Barbara Sichtemann, Guntram Schwotzer – Cele mai cunoscute 50 cupluri de îndrăgostiți

M-am tot gândit și răzgândit ceva timp până să mă decid dacă scriu ceva despre această carte. Este o colecție de eseuri, iar mie îmi place să citesc acest gen și memorialistică, în general. Nu mi-a plăcut dintotdeauna, dar gustul pentru istorie, pentru evocări ale unor personaje remarcabile, se formează cu timpul… și faptul că am ajuns să le apreciez este un semn de maturizare a cititorului împătimit care mă declar. În ce privește cartea de față, este rodul unei selecții într-o listă scurtă a celebrității atinse în doi și în plus (re)constituie intenția autorilor de a trece în revistă istoria umanității din prisma istoriei cuplurilor. De la intenție la punerea în practică este un drum lung și dificil, și aici intervin minusurile, mă refer la asperitățile exprimării (din cauza traducerii, presupun) și părțile pe care le-am găsit cam aride sau mai sincer spus, plictisitoare, și pe care le-am traversat cu greu pentru a ajunge la informațiile inedite (pentru mine). Asta a depins în primul rând de subiect, au fost povești ale unor cupluri care, în ciuda celebrității recunoscute (din punct de vedere literar, istoric, cultural sau social), nu prea m-au impresionat, uitând că temeiul alegerii lor de autori a fost celebritatea, nu armonia interioară. Însă selecția autorilor se oprește asupra acelor perechi mai altfel în raport cu epoca lor. Așadar, istoria începe cu cuplul originar – Adam și Eva, sursa tuturor cuplurilor care au urmat, și termină cu perechea numărul 50 (ca să le spun așa, ca la concursurile de dans!) Jack și Rose din filmul ”Titanic” regizat de James Cameron.

De prima pereche este legată originea primului poem de dragoste – compus ad-hoc de Adam, capabil de așa ceva în perfecțiunea lui, la prima vedere a soției sale, Eva – dar și originea necazurilor noastre, și nu doar cele din pricină sentimentală. Printr-o confuzie larg răspândită, autorii echivalează săvârșirea păcatului originar cu relația sexuală dintre cei doi soți. De fapt, păcatul lor a fost alegerea de a nu recunoaște dreptul lui Dumnezeu, în calitate de Creator, de a-i guverna, alegerea de a cunoaște și răul (căci binele îl cunoscuseră deja, locuind în Eden!). Răul care, prin contaminare ereditară l-au cunoscut și urmașii lor, începând cu criminalul Cain… Și ca s-o spun de-a dreptul, Adam și Eva au furat fructul acela, din singurul pom la care aveau o restricție! Motiv pentru care Adam și Eva rămân în istorie ca o pereche imorală și criminală (aceleași trăsături care le-a adus celebritatea și perechii numărul 31 –Bonnie și Clyde). Și au avut aceeași dragoste de putere și lipsă de scrupule pentru a pune mâna pe ea, pe care le-am regăsit-o mai târziu, în antichitate, la perechea numărul 6, Antoniu și Cleopatra.

Istoria antichității mai este jalonată prin câteva cupluri remarcabile din diverse motive, unele din domeniul clasicelor legende literare – Orfeu și Euridice, Oedip și Iocasta, Filemon și Bonifacio; pentru a reveni apoi pe tărâmul realității cu perechea numărul 5, Pericle și Aspasia, a căror celebritate, confirmată istoric, consta în relația lor cu drepturi (aproape) egale, lucru neobișnuit chiar și în patria democrației, Atena.

