Muzică și tăcere

Nefiind o iubitoare a sporturilor de iarnă sau a altor activități desfășurate outdoor în acest anotimp, în această vacanță am decis să mă dedau, din nou, ”la dulcea zăbavă a cetitutului”, cum bine spunea cronicarul. Sursa citatului nu este aleasă la întâmplare, obiectul lecturii mele fiind un roman istoric, sau mai bine spus un altfel de roman istoric – “Muzică și tăcere” de Rose Treimain.

Autoarea britanică, promovată de Editura Leda în colecția ”Maeștrii Leda” este absolventă de Sorbona și câștigătoarea a unui număr remarcabil de premii pentru literatură. Am apreciat mult inițiativa acestei edituri de a face o bucurie cititorilor, inclusiv mie, prin reducerile de preț la cumpărarea ”la pachet” a unui autor, respectiv două cărți la numai 25 lei, cărți care împreună la prețul inițial se apropiau de suma de 100 lei. Inițiativa este salutară, mai ales pentru perioada aceasta, când a cumpăra o carte nouă nu mai este un gest comun, ci aproape un lux.

Oricum, alegerea cărților lui Rose Tremain a fost inspirată, urmează să mă delectez și cu a doua carte a ei, fără legătura cu prima, intitulată ”Drumul spre casă”.

Revin la prima carte, pe care am citit-o, despre care deja am spus că este un altfel de roman istoric, pentru că în jurul personajelor istorice care au existat în realitate – regele Christian al IV-lea al Danemarcei și consoarta sa Kirsten Munk, autoarea alătură în plan secund o multitudine de personaje ficționale. Dintre acestea, se disting Peter Claire, cântărețul din lăută al regelui și Emilia Tilsen, servitoarea reginei, iar istoriile lor se împletesc în mod ingenios și armonios cu cea a personajelor reale.

În ce privește cele două personaje reale, imaginea lor este meticulos decupată din istoria regalității daneze, cu însușirile și slăbiciunile lor omenești, fără fastul și pompa care domina alte curți regești contemporane lor, ca de pildă curtea Franței, cu al său Ludovic al XV-lea.
Stilul romanului m-a cucerit din prima, calea de a cunoaște fiecare personaj fiind aparte pentru fiecare, de pildă incursiuni în jurnalul intim al lui  Kristin Munk, jurnal căruia i se destăinuie cu toată sinceritatea și agerimea de spirit proprie personajului. E ca și cum cea care se declara ”aproape Regină” îți face confidențe, aflând despre ea că l-a cucerit pe rege prin frumusețe, că nu-l mai iubește deși el continuă să-i poarte o profundă afecțiune, că este sătulă de lungul șir de nașteri, prin care i-a adus pe lume regelui 12 urmași, de care este de asemenea sătulă, și că egoismul său își găsește alinarea în slăbiciunea pentru părul blond al amantului său, contele german Otto.

Tot printr-un jurnal intim, al unei alte femei, mult mai inimoasă și mai puțin frivolă,  facem cunoștință cu  Francesca, contesa irlandeză O’Fingal, prima iubită a lui Peter Claire. Pe acesta l-a cunoscut în împrejurările nefericite ale confuziei mentale a soțului său, obsedat de o melodie divină, auzită în vis, prin care așa cum declara el, întrezărise Paradisul, și pe care, fiindu-i întrerupt somnul, încearcă să o regăsească în starea de veghe. Zadarnică căutare, care îl va duce aproape în pragul nebuniei și a falimentului (pentru că nu-l mai interesa administrarea moșiei sale și nici familia, copii săi). În căutarea melodiei, la sugestia socrului său, care este de părere că dacă cineva a întrezărit paradisul, trebuie ajutat să-l regăsească, contele va angaja un muzician de profesie care să-l ajute să compună …nimeni altul decât Peter Claire, frumos ca un înger, de care se va îndrăgosti contesa, soția sa. Cântărețul la lăută va scrie sute de continuări a melodiei al cărei început  contele o cântă la pian, așa cum și-o amintea din vis, dar nici una nu este armonia divină râvnită de conte, partiturile fiind rupte în bucăți de acesta. Surpriza și revolta contelui va fi cu atât mai mare cu cât va descoperi, la audiția unui spectacol public, că melodia lui exista deja, o auzise cândva, și aparținea unui compozitor italian. O auzise demult, în tinerețe, în Italia, când o curta pe Francesca, viitoarea lui soție și contesă de O Fingal !!! Descoperirea aceasta, după istovitoarele căutări și iluzii că ar putea deveni celebrul autor al unei arii divine, îl determină să-l alunge pe inutilul cântăreț din lăută.

