George Marcu, Rodica Ilinca – Enciclopedia personalităților feminine din România

0

Serialul inspirat de ”Enciclopedia personalităților feminine din România” de George Marcu și Rodica Ilinca continuă cu al treilea episod, cel dedicat literei C.

Sunt 51 de doamne deosebite ale căror biografii sunt prezentate în acest capitol, iar dacă la litera B majoritatatea au deținut-o femeile din neamul Brâncoveanu, la litera C aceasta revine doamnelor din neamul boieresc al Cantacuzinilor, cei care la un moment dat au fost rivalii Brâncovenilor în lupta pentru putere în Țările Române.

Brâncovenii au avut-o ca remarcabilă Primă Doamnă pe Marica Brâncoveanu (1663-1729), soția voievodului Constantin Brâncoveanu. Ea abia se năștea în anul în care, mai vârstnică cu aproape o generație, Elena Cantacuzino (1611-1687) se confrunta cu tragedia asasinării soțului ei, postelnicul Constantin Cantacuzino, ”grec venit de la Constantinopol în timpul domniei lui Matei Basarab, fondatorul dinastiei boierilor Cantacuzinilor” (…) ”La 30 decembrie 1663, boierii Băleni, conduși de Stroe Leurdeanu, au pus la cale asasinarea postelnicului, care a fost ridicat din palatul său din Filipești, dus la Mănăstirea Snagov și sugrumat. Mama și-a prevenit fiii, care au reușit să scape cu toții de urgia dușmanilor. Cu ajutorul mitropolitului, a strămutat rămășițele soțului ei la Mărgineni și a făcut tot posibilul pentru a salva averea familiei, amenințată cu confiscarea. Se luptă, ajunge de multe ori în fața Sfatului Domnesc și adesea reușește, nimeni neîndrăznind s-o înfrunte.”

Vă amintiți din episodul precedent că Doamna Marica Brâncoveanu era nepoata lui Antonie din Popești, domnitor al Țării Românești în perioada 1669-72?! Ei bine, urcarea lui la tron a fost sprijinită de nimeni alta decât Elena Cantacuzino, domnul fiind un apropiat al familiei acesteia.

Cu timpul, Elena Doamna ”a reușit să obțină, post-mortem, recunoașterea nevinovăției soțului ei și condamnarea lui Leurdeanu și a acoliților ei la moarte sau la muncă silnică în ocnă.” Mai mult, femeie puternică și abilă politiciană, ea a făcut și desfăcut domnii în Țara Românească și Moldova (veți afla din biografie care și cum), promovându-și copii ”pe care i-a aliat cu membrii unor familii renumite, bogate și puternice.”

De reținut că Elena Doamna era fiica domnitorului muntean Radu Șerban, din familia marilor boieri Mărgineni. Ea a studiat la Viena, în particular și la un pension de călugărițe. Fiind amândoi persoane instruite, soții Constantin Cantacuzino și Elena au pus mare preț pe educația copiilor lor (12, din care 6 fete și 6 băieți), deorece ”toți copiii au fost puși să învețe cu profesori aduși anume din Occident, unul dintre fii, Constantin, fiind trimis să studieze la renumita Universitate din Padova”, prima universitate din Europa.

Dacă de la Brâncoveni ne-a rămas Palatul Mogoșoaia, de la fondatorii dinastiei Cantacuzinilor am fi putut avea Mănăstirea Mărgineni (în apropiere de cetatea domnească de la Târgoviște) pe care ei au renovat-o și au făcut-o să devină ”un adevărat centru cultural, dotat cu bibliotecă, îmbogățită cu cărți de către stolnicul cărturar Constantin Cantacuzino.” Spun ”am fi putut avea” deoarece împrejurările au fost potrivnice acestei ctitorii impresionante care adăpostea una din cele mai mari biblioteci din secolul XVII, ea fiind distrusă de marele cutremur din 1838.

În enciclopedie mai sunt prezentate două aspecte (inedite și în același timp premiere în raport cu epoca sa) legate de viața acestei aprige Doamne: este printre primele românce care și-au întocmit testamentul, în 1682 numindu-l executor pe fiul său, stolnicul Constantin (cel instruit la Universitatea Padova) și, însoțită de fiul ei, Mihai, a mers în pelerinaj la Ierusalim, Nazareth și Bethleem, ”devenind prima româncă ajunsă la Locurile Sfinte.”

