeu”. Mai târziu, în biografia sa din anul 2000, același fotbalist mărturisea: ”Care mână a lui Dumnezeu? A fost mâna lui Diego! Și a fost ca și cum le-aș fi furat portofelul englezilor …” Prin alte exemple, autoarea ne arată că ”argentinianul e imun la jena legată de teme delicate (lipsă de bani, acte ilegale, vicii, boli grave) și afișează mai degrabă o adâncă înțelegere față de laturile mai puțin etalabile ale vieții.” Și așa, viclenia argentiniană ”împreună cu aroganța, formează un cuplu defăimat, dar acceptat ca fatalitate, pierdut uneori în zona în care disprețul glisează spre admirație.”
  • ”O invenție argentiniană” – un mic capitol dedicat autobuzului care a apărut pentru prima dată în septembrie 1928 pe străzile din Buenos Aires, ca soluție inteligentă a taximetriștilor a căror industrie era lovită de criză. Invenția numită ”taxi colectivo”, prin care pentru un drum cu aceeași destinație taximetristul oferea reduceri de preț pentru mai mulți pasageri, s-a transformat, treptat, în autobuz – ”acesta a triumfat și fost exportat rapid în Uruguay și Brazilia, iar apoi, treptat, în întreaga lume.”
  • ”Despre vaci” – dar nu de orice fel. Este vorba despre cele din rase adaptate local care sunt ”capitalul cel mai prețios al economiei țării. Esența acestei economii trăiește în la pampa.” Și de aici despre tradiția grătarului – parrila, ”cuvânt mustos, al cărui dublu r sfărâie voluptos precum grăsimea fripturilor.” (…) ”Fumul de parrila este laitmotivul olfactiv al orașului. Mirosul tipic se revarsă din hornurile restaurantelor scumpe și din cele ale birturilor modeste, de pe terasele blocurilor și din parcuri. Este adierea lacomă a unui oraș lacom.”
  • ”Infuzia vieții” – nimic altceva decât un ceai – el mate, care nu se bea singur. Pentru că este ”băutura prieteniei, a familiei, a înfrățirii, a dialogului, a negocierii, a glumelor.”
  • ”Sub semnul unei clase” – conform sondajelor de specialitate, clasa de mijloc cunoaște un regres dramatic, reprezentând 20% din populație, cu toate acestea aproape 90% dintre argentinieni se simt parte a clasei de mijloc. Explicația: ”oamenii aleg să ignore realitatea economică și se comportă ca și cum aceasta nu le-ar influența deloc viața”. Această atitudine se regăsește în conservarea emblemelor culturale are orașului: portarul de bloc, în uniforme bej, un omniprezent ”personaj al protocolului clasei mijlocii” (ei sunt stăpânii intrării atât în blocuri modeste și bătrâne cât și în cele noi și moderne); aspectul luxos al ascensoarelor și al holurilor de la intrarea în blocuri; apariția desăvărșită ca eleganță a femeilor și bărbaților care circulă cu metroul. Apartenența declarativă la clasa de mijloc poate fi explicată și de indicele ridicat de alfabetizare (peste 97%) și având în vedere că, în Argentina, ”conceptul de decență și respectabilitate este asigurat de educația solidă.”
  • ”O țară dezbinată”; ”Secrete postume” și ”Istoria din subsoluri” – trei capitole care evocă evenimentele politice marcante ale unei istorii naționale zbuciumate, începând cu ascensiunea lui Juan Domingo Peron, în anul 1943. Cel care rămas în istorie ca singurul președinte care a avut trei mandate este încă prezent în memoria colectivă, lucru care a divizat și divide și acum națiunea în peroniști și antiperoniști.
  • ”Orașul funerar” – despre pietre tombale și foști oameni de stat, artiști, scriitori și aristocrați, într-o necropolă de lux – La Recoleta, care a devenit obiectiv turistic, cel mai vizitat fiind mormântul Evitei Peron (sicriul cu cadavrul ei îmbălsămat ajungând aici după un incredibil periplu, fiind timp de decenii obiect a numeroase acte subversive între cele două tabere politice; detaliile sunt redate ca într-un macabru film de acțiune în capitolul ”Secrete postume”)
