George Marcu, Rodica Ilinca – Enciclopedia personalităților feminine din România

6

Al patrulea episod, dedicat literei D, din serialul inspirat de ”Enciclopedia personalităților feminine din România” de George Marcu și Rodica Ilinca reunește o seamă de biografii ale altor doamne reprezentative pentru istoria și cultura românească.

Într-o abordare cronologică, ar trebui să dau prioritate pe cele două Prime Doamne implicate în viața politică din secolul al XV-lea și care au în comun prenumele arhaic – Despina:

Doamna Despina Maria (aprox.1440-1550), de origine sârbă sau albaneză, soția domnului muntean Radu cel Frumos, cumnata (după soț) a lui Vlad Țepeș și soacra lui Ștefan cel Mare (mama ultimei sale soții, Maria Voichița);

Doamna Despina Milița (aprox. 1490-1554), descendentă a familiei imperiale bizantine Cantacuzino, soția domnului muntean Neagoe Basarab, împreună cu care a ctitorit Biserica episcopală de la Curtea de Argeș, inaugurată în anul 1517 (se poate spune că Despina Milița a fost contemporană cu Meșterul Manole, cel care, conform legendei, și-a zidit soția, pe Ana, în zidul bisericii episcopale aflate ”Pe Argeș în jos, pe un mal frumos”). Copii cuplului princiar au fost Teodosie și două fiice, Stana și Ruxandra. Fiul este cel căruia îi erau dedicate ”Învățăturile” tatălui său, Neagoe Basarab. Teodosie, la cei 16 ani ai săi, nu a apucat să aplice povețele părintești, domnind numai trei luni după moartea tatălui său, după care a fost ridicat de turci împreună cu visteria țării (decembrie 1521). Teodosie a murit la începutul anului următor, undeva în Imperiul Otoman. Mama sa, Doamna Despina s-a refugiat la Brașov, sub protecția lui Ludovic II, regele Ungariei, iar ”cele două fete au fost căsătorite cu domnii Țării Românești și ai Moldovei: Ruxandra cu Radu de la Afumați (1522-1529, cu întreruperi) iar Stana cu Ștefăniță (1517-1527). Cei doi gineri au murit, domnul moldovean, în 1527, bănuit că ar fi fost otrăvit de soția sa, iar cel muntean, în 1529, ucis de boieri. Rămase văduve, fetele s-au întors lângă mama lor; Stana s-a călugărit și a murit în 1531, iar Ruxandra a fost căsătorită cu noul domn al Țării Românești, Radu Paisie (1535-1545). Suferind după pierderea tuturor celor dragi, Despina Milița s-a călugărit la schitul Ostrov din Călimănești, primul schit de călugărițe muntean (…). După înlăturarea lui Paisie (1545) s-a stabilit la Sibiu, unde a murit de ciumă.”

Dacă criteriul prezentării nu ar fi ordinea alfabetică ci celebritatea, primul loc l-ar fi ocupat interpreta de operă Hariclea Darclee-Hartulari (1860-1938). Absolventă a Conservatorului din Paris, ea a debutat pe scena Operei Mari din Paris cu rolul Margaretei din ”Faust” de Charles Gounod, la 14 dec. 1888. La ”Scala” din Milano a urcat pe scenă de 116 ori, la primul său spectacol ținut aici, cu rolul Chimenei din ”Cidul” de Jules Massenet, a asistat însuși Giuseppe Verdi care a apreciat-o foarte mult. Alți celebrii clasici care au apreciat-o au fost Ruggiero Leoncavallo, Jules Massenet, Alfredo Catalani și Giacomo Puccini. Acesta din urmă ”a considerat-o singura cântăreață care poate încarna rolul Floriei Tosca și, la cererea ei, a adăugat operei aria ”Vissi d’arte, vissi d’amore” distribuind-o în spectacolul de premieră ce a avut loc la Teatro Constanzi din Roma, în 14 ianuarie 1900.”

O lungă perioadă de timp a fost fără egal, din moment ce ”în Enciclopedia dello Spettacolo figurează drept cea mai mare cântăreață a lumii timp de 25 de ani.” A cântat alături de Enrico Caruso, E. De Marchi, E. Giraldoni, Titta Ruffo, Tamango sau sub bagheta dirijorului Arturo Toscanini. Mai ales prin activitatea desfășurată în perioada 1893-1910, Hariclea Darclee-Hartulari s-a impus pe principalele scene din Paris, Berlin, Florența, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Monte Carlo, New York sau Moscova.

Așadar dacă ajungeți să vizitați aceste mari capitale culturale și sălile lor de operă, sau dacă nu, cel puțin atunci când ascultați ”Tosca” de G. Puccini, să vă amintiți de ”privighetoarea Carpaților”, cum a fost supranumită Hariclea Darclee de presa timpului. O mare glorie cu un final de necrezut: ”a murit în sărăcie, uitată, fără ca autoritățile române să se intereseze de soarta ei. A fost înmormântată la Cimitirul Bellu, funeraliile fiind finanțate de către Ambasada Italiei”.

Un grup de familie format din celebrități artistice este alcătuit din descendentele cunoscutului scriitor și om politic Barbu Ștefănescu Delavrancea: fiicele sale – Cella și Henrieta, plus nepoata sa, Dona Nuni (primele două erau mătușile Donei). Cele trei doamne din două generații s-au reunit și sub numele artei, sub diferite expresii:

  • Cella Delavrancea (1887-1991) fiind pianistă, scriitoare și publicistă (debutul său ca pianistă, pe scena Ateneului Român, l-a avut la vârsta de 8 ani; ”a fost primul artist român care a participat, printr-un concert de gală, la sărbătorirea propriului Centenar organizat, în 1987, la Ateneul Român, în care a cântat alături de elevul și prietenul ei, Dan Grigore”.
  • Henrieta Delavrancea-Gibory (1894-1987) fiind arhitectă, printre proiectele sale amintesc numai 22 de vile din Balcic, ”alături de construcția Pavilionului de ceai și renovarea Pavilionului grănicerilor de la Palatul Regal.”
  • Dona Nuni (1916-2009) – pictoriță, dintre multele sale lucrări amintesc aici numai fresca din Sala de consiliu a Primăriei din București, cu titlul ”Din trecutul capitalei”. Ultima expoziție personală de pictură a avut-o în anul 2007, la vârsta de 90 de ani. A fost bună prietenă cu Jenny Acterian.

Dacă la litera C am aflat numele celebrei actrițe și în același timp muza unor scriitori și dramaturgi de seamă ai perioadei interbelice – Leny Caler (1904-1992), la litera D o regăsim pe colega sa de companie teatrală, actrița Silvia Dumitrescu-Timică (1902-1999) – deținătoarea unui număr record de reprezentații (250), timp de 15 ani, cu rolul soacrei din ”Micul infern” de Mircea Ștefănescu. Scriitorul a creat special pentru ea acest rol! Ultima reprezentație a piesei a avut loc în anul 1992, când actrița împlinea vârsta de 90 de ani. Cu acea specială ocazie, Radu Beligan a afirmat: ”Dacă marele Talma se putea mândri că a jucat în fața unui parter de regi, Silvia Dumitrescu-Timică se poate mândri că a jucat în fața unui parter de mari actori.”

Mult mai departe de lumea strălucitoare a spectacolului și implicit de faimă, Enciclopedia de față aduce lumină asupra celor mai puțin cunoscute, dar în schimb foarte voluntare, implicate și importante prin rolul avut în modernizarea societății românești, la vremea lor. Sunt militantele pentru emanciparea femeilor din România care merită, citind acest articol, să le acordăm, acum, minutul lor de celebritate:

  • Constanța Dunca-Schiau (1843-1924) – pedagog și scriitoare; prima româncă posesoare a brevetului de capacitate la Sorbona și a certificatului de Înalte Studii Pedagogice la College de France. Revenită în țară, a prezentat domnitorului Al. I. Cuza un proiect elaborat de ea, bazat pe studierea sistemului educațional occidental, de care s-a ținut seama în elaborarea Legii instrucțiunii publice adoptată de Camera Deputaților în anul 1864.
  • Elena Djonat (1888-1936), în același timp publicistă și pedagog din Basarabia care, după Marea Unire, înaintează regelui Carol II moțiunea Ligii Femeilor din Basarabia (ligă pe care ea o organizase) privind înlăturarea restricțiilor referitoare la educația femeilor.
George Marcu, Rodica Ilinca – Enciclopedia personalităților feminine din România
George Marcu, Rodica Ilinca – Enciclopedia personalităților feminine din România

6 COMMENTS

  1. Must read, nu stiam de ea!
    Iti recomand si eu una: ‘Castelul, biblioteca, puscaria. Trei vami ale feminitatii exemplare’ scrisa de Dan C Mihailescu

    • @Mira: la primul articol publicat pe această temă am avut surpriza să comenteze chiar unul din autori, dl. George Marcu (despre dna. Rodica Ilinca, co-autoarea enciclopediei mi-a relatat frumoase experiențe pedagogice nepoata mea, Ana, care a fost eleva dânsei în clasa a V-a). Spun asta nu pentru a mă lăuda ci pentru a indica sursa informației, conform căreia tot tirajul s-a epuizat de la prima ediție. Este și asta un semn cât de apreciată este enciclopedia și că, de fapt, apariția ei era necesară, în parte și ca o restituire a memoriei celor care au croit un drum pentru noi, femeile de azi. In articolele mele am ”brodat” din loc în loc, repovestind și făcând conexiuni cronologice pe marginea poveștilor de viață ale unor femei speciale. Lucrarea este mult mai amplă…
      Pe Dan C. Mihăilescu îl ador de la începuturile emisiunii ”Omul care aduce cartea” de la ProTV, emisiune care în mare măsură m-a inspirat în ideea publicării de recenzii pe blog. Presupun că în cartea pe care mi-ai recomandat-o voi regăsi ”în mișcare” personalități din prezenta enciclopedie. Cred că anticipez puțin, dar nu-mi voi strica surpriza și voi căuta să citesc cartea recomandată, lucru pentru care îți mulțumesc!

  2. Inca de la prima recenzie, am cautat cartea si pe net si inlibrarii si anticariate, dar n-am gasit-o. Daca despre Haricleea Darcle citisem in biografia ,scrisa de George Zbarcea si Ion Hartulari, concertul Centenar de la Atheneu al Cellei Delavrancea l-am vazut la Tv, am avut norocul sa o vad pe Silvia Dumitrescu-Timica in mai multe roluri. Despre Celelalte femei celebre am aflat de la tine, si iti multumesc .Astept continuarea !

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here