Este special rolul Muzicii în narațiune, devenind ea însăși leit-motivul romanului, prin importanța pe care i-o dau personajele. Unele se găsesc de partea muzicii: fac pasiune pentru muzică, o cultivă pentru că găsesc în ea echilibru și  alinare, ca în cazul regelui Christian, sau văd în ea calea spre armonii sublime și glorie, ca în cazul contelui irlandez. În schimb, de partea Tăcerii este regina fără titlu Kirsten Munk, care la început s-a prefăcut că ar împărtăși pasiunea regelui pentru muzică, pentru ca, după ce a devenit soția lui, să urască muzica de la Curte, singura ocazie cu care a urmărit un concert fiind pentru a-l remarca pe cântărețul la lăută de care se îndrăgostise servitoarea sa, Emilia.
Peter Claire, ajuns la curtea daneză după concedierea sa de către contele O Fingal, se îndrăgostește și el de Emilia, fiind atras de inocența și stabilitatea pe care o inspira tânăra fata. Aceleași trăsături par să dizolve răutățile reginei adresate în general femeilor sale, prezența Emiliei făcând-o să fie mai amabilă și mai liniștită.

Emilia Tilsen are și ea istoria ei, provine dintr-o familie de proprietari din Iutlanda, soră a șase frați, cu toții copii lui Johann și al lui Karen. La nașterea ultimului fiu, Matias, Karen se prăpădește, lăsând-o orfană, mai mult decât pe ceilalți, pe Emilia, copilul preferat, de care era cea mai apropiată sufletește. Emilia suferă când tatăl său se recăsătorește cu servitoarea Magdalena, cea care l-a subjugat pe Johann printr-o sexualitate copleșitoare, la care, cu timpul, vor deveni sensibili și fii vitregi mai mari. Chinuită de dorul de mama sa care o iubise foarte mult și exasperată de atracția Magdalenei, sub care căzuseră pradă bărbații familiei, cu excepția mezinului Matias care refuză să o uite pe Karen, Emilia cere să plece de acasă ca slujnică la o femeie de rang. Mama lui Kirsten Munk, proprietara domeniului Bolen din vecinătatea proprietății familiei Tilsen; o trimite pe Emilia la curtea daneză, îndeplinind dorința fiicei sale exprimată în scrisori.

Personajul regelui Christian este în contrast evident cu superficiala sa consoartă,  rămasă în istorie ca adulteră și mare amatoare de plăceri trupești.

Istoria sa este prezentată de scriitoare pe episoade: cu prezicerile astrologilor la nașterea sa de către regina Sofia, urmată de creșterea sa în castelul bunicii, mama tatălui său, care pusese un slujitor cu trâmbița pentru a anunța orice plâns al prințului, vizitele la meșteșugari împreună cu părinții săi, de la care a învățat de  mic că în Danemarca nu trebuie să existe lucru de mântuială (de aici perfecționismul care îl va caracteriza mai târziu ca monarh), școala unde va învăța să citească și să scrie cu o caligrafie minunată și unde îl va cunoaște și îndrăgi pe Bronn, prietenul său din copilărie.

Devenit regent la 11 ani, când tatăl său moare subit, puterea o va avea regina-mamă și parlamentul, până la majoratul și încoronarea sa. Prima sa soție, de neam regesc, îi va dărui primii urmași, dar rămas văduv la 32 de ani, Regele e atras dintr-un capriciu de o femeie frumoasă, dar fără titluri nobiliare, Kirsten Munk, Profitând de pasiunea regelui, mânată de interese și de intriganta sa mamă, aceasta va ajunge consoarta regelui, dar fără titlu de regină, neavând origini nobiliare, fiind disprețuită de nobilii de la curte din acest motiv.

Pentru ea, Christian al IV-lea al Danemarcei va ridica castelul Rosenborg și grădinile lui, dar se va preocupa și de un amplu program de construcții în Copenhaga, de construcția de nave, și în general de toate manufacturile care puteau să aducă banii și faimă țării sale… renume între celelalte țări europene, regele fiind responsabil de buna administrare a domeniilor sale.