Istoria evului mediu timpuriu începe cu istoria unei perechi prigonite și tragice – Abelard și Heloise, relația dintre profesorul teolog și eleva sa, care a stârnit un mare scandal în secolul al XII-lea. Ei au fost despărțiți violet și definitiv în timpul vieții, având parte numai de același mormânt în cimitirul Pere Lachaise din Paris. Aceeași celebritate a nefericirii și separării pe care le regăsim la alte două celebre perechi ale legendelor Evului Mediu: Tristan și Isolda; Romeo și Julieta. Din aceeași epocă și tot personaje legendare (apar în Cântecul Nibelungilor), sunt cuplul, format fără cunoștință de cauză, din un frate și o soră – Siegmund și Sieglinde, celebrii datorită legăturii incestuoase, asemeni cuplului Oedip și Iocasta, din antichitate. În acest caz, cred că alegerea s-a bazat (și) pe afinitățile germanice ale autorilor, ca și în cazul cuplului Bettine Bretano și Achim von Armin. În carte aceștia sunt primii care ajung la o căsnicie aproape romantică, ”parțial fericită, parțial păstrată cu multe sacrificii, mulți copii, puțini bani, viață intelectuală activă”. Celebritatea cuplului celor doi literați se datorează și faptului că de-a lungul vieții au fost legați de casa Goethe. Și așa am ajuns la un cuplu germanic mult mai celebru, Goethe – Christiane Vulpius, descoperind ceva interesant (nu-l știam deja): perechea nr. 13 este o mezalianță, celebrul poet german a avut ca parteneră o femeie mult mai tânără și de condiție umilă (o muncitoare care cosea flori de mătase într-o manufactură). Legătura lor a scandalizat socitetatea din Weimar și, în ciuda bârfelor, a diferențelor de vârstă, de clasă și de educație, Goethe a dorit-o cu pasiune, a avut cinci copii cu ea, din care numai primul, fiul August, a ajuns la maturitate, au trăit împreună timp de 30 de ani, până la moartea ei. Menajul lor a devenit legitim, s-au căsătorit într-o ceremonie retrasă, după ce Goethe a fost impresionat de purtarea Christianei: ”În anul 1806, după bătălia de la Jena, regiunea a fost ocupată de francezi și casa lui Goethe a fost devastată. Christiane s-a pus plină de curaj în mijloc și și-a apărat casa cu atâta putere, încât Goethe a fost înfrânt: s-a căsătorit cu ea.” Și când te gândești că totul a pornit de la o petiție adresată de ea consilierului Goethe, așa el ”a primit-o rapid pe fermecătoarea petiționară și o viață întreagă nu a mai vrut să o lase să plece”.

La fel cum Goethe i-a cedat Christianei, la fel l-a cucerit Josefina (creola originară din Martinica, văduva vicontesă de Beauharnais, eliberată din închisoare!), pe Napoleon – cuceritorul militar, strateg și general devenit prim consul al Franței și apoi împărat. Ea a devenit împărăteasa lui, apoi istoria este cunoscută: căsătoria a rămas fără copii, el a cerut divorțul din rațiuni pur statale și ea a suferit nespus în urma despărțirii. O relație celebră prin strălucire și cotele simpatiei publice stârnite, dar deficitară în ce privește încrederea reciprocă și șansa de a rămâne împreună. Chiar dacă Napoleon scria odată: ”Să trăiesc prin Josefina – aceasta este istoria mea.”. Și autorii eseului au concluzionat: ”Și există un dram de adevăr în toată povestea aceasta. Atât timp cît a fost împreună cu ea, a avut noroc peste tot. Ea a fost îngerul său bun, îngerul său păzitor. După despărțire au urmat decăderile, a venit prăbușirea și în final exilul. Steaua norocoasă a lui Napoleon a apus odată cu Josefina.” Să fie adevărat sau simplă coincidență?!

Istoria începutul de secol al XIX-lea este punctată și de istoria unei perechi aventuriere, moderne, curajoase și nebune – Percy B. Shelley și Mary Shelly. Ajutată de poetul britanic, Mary este autoarea, la numai 19 ani, a romanului de groază ”Frankenstein”. Asta la câțiva ani după ce ei doi au fugit împreună și au călătorit în Franța și Elveția, lăsând în urmă o societate londoneză consternată: ea avea 16 ani, el era căsătorit cu un copil iar soția sa, Harriet Shelley era însărcinată. Mary a devenit oficial a doua doamnă Shelley după sinuciderea lui Harriet, lui Shelley i s-a retras dreptul de îngrijire pentru ambii copii avuți cu prima soție. Din cei 4 copii avuți cu Mary, numai unul a supraviețuit. Un cuplu celebru și prin tragism, având în vedere pierderea copiilor morți apoi dispariția prematură a poetului, găsit înecat după ce barca sa a fost prinsă într-o furtună. Mary, rămasă văduvă, încă nu împlinise 25 de ani!

Despre perechea nr.17 – Quasimodo și Esmeralda, nu voi povesti prea mult, lucrul acesta i-a reușit deplin lui Victor Hugo, la 1831. De reținut motivul pentru care autorii i-au atribuit celebritatea și originalitatea: sunt originea etichetei ”Frumoasa și bestia” deoarece ”delicatețea maternă a femeilor, atât de apreciată de bărbați nu doar de acum ci din timpuri străvechi (…) trece cu vederea hidoșenia monștrilor îndrăgostiți”.

Societății secolului al XIX-lea i-a fost dat să cunoască două cupluri celebre în domeniul muzical dar atât de diferite ca atitudine: Robert Schumann și Clara Wiek; Richard și Cosima Wagner.