Făcând un arc peste timp, am localizat la finele secolului al-XIX-lea și în secolul al XX-lea, alte patru remarcabile doamne din neamul Cantacuzinilor ale căror biografii le prezintă Enciclopedia de față:

  • Alexandrina Cantacuzino (1876-1944), cea care la 23 de ani a devenit soția politicianului conservator Grigore Cantacuzino. Avea 38-42 de ani când, ”Ca și Martha Bibescu, a preferat să rămână la București în timpul ocupației germane din Primul Război Mondial (1914-18), unde s-a îngrijit de buna funcționare a celui mai solicitat spital de campanie.” A condus organizații de femei militante pentru drepturile femeii, a fost inițiatoarea legii pentru participarea femeilor la apărarea țării precum și ”delegat oficial al guvernului român la negocierile internaționale privind crearea unei legislații relative la statutul copiilor legitimi și abadonați (din 1938)”.
  • Maruca Cantacuzino (1878-1969) memorialistă, soția violonistului și compozitorului George Enescu. De fapt, Enescu a fost al doilea soț al Marucăi. Numele de Cantacuzino l-a dobândit din prima căsătorie, la 18 ani, cu prințul Mihail Cantacuzino, ”căruia i-a adus pe lume doi copii și pe care avea să-l moștenească în 1928, când acesta s-a stins din viață în urma unui accident de mașină.” Biografia ei cuprinde detalii despre legătura avută, după moartea soțului, cu filozoful Nae Ionescu și despre împrejurările care au dus la căsătoria cu Enescu, de care numai moartea lui a despărțit-o. Spre deosebire de Alexandrina Cantacuzino și Martha Bibescu, în timpul ocupației germane Maruca Cantacuzino ”a preferat o existență comodă la Iași, în ciuda faptului că viața de curte era drastic restrânsă.”
  • Ecaterina Olimpia Caragea-Kretzulescu (1893-1993) fiica prințesei Irina Cantacuzino și a principelui Radu Kretzulescu. După divorțul părinților și moartea mamei, ea a fost crescută de bunicul matern, Gheoghe Grigore Cantacuzino (zis și Nababul). În anul 1914, ea s-a căsătorit cu prințul Constantin Caradja. A fost infirmieră la un spital din Iași, în timpul primului Război Mondial, după război a continuat munca filantropică a mamei sale prin ajutorarea copiilor orfani de la Leagănul ”Sfânta Ecaterina”. În timpul celui de-al doilea Război Mondial și a bombardamentelor anglo-americane asupra zonei petroliere de la Ploiești, ea a salvat piloții americani nevoiți să aterizeze forțat sau să se parașuteze: ”Cei 1274 prizonieri, dintre care mulți erau răniți, nu au fost predați germanilor, ci au fost îngrijiți în spitale și protejați de așa-numitul club al prizonierilor americani prezidat de Ecaterina Caragea-Kretzulescu. ”Îngerul de la Ploiești”, cum a fost supranumită, a înlesnit plecarea acestora spre Italia, cu ajutorul pilotului Bâzu Cantacuzino.” După instaurarea regimului comunist, a reușit să părăsească țara cu ajutorul serviciilor secrete franceze.
  • Ioana Cantacuzino (1895-1951) aviatoare. ”Împreună cu fratele său, Mircea, a deprins tainele pilotajului la prima școală civilă din București, în 1928”, apoi ”în același an, cei doi frați au pus bazele primei școli de pilotaj cu motor din România, Ioana fiind prima cursantă, titulară a brevetului de pilotaj cu nr.1 (1930), devenind astfel prima femeie care a obținut brevetul de aviator în România.” Mobilizată în cel de-al doilea Război Mondial, curajoasa aviatoare a avut un conflict cu gen. Ion Antonescu, fiind internată în lagărul de la Tg. Jiu din ordinul acestuia. Vila familiei, din Călimănești, unde ea s-a născut, ”a fost rechiziționată pe rând de armata germană, apoi de cea sovietică, și după 1948, confiscată de comuniști.”

