Giovanni Arpino – Parfum de femeie

4

Și de data aceasta am descoperit că există o legătură între cartea de față – pe care am ales-o la întâmplare (am să vă spun cum și când am ales ”Parfum de femeie”) – cu o altă carte pe care am citit-o deja și despre care am scris pe blog. Este vorba despre ”Cărarea cuiburilor de păianjen” de Italo Clavino iar legătura constă în faptul că, citind cele câteva rânduri despre autor, am aflat că cei doi scriitori italieni s-au întâlnit prin anii 50 în cercurile intelectuale din Torino și i-a legat o prietenie de-o viață.

Cartea de față am zărit-o în ofertă la categoria romanului de dragoste care, cu ocazia sărbătorii Valentinilor, inunda rafturile zonei cu cărți din supermarketul Cora unde mă duc de regulă să fac aprovizionarea periodică. Mi-a atras atenția imaginea de pe copertă, deja iconică pentru cei care au văzut filmul cu același nume, respectiv ecranizarea din anul 1992 cu Al Pacino, actorul primind Premiul Oscar pentru interpretarea sa. Imaginea de pe copertă este celebra scenă a tangoului de care mi-am amintit instantaneu și pentru care la fel de rapid m-am decis să cumpăr cartea. Acum, după ce am citit-o, am realizat cât de mare este diferența între viziunea europeană, originală a povestirii, și cea americană, cu adaosurile ei hollywoodiene. În primul rând, dragii mei, scena tangoului este numai în film. Eroul romanului se cheamă Fausto G și este același militar de carieră ajuns nevăzător dintr-un accident în timpul manevrelor de exercițiu pe timp de pace, deci un orb fără degetele de la o mână și fără glorie, dar cu aceeași dexteritate în orientare (care ar justifica, alături de obsesia lui pentru femei, introducerea în scenariul american a scenei tangoului). Însă Fausto G. este cu mult mai cinic, mai furios, mai frustrat și în consecință mai bețiv decât personajul stilizat al lui Al Pacino. Fără umorul replicilor din film și cu un comportament care nu este nici un strop paternal, ba din contră, el abuzează de compania și ajutorul pe care i-l dă tânărul recrut care îl însoțește în călătoria sa anuală, timp de o săptămână, cu trenul, de la Torino la Genova-Roma-Neapole.

Povestea este spusă din perspectiva tânărului însoțitor căruia căpitanul orb îi spune din start Ciccio.

”- O să-ți zic Ciccio. Îți place? La toți v-am zis mereu așa. Sau nu-ți convine? Ți se pare un nume de câine? Spune-mi dacă nu-ți convine. Să-mi spui.”

Din comoditate, căpitanul îi numea așa pe toți însoțitorii săi trimiși de la garnizoană și așa îi rămâne numele până la final, pentru că povestea nu este a băiatului (piemontez, Vărsător, student la economie și comerț – cum aflăm despre el din scurtul interogatoriu al căpitanului) ci a celui care îl face să-și regrete fapta cea bună.

La prima întâlnire dintre cei doi, fostul militar își declară obiectivele: ”Pentru o săptămână, cinci plus două: e de ajuns să știm să ne tolerăm. Și să umblăm pe jos repede. Corect?” motiv pentru care îl testează ca pe un baston pe care se poate sprijini într-o probă de marș, în tandem:

”M-am apropiat și cu o mișcare rapidă și sigură mâna lui cu mănușă mi se strecură pe sub brațul drept. Am simțit duritatea oaselor, încordarea nervilor, relieful pregnant de fier și piele care-i fixa proteza puțin mai sus de încheietura mâinii. N-a lipsit mult ca zdruncinătura neprevăzută să mă dezechilibreze.

– Idiotule. Din ce naiba ești făcut? Din rumeguș? făcu el oprindu-se. Unde-ți închipui că mergem? În procesiune? Trebuie să umblăm, să umblăm. Trezește-te!”.