Măcinat de criza conjugală cu soția sa, deoarece Kirsten care nu-l  mai iubește nu-l mai primește nici în patul său, în același timp ajuns și într-o adâncă criză financiară, Regele pleacă în fruntea unei expediții pentru deschiderea unor noi mine de argint, în nordul îndepărtat și friguros… dar inginerii de mină danezi se dovedesc nepricepuți, galeriile se prăbușesc și expediția eșuează, regele se întoarce în capitală mai sărac decât plecase …în acest timp, regina lui se ocupă de ”Chestiunile Dormitorului” cu amantul neamț și constată că a rămas însărcinată. Pentru a-l înșela pe rege cu privire la paternitatea copilului, Kirsten devine din nou intimă cu Regele, care este încântat de această aparent fericită recâștigare a afecțiunii de odinioară a soției sale și de dobândirea unui alt urmaș. Medicul curții însă îl va trezi la realitate, cu vestea că sarcina reginei este mult mai avansată decât declară aceasta, confirmând bănuielile regelui  cu privire la relația lui Kirsten cu contele Otto, unul din mercenarii săi germani. Chiar el văzuse transformarea reginei când dansase cu Otto, la un bal…amintirea aceasta îl face să sufere după dragostea pierdută…cu inima sfâșiată, Regele decide să o alunge pe soția sa, care gravidă fiind, se va întoarce la moșia mamei sale, Elen, luând-o cu ea și pe Emilia. Într-o plimbare pe domeniul Bolen, învecinat cu proprietățile tatălui său, Emilia îl va găsi rătăcind prin zăpadă pe fratele său Matias, ajuns mai degrabă o fantomă decât un copil, datorită prigoanei mamei sale vitrege. Copilul refuza să comunice dar, regăsind-o pe sora lui iubită care îl va îngriji cu afecțiune, începe să vorbească numai cu ea. Kirsten devine geloasă pe micul Matias și nu suportă ideea că  afecțiunea și atenția Emiliei nu-i aparțin în exclusivitate. În cele din urmă, după o ceartă aprigă în care regina își dă arama pe față, Emilia este alungată și se întoarce la familia ei. Pe perioada cât Matias a fost ascuns de Emilia la Bolen, tatăl lui l-a căutat peste tot, știind obiceiul băiatului de a rătăci prin păduri, departe de casă, sperând să-i găsească trupul înghețat în zăpadă… dar întorcându-se pe neașteptate acasă, din una din aceste căutări, îl va surprinde pe fiul cel mare în pat cu mama sa vitregă! Fiul va fi expediat la o școală de meserii la Copenhaga, soția va fi aspru pedepsită, bătută și încuiată în camera din pod. Dar de acolo, Magdalena îl va ademeni pe al doilea fiu adolescent, Wilhelm, să facă o dublură a cheii la fierarul din sat și să se încuie împreună când tatăl lui va fi plecat de acasă. Rămasă gravidă, Magdalena nu va ști cine este tatăl copilului, Johann sau fiul său rămas acasă. Gelos pe Magdalena care se culca și cu tatăl său, Wilhelm o va bate, bătaie care o va face să piardă sarcina și să moară din pricina hemoragiei…

Scăpați de sub vraja Magdalenei ca după o boală grea, relațiile dintre membrii familiei Tisen redevin firești, iar Emilia va avea grijă de frații ei, așteptându-l, fără speranță, pe Peter Claire, rămas în slujba regelui Christian, în calitatea pe care i-o ceruse acesta, de ”înger ocrotitor”.

Credința Regelui în calitățile de înger ale lui Claire pornea de la frumusețea lui angelică și de la asemănarea cu Bronn, prietenul din copilărie al Regelui. Acesta își salvase regele în una din bătăliile pierdute, purtate cu suedezii. Felul în care îl regăsise pe Bronn, pe câmpul de bătălie, după încheierea luptelor, mutilat de suedezi, va reveni mereu în coșmarurile Regelui…

După alungarea lui Kirsten, Regele își va găsi consolarea în brațele lui Vibeke, una din fostele servitoare ale consoartei sale, deoarece lipsa de  frumusețe a acesteia este compensată de devotamentul și afecțiunea lui Vibeke. Luând-o în căsătorie, aceasta va da naștere la urmași care vor fi rivali timp de secole cu urmașii lui Kirsten Munk, prin pretențiile de legitimitate la tronul Danemarcei.

Pentru un împrumut de la unchiul său, Charles I al Angliei, regele Christian îl va trimite pe muzicianul său, Peter Claire, la curtea de la Londra.

În drum spre țara sa natală, Claire va face o escală în Iutlanda, pentru a o regăsi pe iubita lui Emilia. Pe drumul pe care îl parcurge pe jos între portul (unde oprise nava care urma să-l ducă în Anglia) și reședința familiei Tilsen, Claire va fi lovit și jefuit de hoți. Tocmai pentru a demonstra cât de fragilă poate fi iubirea, în elanul ei care pare să biruie orice restricție…

În final, firul epic îl va conduce pe Peter Claire la iubita sa din  cețoasa Iutlanda, odată cu caleașca regală care îi aducea la Bolen, la cererea lui Kirsten, pe cei doi sclavi negri de la Curte, Emmanuel și Sammuel. Vizitiul care conducea caleașca regală cu cei doi sclavi negri îl recunoscuse pe Claire ,care zăcea în drum.

Claire va ajunge la Bolen, ca vizitator neașteptat al fostei regine, Kirsten, care se va îndura să-l îngrijească, cu o primă intenție de a-l reține să nu ajungă la Emilia.

Dovedindu-se că iubirea biruie în cele din urmă, Claire va fi eliberat în cele din urmă de Kirsten, gândind ironic  că așa se va răzbuna mai bine, deoarece prin reunirea lui cu Emilia, vor descoperi împreună rutina distructivă și plictisul căsniciei, de care avusese și ea parte în relația conjugală cu regele Christian!

Romanul se încheie cu o filă din jurnalul lui Kirsten, extaziată de calitățile fizice ale celor doi sclavi negri ai săi, trimiși pentru a o sluji și face toate plăcerile visate de fosta regină.