Alături de Elena Cantacuzino (1611-1687), în capitolul dedicat literei C am remarcat prezența a încă cinci Prime Doamne:

  • Doamna Chiajna (1525-1587) soția domnului muntean Mircea Ciobanu și conducătoare a Țării Românești în timpul minoratului lui Petru cel Tânăr, ea era nepoata lui Ștefan cel Mare și fiica lui Petru Rareș. Prin faptele sale s-a dovedit o femeie extrem de puternică și fără scrupule (vezi biografia din Enciclopedie!), îndreptățind opinia istoricului C. Gane cu privire la ea: ”femeia vremii, a unor vremi, când viața omenească, nu numai în Orient, în lumea întreagă era desconsiderată.”
  • Ecaterina Cercheza (1620-1666) a doua soție a domnului moldav Vasile Lupu, viața ei a fost marcată de frământările vremii: mărire, decădere, iar mărire, din nou decădere (vezi biografia din Enciclopedie!);
  • Elena Cuza (1825-1909) soția domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Din Encicopledie am aflat că: ”Elena l-a secondat cu entuziasm pe soțul său în desfășurarea evenimentelor revoluționare din Moldova din 1848 (prin educație era familiarizată cu ideile novatoare ale Revoluției Franceze)”, apoi ”în contextul vitreg al arestării revoluționarilor din ordinul domnului Mihai Sturdza (1834-49), Elena Cuza și-a depășit propriile inhibiții, reușind să se implice activ în punerea în libertate a lui Alexandru Ioan Cuza (a negociat chiar cu reprezentantul britanic Cunnighan).” În timpul mandatului soțului său de domn al Principatelor Unite, Elena Doamna a avut un comportament public ireproșabil, lucru nu tocmas ușor dacă avem în vedere că legătura extraconjugală a lui Cuza cu Maria Obrenovici era de notorietate publică. Cu toate acestea, Elena Doamna i-a adoptat pe cei doi fii ai soțului său, a căror mamă nu era nimeni alta decât rivala sa (poate și pentru că ea nu i-a putut oferi lui Alexandru Ioan Cuza un principe moștenitor). În calitate de Primă Doamnă, Elena Cuza a patronat viața mondenă bucureșteană; în 1862 a inaugurat Azilul ”Elena Doamna”, la Cotroceni.
  • Conachi Ecaterina Cocuța (1828-1870) soția lui Nicolae Vogoride, caimacamul Moldovei, ca urmare a căsătoriei aranjate de ilustrul său părinte – logofătul Costache Conachi, ostil cauzei unioniste și apărător al intereselor otomane în Țările Române. A fost contemporană cu Elena Cuza și, la fel ca aceasta, Ecaterina Conachi a avut un rol aparte în realizarea unificării Principatelor. Amenințându-și soțul cu divorțul și implicit pierderea averii constituite de zestrea ei considerabilă, l-a determinat să renunțe la desemnarea unor miniștrii antiunioniști. Mai mult, prin violarea corespondenței diplomatice a soțului său, ea a reușit să descopere și să demaște public ”complotul pregătit cu sprijinul Imperiului Habsburgic, prin care partida unionistă trebuia să piardă alegerile în Moldova.” Scrisorile respective au fost publicate într-un ziar parizian, și ”urmare a gestului său de mare curaj, Puterile garante au silit prin atitudinea lor Imperiul Otoman să-și reevalueze poziția diplomatică față de Principate și să accepte rezultatul favorabil reluării alegerilor decise la Osborne.”
  • După înfăptuirea Unirii, Ecaterina Conachi l-a părăsit pe Vogoride, cu care avea deja trei copii. După moartea acestuia, în 1862, ea s-a căsătorit cu principele Emmanuele Ruspoli, fiind o temerară susținătoare a unificării Italiei, așa cum se dovedise și în cazul românesc. A murit de febră palustră și a fost înmormântată la moșia familiei de la Țigănești (jud.Galați).
  • Ceaușescu Elena (1916-1989) – soția demnitarului comunist Nicolae Ceaușescu. Enciclopedia prezintă biografia demitizată a celei care a deținut atâta amar de ani poziția de Primă Doamnă, singura care a ocupat această funcție în timpul regimului comunist din România (predecesorul lui Ceaușescu, Gh. Gheorghiu Dej a ”domnit” fără a avea alături o Primă Doamnă, din motive care le-am aflat și eu din ”Povestiri din Cartierul Primăverii” de Lavinia Betea).
  • Elena Ceaușescu a fost fiica unei familii de țărani mijlocași din comuna Petrești (jud. Dâmbovița) unde a urmat primii trei ani de școală primară, apoi s-a mutat la București, ca ucenică la fabrica de textile ”Lantex” (1936). ”Pentru o scurtă perioadă a reprezentat interesele tinerilor muncitori textiliști în organizația UTC (filiala București)”. Este interesantă caracterizarea ei din acea perioadă consemnată în dosarul de cadre de către un membru al comisiei de verificare a cadrelor de partid: ”a reușit să se achite conștiincios de sarcini, dând dovadă de spirit de inițiativă și orientare… este stăpânită de orgoliu și nu are simț autocritic.”
  • A devenit membră de partid în 1939, așa l-a cunoscut pe viitorul său soț. Cei doi s-au căsătorit în anul 1945, anul preluării puterii politice din România de către Partidul Comunist. Odată cu ascensiunea politică a soțului, Elena a început să dețină funcții semnificative în aparatul de partid și de stat și să-și definitiveze studiile. Astfel, prin absolvirea unui curs fără frecvență la Facultatea de Chimie Industrială din cadrul Institutului Politehnic din București, a devenit ”inginer chimist” (1957). Diploma universitară a contribuit la modificarea profilului său profesional, slujbe minore precum cea de secretară la Ministerul de Externe fiind înlocuite de ”cercetarea științifică” la Institutul de Cercetări Chimice București (1957-64). Imediat după desemnarea sa la conducerea Institutului (1964-72) și-a început studiile doctorale pe care le-a finalizat în 1967, obținând titlul de doctor în chimie macromoleculară cu teza ”Polimerizarea stereospecifică a izoprenului”, alcătuită, se pare, de chimiștii Osias Solomon, Radu Bordeianu, Silvia Bittman și Dan Cornilescu, cu girul academicianului Cristofor Simionescu. (…) La 2 martie 1974, a devenit membru al Academiei RSR, după care în plan publicistic, ”ajutată” fiind, a semnat o serie de studii în domeniul chimiei macromoleculare. În domeniul propagandistic, ultima realizare pe care a semnat-o a fost cuvântarea ținută la Plenara Consiliului Național al Științei și Învățământului, din 1989. Ce a urmat la finele acelui an cunoaștem cu toții.