  • ”Rit(m)ul protestului” – este vorba despre el cacerolazo – unul dintre cele mai extinse și faimoase proteste importat de la vecinii din Chile, unde a apărut la începutul anilor 70 (îmi amintesc că este descris și de Isabel Allende în unul din romanele sale). Presupune lovirea cratițelor, tigăilor și capacelor metalice de către protestatari, într-un ritm frenetic. În timpul șederii sale în Buenos Aires, Justina Irimia a fost martoră la un astfel de protest în masă, manifestat ca opoziție față de majorarea impozitelor pe exportul de carne de vită: ”În prima seară când, de la înălțimea etajului 12, am auzit un ciudat zgomot repetat, n-am înțeles ce se întâmplă. Însă diferitele canale TV transmiteau live dinamica bătăilor metalice – la ferestre și balcoane, zeci de persoane participau la un spectacol coordonat, la ora fixă stabilită cu puțin timp înainte. Frenezia lor cucerea și îndemna la raliere.”
  • ”Metabolisme culturale” – despre măsurarea nivelului de civilizație dintr-o societate, în acest caz cea argentiniană, după criterii ca: reacția unei persoane când este călcată pe picior; potențialul de calm și răbdare în caz de accidente auto sau tensiuni la volan; abundența și forța de convingere a înjurăturilor locale; capacitatea de a solidariza cu o victimă și familia acesteia și de a cere dreptate prin proteste ale comunității.
  • ”Îngrădiri îngăduite” – sunt îngrădirile impuse societății de superstiții locale care se aplică în gospodării, fotbal și politică;
  • ”Kirchnerisme” – despre politica locală care ”nu cunoaște nicicând căderi în banal”, despre actualul președinte ales din anul 2007 – Cristina Fernandez de Kirchner, de meserie avocat, ea i-a urmat în funcție soțului său, Nestor. Pseudonimul lor popular , Los K, are ”rezonanță mafiotă și vagi referiri la o dinastie invulnerabilă”.
  • ”Harul vorbelor fără har” – despre sloganuri electorale, afirmații publice, gafe și erori culturale ale oamenilor politici argentinieni, care devin subiecte ale spectacolelor parodice la televizor sau ale monologurilor stand-up. Un fost președinte argentinian a spus, de pildă: ”Aici nu se pune problema să luăm de la bogați ca să le dăm săracilor, așa cum făcea Robinson Crusoe.” (referința corectă era Robin Hood);
  • ”Farandula, în orașul miilor de scene” – despre showbizul argentinian, emisiunile-tabloid, deoarece Buenos Aires are din plin ”cultura șuetei, a curiozității și indiscreției”;
  • ”Împliniri incerte” – despre tango și relația sentimentală tipic argentiniană definită ca ”alternanța flirtului cu eschiva, a implicării emoționale cu lipsa bruscă de interes”, o permanentă oscilație între certitudine și gelozie, asemeni dansului care o reprezintă;
  • ”Legătura căsătoriei homosexuale” – despre polemica anului 2010 legată de proiectul de lege care prevedea căsătoria între persoane de același sex, despre argumentele pro și contra și care a fost votul dat de Senat.
  • ”Parisul Sudului” – sau despre locul unde nu ai niciodată timp să te plicitișești. După serbările ocazionate de Anul Bicentenarului (împlinit de statul argentinian la data de 28 mai 2010) au urmat: cozile la benzină de peste 200 m cauzate de conflictele sindicale din sudul țării; penele de curent cauzate de utilizarea excesivă a aerului condiționat; criza de bancnote cauzată de extragerile masive de cash; jaful la o bancă mare care a păgubit deponenții cu suma totală de 3.750.00 dolari (banii lor erau păstrați în numerar, în casete de valori, pentru că argentinienii nu au încredere în depozitele scriptice) – hoții au săpat un tunel lung de 30 de m prin care au ajuns în tezaurul cu seifuri individuale. Ar mai fi de adăugat furtunile aducătoare de inundații, când apa ajunge pâna la genunchi, din cauza canalizării insuficiente; poluarea sporită cauzată de câmpurile agricole incendiate și de traficul intens, în ciuda faptului că numele orașului înseamnă, în traducere literală, ”aere bune”. Cu toate acestea, în Buenos Aires ”frumusețea impunătoare a clădirilor pariziene renovate se îmblânzește sub atingerea modestă a caselor neîngrijite sau abandonate” iar ”obeliscul din centru, emblemă a mândriei și încrederii în sine cu care los portenos îi contaminează și pe turiști, veghează alb deasupra celui mai lat bulevard din lume, azi, ca și acum șapte decenii.”

