Vlad A. Popescu – Viața face toți banii

2

Un titlu care m-a făcut să mă gândesc așa: (1) la povestea cuiva care a dat un tun financiar (m-a inspirat coperta cu imaginea vechiului nostru cartier financiar din buricul istoric al târgului, City-ul dâmbovițean); (2) la relatarea despre cineva care se ocupă cu răpiri, pentru că doar acela poate stabili un echivalent în bani pentru viața celui sechestrat.

Citind povestirile intitulate ”Călătorii în spațiu” și respectiv ”Money de Miami”, am regăsit cele două variante, alături de multe altele pe care nici nu mi le-aș fi imaginat vreodată, pentru că titlul este o nadă isteață, potrivită pentru lumea obsedată de bani care, dacă citește, are șansa de a afla că lucrurile nu stau chiar așa. Că nu poți cumpăra chiar totul cu bani, iar viața în sine este bunul cel mai de preț care face mai mult decât toți banii din lume.

Povestirile lui Vlad A. Popescu din volumul ”Viața face toți banii”, a cărui apariție se datorează Editurii All, sunt un ambalaj original al unor adevăruri simple și vechi de când lumea. Dar, așa cum spunea cineva odată, nu povestea în sine contează, ci felul în care este spusă. Iar Vlad A. Popescu a găsit un ”unghi” inedit și a realizat câteva ”schițe” care constituie o surpriză plăcută în peisajul literaturii noastre contemporane, printr-un scris alert și inventiv în asocierile de cuvinte și de idei, umorul lipsit de vulgaritate și printr-un fin simț al detaliului.

Foarte haioasă este povestirea cu care începe volumul: ”De ce am plâns eu la botez” și pentru că m-am întrebat deseori de ce plâng bebelușii (plânsul lor pare să sfideze orice logică!!!), iată că am găsit aici cel puțin 20 de motive, pentru că eroul, bebelușul Mișu, este un plângăcios consacrat.

Tot atât de mult mi-a plăcut o altă povestire – ”Mingea lui Cristiano Ronaldo”, poate pentru că este spusă tot din punctul de vedere al unui alt bebeluș care a venit pe lume în ziua în care pe linia porții s-a oficiat cununia civilă a părinților săi: o fotbalistă din Satu-Mare (divizia A) și un fotbalist din Iași (divizia B).

”Mai târziu, în uralele asistenței, mirii au făcut schimb de tricouri. Spre amuzamentul lor, în drumul parcurs către centrul terenului, au fost țintiți din toate părțile cu grâu, orez, petale de flori, bancnote, fire de iarbă, monede și petarde inofensive. Tata a întreprins un tur de stadion (tur de forță), purtând-o pe aleasa inimii lui (cu tot cu mingea lui Cristiano Ronaldo) în brațe.”

Descrirea fiecărui părinte, ca jucător de fotbal, abundă în detalii tehnice și tactice, plus întâmplările lor amuzante petrecute în fotbalul din diviziile locale.

La fel de bogată în termeni fotbalistici este povestirea cronicarului sportiv și a meciului cu scorul incert (”Gică contra”), o dovadă în plus că în acest sport părerile vor fi mereu împărțite iar disputele, infinite…

Vă las să descoperiți singuri celelalte povestiri, din care enumăr numai câteva:
• ”Ultima noapte de neuitat, prima zi de școală” – despre universul copilăriei și judecata materiilor, la care m-a uns la inimă justificarea (in)utilității orelor de economie (!);
• ”Atâta și-atâta”- tot în universul copilăriei, dar despre grijile părintești exagerate;
• ”Cu picioarele întinse” – despre un verde nonagenar care regretă că iese prea mult în evidență prin raritate, spre deosebire de timpul când, la 75 de ani, se putea pierde în mulțime;
• ”Un concediu dus până la capăt” – despre universul unei muște ambițioase, din Craiova;
• ”Însemnările unei cărți cu două titluri” – jurnalul unei cărți dintr-o librărie care își așteaptă câteva sezoane cumpărătorul, la care nu am putut să nu mustăcesc citind evocarea ironică a ”concurenței”:

”Aglomerație de nedescris. Azi-dimineață s-a lansat cartea ”Față către față: Întâlniri și portrete”. Autorul, unul pe nume Andrei Pleșu. Presupun c-o fi vreo celebritate, doar am numărat patru televiziuni filmând evenimentul. Patru aparate de filmat. Iar când a vorbit Pleșu, au mai apărut două. Sesiune de autografe. Pleșu a schimbat trei pixuri plus un stilou. Pleșu stătea pe un scăunel, la masă. În fața lui se făcuse o coadă imensă, pe două rânduri, ce ieșea din librărie, trecea prin fața vitrinei și Dumnezeu știe în ce țară din lumea a treia se sfârșea. (…) Din când în când, Pleșu își închidea-desfăcea pumnul mâinii drepte. La un moment dat, a acuzat dureri de cap-spate. O voluntară din rândul publicului i-a făcut lui Pleșu masaj la tâmple, urmată de o altă voluntară cu masaj la spate, și Pleșu s-a destins. Ultimele autografe date de Pleșu au fost pe câte o bucățică de hârtie, întrucât cărțile se epuizaseră.(…) Nu-mi rămâne decât să-nghit. Am înghițit în sec.”

Recomand a se citi volumul de povestiri pe îndelete, în ianuarie. Este un bun remediu vesel, jucăuș și antidepresiv care ajută la schimbarea atitudinii față de buzunarele care atunci vor fi deja vlăguite de pretenții, de prețuri, de ofertele de sărbători, de reclame, de cadouri inutile, date și primite pentru că ”așa trebuie”. Pentru că ”nu te poți duce cu mâna goală” – vorba soacră-mii, de parcă timpul rupt din propria odihnă și o vorbă bună deja nu (mai) contează.

Vlad A. Popescu – Viața face toți banii
Vlad A. Popescu – Viața face toți banii

2 COMMENTS

  1. Dragă Antoaneta, însăși recenzia ta este ”…un bun remediu vesel, jucăuș și antidepresiv”. Chiar acum trec cartea pe lista pentru Moș Crăciun ! 😉 😀

    Să ai zile frumoase !

    • @Zina: Dragă Zina, am amintit câteva care mi-au rămas mie în minte, poate ție îți vor fi pe plac altele, dar ai de unde alege! Avantajul volumelor de povestiri este diversitatea, un roman este bloc – ori îți place pe ansamblu, ori nu… povestirile le poți servi pe bucăți, ca pe bomboanele dintr-o cutie (comparația inspirată aparține Iuliei Olariu, alias Fructitza – o poți găsi în blogroll). Oricum, autorul a găsit (el știe cum și unde!) jocuri de cuvinte, situații comice și o abordare plină de umor, fantezie și originalitate, făcând haz de necaz în comedia existenței. Rămâne de văzut ce a mai scris (sau ce va mai scrie!).

      Acum îl citesc pe Băieșu (sper să nu râzi de mine, am restanțe, nu citisem încă ”Balanța”, doar am văzut filmul) și întrevăd oarece asemănări de stil, deosebirea stă în doza de tragism și cadrul într-o societate despre care la prima vedere pare SF-istă, dacă nu aș fi trăit și eu în ea, acolo, două decenii (dar voi scrie despre ”Balanța” la timpul potrivit, în postarea care va urma).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here