Dacă lucrările acestei Prime Doamne în domeniul chimiei sunt de domeniul plagiatului, zonă destul de frecventată și în prezent de mediul politic autohton, Enciclopedia de față pune în valoare biografiile a două doamne care au fost chimiste autentice, cu mult timp înaintea Elenei Ceaușescu. Este vorba despre:

  • Chaborski Gabriela (1891-1936) chimistă și prima femeie conferențiar universitar din România. A urmat cursurile liceale la Ploiești, cele universitare la Facultatea de Științe Fizico-Chimice din București (în anul 1916), după care (atenție!!!) a susținut lucrarea de doctorat la Genevă, la 22 martie 1919, având ca temă noua formă de ciupercă unicelulară pe care o descoperise! Numele ei este asimilat cu ”prima contribuție a unei românce intrată în terminologia științifică internațională” și anume ”cultura Chaborski”, denumire dată genului de levură pe care dânsa l-a descoperit.
  • Ciorănescu-Nenițescu Ecaterina (1909-2000) chimistă, a absolvit Facultatea de Științe Fizico-Chimice a Universității din București (în anul 1931), apoi doctoratul sub conducerea profesorului Costin D. Nenițescu (1936), viitorul ei soț. A creat noi substanțe cu acțiune antitumorală, folosind grefa citostatică (1961-1980) și ”pe baza cercetărilor ei au fost create primele medicamente de sinteză din România. A pus bazele chimiei farmaceutice în cadrul Institutului Politehnic București. A publicat mai multe studii în țară și străinătate (în limba germană), printre care primul curs de sinteza medicamentelor la o universitate românească și primul tratat despre medicamentele de sinteză – Tehnologia medicamentelor de sinteză (1957, 1966).”