Soții Schumann au fost compozitorul și respectiv una din cele mai înzestrate pianiste ale secolului său, cea care i-a inspirat lui, în primii cinci ani după căsătorie, nu mai puțin de 150 de lieduri, 2 simfonii, mai multe piese pentru pian și renumitul concert pentru pian în La minor. Apoi perioadele lui de creație au alternat cu faze de depresie puternică, forme ale demenței care s-au agravat, din cauza stadiului final de sifilis. Clara l-a îngrijit cu devotament, ea a murit după 40 de ani de la decesul lui Robert într-un spital de psihiatrie, timp în care ea a compus numeroase lieduri și piese pentru pian. Un cuplu de genii muzicale, celebru prin această rară asociere, prin iubirea care i-a legat ca familie și le-a stimulat ambilor creativitatea.

Cuplul Richard și Cosima Wagner a devenit celebru prin faptul că a scandalizat cu un stil de viață nonconformist, excentric dar puternic în sentimente. Cosima era fiica naturală a lui List, născută în afara căsătoriei acestuia. Povestea de dragoste secretă, trăită de Wagner în spatele dirijorului și prietenului său, Hans von Bulow, a fost iubirea pe care, ca un romantic autentic, nu și-a interzis-o și a trăit-o cu Cosima asemeni eroilor din opera sa, ”Tristan și Isolda”. Și Wagner era căsătorit când a cunoscut-o pe Cosima, dar căsnicia lui era în criză, prima soție l-a părăsit datorită aventurilor lui. Înainte de a divorța de von Bulow și de a se căsători în final cu Wagner, Cosima a conceput cu acesta și i-a născut doi copii, Isolda și Siegfried. Oricum, până la oficializarea legăturii sale cu Wagner, ”jongleriile Cosimei sunt uimitoare (…) ea trăiește o viață dublă: doi bărbați, două locuințe, un al doilea copil, de la al doilea bărbat.” Mai presus de toate, Wagner a iubit femeile, motiv din care nici căsnicia Cosimei cu el nu a fost scutită de probleme. Ea i-a supraviețuit lui Wagner încă 47 ani, timp în care s-a ocupat de întreținerea și cultivarea moștenirii muzicale a soțului ei.

Cine ar fi crezut că, pe la 1850, nimeni altul decât Karl Marx se căsătorea la Paris, după o lungă logodnă care a durat 7 ani, cu Jenny von Westphalen, o tânără baroneasă care ar fi meritat ceva mai mult și că, după 13 ani de căsnicie și patru copii, el încă îi mai declara ei în scris: ”… te sărut din cap până în picioare, și cad în genunchi în fața ta, și gem: Doamnă, vă iubesc.” Relația lor a însemnat ”exil comun, multă sărăcie și suferință” și poate își merită celebritatea în egală măsură pentru cooperare și rezistență.

Mai implicată pe tărâm social și revoluționar a fost perechea Roza Luxemburg și Leo Joginches. O tânără dintr-o familie de evrei, educată în Elveția și un rus – amândoi au fost revoluționari de profesie, au avut idealuri comune, s-au împotrivit deschis curentului politic care a dus la izbucnirea primului război mondial. Deși relația lor a durat 17 ani, datorită pericolului în care au trăit mereu căsătoria și familia au fost excluse din start. Au fost în închisoare în timpul războiului, după eliberare au avut parte, separat, de un final tragic, ca victime ale represaliilor. La Berlin, cei doi au un mormânt comun în Cimitirul central Friedhofsfelde și partea lor de celebritate postumă datorate iubirii, colaborării, pericolului și tragismului care i-a unit.

Cam în aceași perioadă, a jumătății finale de secol XIX, tot o pasiune comună, care însă avea ca obiect cercetarea științifică și experimentală, a unit cuplul de fizicieni Marie și Pierre Curie. Perechea nr. 22 se distinge prin modestie și tenacitate: au separat din câteva tone de minereu cantități infime de radiu și așa au descoperit radioactivitatea. Descoperirea le-a fost recunoscută prin acordarea premiului Nobel pentru fizică în 1903, deși cercetările lor au fost departe de ambiția lumească. Cei doi rămân celebrii și pentru iubirea, credința, colaborarea și bucuria de familie din timpul vieții. Pierre a murit în 1906, la 47 de ani, în urma unui accident. Din cele două fiice ale cuplului, Irene a continuat cercetările mamei sale și a primit premiul Nobel pentru chimie, în 1935.

În istoria finalului de secol XIX și începutului de secol XX, o părticică de celebritate le-a fost alocată, pe tărâm literar și artistic, unor cupluri mai mult decât neconvenționale – acele cupluri care au sfărâmat tiparul originar al relației dintre sexe, înlocuind femeia cu bărbatul (Oscar Wilde și Lord Alfred Douglas; Arthur Rimbaud și Paul Verlaine) sau bărbatul cu femeia (Gertrude Stein și Alice B. Toklas; Virginia Woolf și Vita Sakville-West). Sunt cuplurile care, la vremea lor, au atins cote maxime ca scandal și cote minime de recunoaștere socială. În cazul lui Oscar Wilde, relația nefericită cu mai tânărul Lord Douglas i-a distrus viața, murind proscris, în mizerie și exil, după anii petrecuți în detenție. Virginia Woolf suferea deja de probleme psihice, prietenia cu Vita cea veselă nu au salvat-o de la a-și pune singură capăt vieții. Pasiunea pentru poezie i-a apropiat pe Rimbaud și Verlaine, poate prea mult încât s-au distrus reciproc, sfârșind în violență și singurătate.