Pentru o imagine cât mai fidelă, autoarea a purtat numeroase discuții atât cu sociologi, psihologi, istorici, jurnaliști, profesori și filozofi, cât și cu prieteni români și argentinieni, lucru care constituie o garanție pentru autenticitatea și diversitatea informației. Subiectul și-a câștigat pe merit un loc în bibliotecă, având în vedere că ”(…) despre oamenii din Buenos Aires, emoționali, polemici, pasionali și solidari, se va mai scrie, astăzi, cum se scria acum un secol. Li se satisface, astfel, dorința de a fi cunoscuți, elogiați, criticați, invidiați și feriți de stigmatul uitării. ”

Justina Irimia – Ultimul tango la Buenos Aires: o metropolă exotică pe înțelesul tuturor
Justina Irimia – Ultimul tango la Buenos Aires: o metropolă exotică pe înțelesul tuturor

11 COMMENTS

  1. cine n-ar vrea sa ajunga macar o data-n viata pe acele meleaguri??? trebuie sa fii ignorant sau lipsit de imaginatie ca sa gandesti ca Buenos Aires nu are cu ce sa te surprinda….pare cel putin o carte interesanta si ma surprinzi (inca o data) pentru varietatea cartilor abordate si seriozitatea, profunzimea cu care scrii despre ele.

  2. @roberts: Apreciez comentariul tau asa prompt si pozitiv! Ma bucura mult confirmarea ta, chiar am urmarit sa-mi surprind cititorii cu subiecte care sa fie cat mai variate si interesante! Cat despre cartea de fata, o recomand deoarece este foarte reusita si bine scrisa! A mai scris despre ea si Ioana Budeanu.

  3. Mă bucur mult că ai făcut o recenzie amplă a cărții. Îmi place mult genul acesta de cărți, aceasta mi-a amintit de America Ogarului cenușiu de Romulus Rusan. Articolul tău mi-a trezit interesul și dorința de a citi cartea unei autoare pe care încă nu o cunosc: Justina Irimia.

    Să ai zile frumoase, Antoaneta !

  4. @Zina: este o carte de calatorii mai aparte, pentru ca autoarea surprinde spiritul locului, oamenii … citind-o, am inteles in cele din urma mesajul codificat al tangoului, o transpunere in dans a relatiilor sentimentale ale argentinienilor! Cu siguranta, nu vei fi dezamagita, pentru ca naratiunea are miez si atmosfera. Si tie, zile cat mai bune si frumoase!

  5. Antoaneta,

    sunt coplesita si magulita de recenzia ta atat de acurata si de generoasa, si atat de utila! Recitind fragmentele redate pe blog, am simtit ca cititorii vor fi tentati sa rasfoiasca monografia “Parisului sudului” si a oamenilor sai, pe care am sperat sa-i pot expune si explica altor oameni.

    Iti multumesc!

  6. Justina, ma simt onorata, este prima data cand primesc un comentariu din partea unui autor! Te asigur ca recenzia mea a avut ca sursa, alaturi de sensibilitate cu care filtrez fiecare lectura, bucuria si incantarea declansate pe masura parcurgerii fiecarui capitol, din care mi-a fost greu sa aleg doar cateva idei pentru a starni curiozitatea altor cititori! Ca sa spun asa, ai pictat in cuvinte imagini spectaculoase si pline de viata, pe care am reusit sa le vad cu ochii mintii … Si pentru asta iti multumesc!

  7. Antoaneta, Justina,

    felicitari pentru intriga creata pe blog…o intriga pozitiva care a starnit interesul in a-mi dori mult sa citesc cartea. Cu o limitata cunostinta despre “Parisul Sudului”, istoria ei si a dansului celebru a caror cursuri le urmez dintr-o cu totul alta perceptie avuta in minte, va multumesc amandurora pentru contributia avuta in a-mi hrani curiozitatea de a descoperi si invata mai multe.

  8. @Nicoleta: Ma bucur ca am trezit curiozitatea pentru o lectura care merita. Abunda in detalii istorice, sociale si culturale bine descrise, cu nerv si umor. Te va ajuta sa fii „in the mood” atunci cand vei exersa tangoul, te asigur! Iar faptul de a-mi scrie chiar autoarea a fost o surpriza de proportii, dar si ocazia de a-i transmite direct aprecierea pentru gentiletea de a ne dezvalui o lume exotica, destul de indepartata.

  9. Nicoleta, iti multumesc inca o data pentru acuratetea si bunavointa cu care ai facut aceasta cronica persuasiva! M-au flatat atentia si spiritul elaborat din spatele ei; cred ca e cea mai generoasa recenzie a cartii mele. Imi da incredere ca cititorii isi vor imagina cat mai plastic lumea din Buenos Aires si, asa cum ai mentionat, ca vor intelege protocolul amoros din care ne naste el tango.

  10. Am citit cu interes si entuziasm descrierea pe capitole a cartii ” ultimul tango la BUenos Aires de Justina Irimia , mi_ar place sa citesc cartea – mentionez ca am trait acolo 3 ani si revin o data la 2 ani .

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here