Dacă am parcurs deja biografii care sunt sinonime fiecare cu o premieră în diferite domenii, și anume:

  • prima femeie care a obținut brevetul de aviator în România în anul 1930 – Ioana Cantacuzino;
  • prima femeie conferențiar universitar din România și ”prima contribuție a unei românce intrată în terminologia științifică internațională (1919)- Chaborski Gabriela;
  • autoarea primului curs de sinteza medicamentelor la o universitate românească și a primului tratat despre medicamentele de sinteză – ”Tehnologia medicamentelor de sinteză” (1957, 1966) – Ciorănescu-Nenițescu Ecaterina;

să nu credeți că premierele literei C legate de personalități feminine din România s-au epuizat! Așadar, urmează:

  • o premieră europeană care aparține dnei. Cuțescu-Stork Cecilia (1879-1969) – prima femeie profesor universitar în învățământul de artă din Europa.
  • o serie de premiere naționale, fiecare însemnând, de-a lungul istoriei, un pas spre progres social și modernizarea României:
  • Domnița Caragea Rallou (1799-1870) promotoare a culturii, mezina domnitorului fanariot Gheorghe Caragea, cea care în anul 1818 a amenajat la București primul teatru din România finanțat pe cheltuiala statului, Teatrul de la Cișmeaua Roșie;
  • Cutzarida-Crătunescu Maria (1857-1919) prima femeie medic din România, cu studii în medicină realizate în străinătate, la Facultatea de Medicină din Zurich, apoi la Universitatea din Montpellier unde și-a susținut teza de licență, stagiul de spital și de pregătire pentru doctorat l-a făcut la Paris, unde devine doctor în medicină în anul 1884, cu o teză privind cancerul uterin. Venind să practice medicina în țară (specialitatea sa fiind ginecologia), a întâmpinat dificultăți din partea Eforiei Spitalelor care în 1885 i-a oferit un post de medic secundar pe specilitatea sa la Spitalul Filantropia din București (unde a acordat consultații gratuite), apoi timp de trei ani (1891-1894) a fost șef al secției de ginecologie din același spital.
  • Cruceanu Paulina (1865-1921) prima femeie farmacist din România. Dar și un vis sfărâmat de un grav accident.
  • Conta Kernbach Ana (1865-1922) prima femeie admisă în Consiliul General al Instrucțiunii, unde a activat ca pedagog după ce studiase organizarea învățământului francez și german. Era sora filozofului și politicianului Vasile Conta.
  • Cuțescu-Stork Cecilia (1879-1969) prima femeie din România care a realizat pictură murală: în holul Băncii Mormorosh-Blank și lucrările numite ”Industrie, agricultură și comerț” și ”Istoria negoțului românesc” – o frescă amplă ce decorează Aula Mare a Academiei de Științe Economice din București.
  • Creangă Silvia (1894-1952) prima femeie care a obținut doctoratul în matematici la o universitate românescă.
  • Constanziu-Vlassopol Irina (1900-1979) prima femei ofițer din Marina Comercială Română, decorată de regele Carol II, iar după schimbarea regimului politic, ajunsă femeie de serviciu din cauza originii sale ”burgheze” (era fiică de general, apoi soție de ofițer în rezervă al Marinei Comerciale Române de la care a deprins navigația și tainele astronomiei).

At least but not last, după povestea atâtor femei care au activat în domenii tehnice și exacte, câteva cuvinte despre actrița care a fost muza unor scriitori și dramaturgi de seamă ai perioadei interbelice. Este vorba despre Leny Caler (1904-1992). Ea se regăsește în personaje precum ”Corina” din ”Jocul de-a vacanța” de Mihail Sebastian, în ”Ela” din ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, în ”Emilia” sau ”Doamna T” din ”Patul lui Procust” ale lui Camil Petrescu, dar și în ”Maria Panait” din ”Visul unei nopți de iarnă” de Tudor Mușatescu.

George Marcu, Rodica Ilinca – Enciclopedia personalităților feminine din România
George Marcu, Rodica Ilinca – Enciclopedia personalităților feminine din România

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here