Dacă am parcurs aproape jumătate din numărul de cupluri celebre, mă opresc aici cu gândul de a păstra cât de cât intacte poveștile rămase, urmează cupluri care fac parte din istoria mai recentă. Și, așa cum recunosc autorii, ”O curiozitate instinctivă asupra vieții private a oamenilor renumiți, perspectiva găurii cheii, joacă și ele un rol, nu putem tăgădui.” Iar cuplurile renumite în cauză sunt, printre alții, Salvador Dali și Gala, Edward al VIII-lea și Wallis Simpson (cea căreia îi aparține celebra butadă ”Niciodată o femeie nu este îndeajuns de slabă sau de bogată”), Evita și Juan Peron, Marilyn Monroe și Arthur Miller, Winnie și Nelson Mandela, Jack și Jackie Kennedy, John Lennon și Yoko Ono.

Barbara Sichtemann, Guntram Schwotzer – Cele mai cunoscute 50 cupluri de îndrăgostiți

Barbara Sichtemann, Guntram Schwotzer – Cele mai cunoscute 50 cupluri de îndrăgostiți

7 thoughts on “Barbara Sichtemann, Guntram Schwotzer – Cele mai cunoscute 50 cupluri de îndrăgostiți

  1. roberts

    cred ca este o carte cel putin interesanta, mai ales ca si eu sunt atrasa in ultimul timp de biografii, memorii, personalitati. nu pot sa nu recunosc si ca admir rigurozitatea si meticulozitatea cu care scrii, atentia in descrierea si redarea detaliilor precum si fluenta cu care cuvintele tale se gasesc unele pe altele si formeaza un tot. esti o cititoare inraita si mai mult de atat, o persoana matura, pe care te poti baza. sincere felicitari si sper ca 2014 sa-ti aduca liniste si bucurii alaturi de cei dragi! numai bine va doresc!!

    Reply
  2. Zina

    Ce frumos ! Abia astept sa citesc si cartea asta. Abia am terminat Anotimpul iubirilor perfecte, am scris despre asta in jurnalul meu, hai sa vezi !

    Reply
  3. Zina

    Revin ! Ce editura a publicat Cele mai cunoscute 50 cupluri de îndrăgostiți ? O găsesc mai ușor dacă știu editura. Mulțumesc !

    Reply
  4. Antoaneta Moga Post author

    @Roberts: mereu, cand scriu o recenzie, ma gandesc ce mi-a adus nou cartea respectiva si ce poate fi nou si placut si pentru cei care imi urmaresc blogul. Ma bucura confirmarea ta, in sensul ca investind atentie si rabdare in ceea ce surprind dintr-o carte castig interesul si simpatia unor colegi cititori ca tine! Sunt carti care aduc informatie, altele care te captiveaza prin actiune si neprevazut, altele care iti comunica mai mult o stare, ajungi sa ai sentimente legate de personaje…eu incerc sa punctez nota dominanta, pentru ca si altii sa poata alege in functie de interese si de gusturi. Am vazut si la tine cat de bine surprinzi esenta, o prinzi rapid in randurile scrise cu multa daruire. Iti multumesc pentru apreciere si gandurile bune si sper sa mai comunicam pana la finele anului, pentru ca urmaresc ce ai de spus despre cartile care le ai in lectura acum!

    @Zina: editura Aquila’93. Cartea mai are ca plusuri trimiterile ilustrate din domeniul artelor vizuale (teatru, opera, picturi, filme, etc.) care au avut ca subiect perechea respectiva, plus o manseta cu trimiteri concrete la sursele documentarii: biografii, volume epistolare, audiobook-uri, case memoriale, muzee, mormintele perechilor respective. Manseta fiecarui eseu este un punct de pornire pentru a descoperi alte carti interesante, in masura in care s-au tradus si in limba romana, sau de a vizita locuri interesante, legate de povestea cuplului respectiv (stiu ca iti place sa faci asta, am urmarit impresiile tale de calatorie, atat de reusite si meticulos organizate!) Acum fug sa vad ce ai scris despre «Anotimpul iubirilor perfecte». Bine ca am aflat de consemnarea din jurnalul tau, asa pot sa comentez la subiect si sa aflu si impresiile tale!

    Reply
  5. Pingback: Termen: Până la al treilea cântat al cocoșilor

  6. Pingback: CITITORUL DE CARTI - Leapsa pe blog - Povestiri de lecturi școlare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *