Jurnal de vacanță – Kusadasi, Turcia

5

Mai demult, Zinnaida lansa ideea unui jurnal pe blogul său, lucru care recunosc că m-a inspirat acum pentru o abordare de acest gen pe durata vacanței. Este un mic jurnal, pentru că și vacanța a fost scurtă. De fapt, vacanța nu mai este mare de când era una școlară iar noi, copii… Scurtimea se compensează cu faptul că perioada aceasta a fost densă în trăiri, emoții pozitive și senzații. Toate acestea nu le voi consemna pe zile pentru că în concediu eu pierd în mod voit noțiunea timpului, nu mai vreau să aud nici măcar de contorizarea aceea dată de clasica enumerare a zilelor săptămânii, vacanța fiind un week-end cât mai lung. Soțul meu știe când trebuie să plecăm, așa că am cu mine un prețios reminder care îmi comunică inevitabila întoarcere la vatră.

*

Am ales Asia Mică pentru că locul acesta geografic este încărcat cu o istorie fabuloasă. Nu mă refer numai la cea antică pentru care este atât de vizitată, având în vedere vestigiile stratificate a cel puțin patru civilizații: hitită, greacă, romană și otomană, ci chiar la istoria mai recentă, cu evenimentele din ultimului secol. Mă refer îndeosebi la cele cunoscute sub numele de „Catastrofa din Asia Mică” care au condus la schimburile de populație având ca subiecte cetățenii ortodocși greci ai Turciei, respectiv cetățenii musulmani ai Greciei. A fost primul schimb forțat de populație pe scară mare a secolului al XX-lea, prima expulzare în masă reciprocă a secolului. De câte ori am revenit aici, a fost ca o întoarcere la rădăcini deoarece iubirea pentru soare și lumină este înscrisă în ADN. Pentru că descind din cineva care a trăit aici. Este vorba de străbunica mea pe linie maternă care era grecoaică – un destin mărunt ca un fir de nisip dintr-o plajă, unul din cei aproximativ 2 milioane de refugiații proveniți din populația ortodoxă elenă antebelică din regiunea egeeană a Turciei, purtată de vântul aprig al evacuării de către turci, unde a văzut cu ochii și unde a găsit un tărâm mai liniștit. Nu s-a dus în Grecia deja sfâșiată de conflicte și inundată de imigrația nedorită, ajungând în România unde s-a căsătorit cu un român și au avut împreună patru copii, cel mai mic fiind tatăl mamei mele, bunicul meu.

*

Dunga de un albastru intens a mării, la orizontul flancat în stânga și dreapta de câte un țărm stâncos, parte dintr-un podiș înalt, pe alocuri înverzit. Mai aproape, spre mal, marea este tivită cu falduri din valuri mici și ciucuri albi, de spumă, la limita cu dunga galben-aurie a nisipului plajei. Nisip auriu care reflectă lumina puternică a soarelui. Lumină multă și vânt, azi, pe plajă. Cu degete fine și nevăzute, vântul crează mereu un nou model de mini-dune. O perdea de leandri și un mic zid de cărămidă protejează teritoriul peluzei de vecinătatea stearpă a nisipului. De fapt, nu atât de stearpă dacă mă gândesc că, din loc în loc, micile dune de nisip sunt împodobite cu pâlcuri de crini de nisip, albi și gingași, o specie endemică.

Peluza îmi aduce aminte de iarba verde de acasă. Dar oricât m-aș strădui, a mea nu va arăta așa de bine ca aici, cel puțin din motivul că nu pot aduce acasă un sezon cald atât de lung și blând ca aici, nici sofisticatul sistem nocturn de irigații care funcționează automat și uniform. Și peluza aceasta – de un verde egal și tunsă milimetric – nu este decât o parte din grădina de care sunt fermecată. Așa sunt eu, ador grădinile! Cea de aici este cea mai frumoasă grădină în care am fost pentru că este lângă Mare! O văd ca o reproducere a imaginii Raiului originar, cu o mică deosebire: în loc să fie scăldată de Eufrat și cei trei afluenți ai săi, raiul acesta are la marginea lui o mare, Egee pe numele ei, care foșnește acolo, cuminte. Se mai adaugă florile, arbuști înfloriți de leandru și bougainvillea, alți copaci și palmierii. Iar între palmieri sunt legate, din loc în loc, hamacele. Ah, simple hamace marinărești, de sfoară, dar cel mai plăcut loc în care poți citi o carte! Sau să stai cu o carte în mână și să privești cerul, marea, orizontul, grădina din jur ….

*

Soare și liniște, o combinație ideală pentru o plajă!… din când în când, se aud frânturi din conversația relaxată a vecinilor de șezlong, olandeza lor îmi pare un soi de germană cântată. Olandezii sunt cei mai joviali turiști de aici, dar și cei mai în vârstă, care nu se dau bătuți în a intra în mare cu cârja… în schimb, rușii sunt tăcuți, vorbesc rar între ei, se pare că sunt reguli prestabilite când și cine are grijă de copii, fără ca cel care este la rând să aibă figură de victimă. Sunt cei mai tineri părinți, mami și tati abia au trecut de 20 de ani dar au câte un bebe blond și cu ochi albaștri, atât de frumos că pare coborât dintr-o reclamă de produse pentru bebeluși. Pe lângă bebe, părinții mai iau de acasă, de regulă, una pereche bunici. Când este rândul tinerilor să stea cu copilul, ei îi dau drumul să meargă de-a bușilea pe plajă, pe nisip, privindu-l amuzați și curioși să vadă cum va face când va întâlni apa. Cea mică (bebele de față era fetiță) pare a avea un GPS propriu care o ajută să evite zona prea umedă. În patru labe alături de părinții ei detașați, de la depărtare, pare a fi un curios, mic și alb-sidefiu animal de companie. În altă zi, bebelușa nu mai mergea de-a bușilea prin nisip pentru că avea de grijă de ea tânăra bunică (mama mamei nu are mai mult de 50 ani!) care se joacă cu ea la marginea apei, la o distanță respectabilă de tânăra pereche. La vreo 200 m, tăticul își face meticulos genoflexiunile iar mămica, blondă și suplă, se dă cu cremă de protecție solară, dar oricâtă cremă ar folosi tot îți inspiră îngrijorare la cât de albă este!

*

Campionatul mondial de fotbal a adus o pancartă cu programul meciurilor afișată la piscina principală și prosoape imprimate cu steagul național afișate la balcoane și pe plajă. Așa că, pe lângă limbaj, este ușor să recunoști și să studiezi, dacă ești curosi, grupurile naționale:

  • Rușii, tatuați și afectați.
  • Francezi, discreți și amuzați atunci când în grup, joacă petanque. Se pare că terenul amenajat le este exclusiv dedicat lor, numai ei joacă așa ceva!
  • Ai noștri, în grupuri de familii ai căror copii fac imediat o frăție și se joacă împreună, la grămadă, sub supravegherea unei mămici. Sau a unui tătic. Atunci se aud strigătele puternice ale bărbatului, depășit, se pare, de situație și de aria mare de răspândire. Dacă nu strigă la copii, pe ai noștri tot îi distingi pentru că vorbesc cel mai tare, la restaurant așa mi-am amintit de numele unui compatriot, Ponta… Pentru că, dacă nu se discuta fotbal, se discuta politică, nu cumva să aibă loc în țară ceva esențial și să ne scape…

*

Ce-mi place foarte mult aici, când intru în apa mării, sunt bancurile de pești: formațiuni în formă de romb alcătuite din pești de aceeași mărime (de la dimensiunea unei unghii până la dimensiunea unei palme), care se mișcă perfect sincronizați. Mereu reușesc să sperii câteva pâlcuri din acestea când mă simt în apropiere. Și când soarele apune în apă, am urmărit și am văzut ceva foarte frumos. Sunt valurile care ridică bancurile de pești și așa îi poți vedea, în transparența valului, pentru că soarele este jos și în spatele crestei de apă care devine translucidă, ca un acvariu, preț de câteva secunde. Încerc să păstrez amintirea aceasta, nealterată, pe retina ochiului și sufletului, ca o imagine a verii perfecte.

Kusadasi, Turcia 2014
Kusadasi, Turcia 2014

5 COMMENTS

  1. 😀 Hi Hi ! Ai noștri ca mangustele (suricatele), unu’ stă de pază și restul își fac de cap !

    Mulțumesc pentru citare, mă bucur mult că ți-am dat un imbold, căci jurnalul tău de vacanță e tare plăcut la citit. O să-l răspândesc și pe rețele, uite-acuși !

    Să ai zile frumoase, Antoaneta !

    • @Zina: Aha, la asemănarea cu suricatele nu m-am gândit dar, da, așa este! Îmi părea mie ceva cunoscut …

      Mi-a plăcut ideea cu jurnalul, mi-a reușit numai în vacanță! În schimb, al tău are o frecvență serioasă și îl urmăresc cu plăcere!
      Mulțumiri pentru promovare!

  2. Cu mare, drag, Antoaneta ! Aștept să mai scrii gen ”jurnal”, ai condei, nu glumă ! Ca și în cazul recenziilor. Vin cu mare plăcere pe blogul tău și, sincer, regret că nu scrii mai des. Nu e o critică, e o laudă ! 😀

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here