La Sinaia

0

Am ajuns la Sinaia, pentru a admira primăvara care se consumă mai lent decât la câmpie… şi aş adăuga eu, mai spectaculos, pentru că se desfăşoară în toate tonurile de verde crud, o adevărată delectare pentru ochi şi suflet… am prins un “replay” al înfloririi pomilor fructiferi, deoarece chiar în curtea vilei, în vale, este un cireş înflorit, cu ramurile pline de flori, pe un mal al pârăului care trece prin gradină, coborând gălăgios din munte, de sus unde se alimentează din ploile care cad pe vârfuri… acestea au fost un timp ascunse vederii de nebulozităţi care s-au plimbat de pe o culme pe alta… din când în când am putut vedea Cota 1400, şi linia de telecabină … norii s-au păstrat numai la înălţime, aşa încât în vale vremea a fost destul de stabilă, primăvăratică…

În prima zi, am explorat împrejurimile vilei şi ne-am aventurat si mai departe, pentru că ai ce vedea… Orasul, şi nu numai pe axa drumului naţional ce îl traversează, ci şi în cartierele cocoţate pe versanţi, până spre cota 1400, pastrează un aer retro, plin de farmec… bineînţeles, în Centru, este parcul cu Hotelul Caraiman, Cazinoul şi alte hoteluri şi vile de epocă, bine întreţinute şi conservate… dar oraşul nu se dezice de aerul său retro, nici  în rest, unde căsuţele vechi dar şi vilele şi hotelurile noi, construite evident după 1990, au ceva din arhitectura de burg germanic, cu grinzile de lemn in “x”, vizibile în zidăria faţadelor, balcoanele şi mansardele din lemn negru… pare a fi o amprentă germanică a castelului care s-a extins şi în arhitectura orăşelului, ceea ce-l face unic si plin de farmec… nu numai in vechiul cartier Furnica, şi in zona Mânăstirii… relieful accidentat a stimulat găsirea unor soluţii constructive ingenioase, casele sunt construite în rânduri, aceste rânduri sunt ca nişte trepte, cu străduţe şerpuite şi scări care ajută localnicii şi drumeţii să ajungă pe scurtături… oriunde ne-am oprit şi am întrebat localnicii de o destinaţie, în majoritatea cazurilor ne-au mai arătat o astfel de scurtătură, pe scări… ocazie cu care am admirat locuinţele, vechi şi noi, şi nu în ultimul rând grădinile… oraşul este plin de verdeaţă, şi sus spre cota 1400 verdele crud al foioaselor iese în evidenţă pe verdele întunecat al molizilor, ieşind în evidenţă prospeţimea vegetaţiei… nu am ajuns la cota 1400, am făcut un popas la Taverna Sârbului, unde ne-am odihnit şi ne-am potolit setea cu o apă plată. Patronul (o fi sârb, după denumirea locaţiei ?!) tocmai cobora din maşină, sosirea sa fiind un semnal pentru angajaţii care curăţau cu sârg terasa unde ne aşezasem doar noi… cred că a interpretat ca un semn bun apariţia noastră (aici toată lumea recunoaşte un turist de la cel puţin 100 m), şi ne-a spus că primii turişti consumă gratis… au crezut că este o glumă, dar când chelnerul a refuzat plata, ne-am conformat obiceiului locului… pentru a păstra o amintire, am făcut o poză la faţa locului…

Nu mă rezum a aminti în treacăt despre Castelul Peleş, care este de departe bijuteria localităţii şi emblema Văii Prahovei (dacă am face clasamentul pe “embleme” ale eforturilor umane din zonă)… Castelul este de departe clădirea cea mai fotogenică, care apare în majoritatea ilustratelor de pe Valea Prahovei  şi în fotografiile turiştilor care trec pe aici… nici noi nu am făcut excepţie, pentru că ne-a cucerit încă de când am intrat pe aleea străjuită de brazi şi bordată de un curs de apă, cu mici cascade din loc în loc… pajiştea care încojoară castelul, gardul viu, vegetaţia parcului, munţii cu crestele în fundal, toate acestea întregesc imaginea unui loc binecuvântat, un paradis terestru…sau “un mic rai îngropat între brazi”, cum spunea regina Elisabeta. Ea şi regele Carol I, prima pereche regală a României, au fost impresionaţi de frumuseţea sălbatică a Poienii Peleşului (după numele cursului de apă care trece pe aici), la vizita lor în august 1866. Piatra de temelie a reşedinţei regale a fost pusă în august 1875, şantierul a stagnat pe perioada Războiului de independenţă, lucrările au fost reluate în 1879 şi în cele din urmă inaugurarea castelului  a avut loc în toamna anului 1883. Între timp, a fost asigurată şi legătura noului orăşel care se forma în jurul castelului, prin construirea liniei de cale ferată Ploieşti – Predeal, la 10 iunie 1979 primul tren de plăcere îşi făcea apariţia în Sinaia.

Revenind la castel, acesta este în stilul neo-Renaşterii germane, lucru explicabil prin originea germanică a tinerei monarhii instaurate atunci la cârma României, cu o scurtă dinastie de numai trei generaţii, marcată de o istorie frământată, inclusiv de cele două războaie modiale… având în vedere contextul istoric al apariţiei sale, castelul Peleş reprezintă o emblemă a unei epoci de relativă stabilitate, ordine, armonie şi dragoste de frumos, de artă, dacă ne gândim că însuşi regina scria poezii, sub pseudonimul Carmen Sylva, cucerită şi inspirată fiind de frumuseţea pădurii, a muntelui …

Epocă care s-a terminat în anul 1914, când a venit la tron un succesor al lui Carol I şi a început primul război mondial. Acesta a schimbat faţa lumii şi societatea umană, aşa cum afirmă istoricii: “În 1914, lumea şi-a pierdut coeziunea, şi de atunci nu a mai reuşit să şi-o regăsească… Am intrat într-o perioadă de dezordine şi violenţă fără egal atât la scară naţională, cât şi la scară internaţională.” — The Economist.

Eu la Castelul Peles
Eu la Castelul Peles