În continuarea poveștii, energia alimentată de frustare a nevăzătorului se dovedesc suficiente a istovi un cal. Nemulțumit (dar și profitând de statutul său), căpitanul jignește pe oricine l-ar putea deranja cu orice pe parcursul călătoriei (cum ar fi muzica în surdină din tren care atrage un potop de insulte asupra controlorului). Lui Ciccio îi ia actele pentru a se asigura că nu-l va părăsi pe traseu. Politețea tânărului o etichetează drept ipocrizie și chiar îl alungă la un moment dat, deși știa prea bine că acesta nu are cum să-l abandoneze. În tren căpitanul bea din sticlele de whisky de 12 ani care le-a luat cu sine în bagaj. Bea și fumează în continuu. Atunci când se opresc în Genova îl pune pe Ciccio să-i găsească și să-l ducă la o prostituată iar la Roma, după ce face o scurtă și plină de ironii vizită unui văr preot, căpitanul cere să fie dus la un restaurant de lux unde ajunge să-l îmbete pe tânărul însoțitor (care nu obișnuia să bea). Aici se apropie de ei o fată (poate personajul care i-a inspirat scenaristului american scena cu tangoul) dar scena din carte este total diferită, deplorabilă, lipsită de eleganța și manierele din film, făcându-l pe tânăr să se fâstâcească:

”L-am auzit râzând docil lângă mine, pe el și pe fata cu rochie foșnitoare. Ea se așezase la masa noastră, cu ochii experți, gâtul și umerii și pieptul smântânoase. Beam șampanie, priviri suspicioase ne supravegheau din colțuri îndepărtate.(…)

– Din italiană nu știe decât înjurăturile. Ca de-obicei, râdea el lăsându-se pe spate către perete. Frumoasă, ei? Vițică din Nord. Vezi aici. Încearcă. Nu mușcă deloc. Curaj. Nu găsești așa ceva la Muntele de Pietate.

Îi cântărea ușor pieptul, delectându-se în suspine simulate, ochii fetei grăbindu-se să mi-i fixeze pe ai mei înainte de a râde și de a se elibera. (…)

Nici nu se redusese bine lumina, că fata se lipise de el, șoptindu-i la ureche. Poate nici nu erau cuvinte, doar suflări ușoare, și el se tolănea imobil în unda aceea parfumată.”

Cred că acest pasaj le-a inspirat traducătorilor titlul ”Parfum de femeie”, este singurul pasaj cu aluzie la așa ceva, titlul original în italiană s-ar traduce prin ”Întunericul și mierea” (Il buio e il miele).

Plecarea spre Neapole era fixată dimineața devreme, valizele erau deja predate la biroul de bagaje al gării, iar fata de la bar nici măcar nu-i conduce la gară, spre revolta căpitanului:

”-O scârbă. N-ar fi costat-o nimic să ne conducă. Ce naiba, nu e fată de amiral. Toate nenorocitele astea se cred fete de amirali. N-am aflat niciodată de ce. N-ai zis nici o vorbuliță ca s-o oprești, Ciccio. Ești prea matolit. N-ai mai văzut-o?”

De fapt, Ciccio o vede dar nu vrea să aibă de-a face cu ea, copleșit de starea de rău fizic în care se afla, de penibilul situației și de iureșul călătoriei în care îl angajase Fausto G.

Mai subtil decât în film, mesajul cărții este despre cât de vrednică de moarte este viața căpitanului nevăzător dacă în viața lui nu există iubire (este memorabilă scena din barul de la Roma când, beat fiind, sună acasă pentru a cere să audă vocea motanului său). Iar dacă nu are parte de iubire și fiind mândru, refuză să se autocompătimească sau să fie compătimit de cineva, el se găsește a fi lipsit de speranță, văzând o singură ieșire, tragică, din povestea lui.

Intriga unei posibile iubire o poate descoperi cititorul doar dacă îi va însoți pe cei doi călători la Neapole (ocazie pentru a descoperi și diferența temperamentală dintre italieni din Nord – Fausto G și Ciccio sunt din Torino – și cei din Sud). Aici, căpitanul o reîntâlnește pe Sara, cea care este îndrăgostită de el încă din copilărie. Destinația finală a călătoriei se va dovedi a fi și o lecție de viață pentru tânărul și scepticul Ciccio:

”Abia acum înțeleg că dacă o ființă tânără ca Sara a ieșit învingătoare, nici eu nu trebuie să-mi fac reproșuri, ba chiar am dobândit lucruri în care să nădăjduiesc, pentru ziua de mâine, pentru mine însumi.

E nevoie de dragoste ca să obții și să crești iubire. Asta m-a învățat Sara, fie și în chip inconștient cu inteligența ei sălbatică. Și faptul că azi aș fi o furnică sau un greier, un iepure sau un câine, că lumea ar fi pedeapsă biblică sau cursă cotidiană de proastă calitate nu are importanță: cu condiția ca exemplul Sarei să-mi poată da curaj, un curaj al meu pentru mine, pentru firida pe care sunt dator să mi-o sap și să mi-o încălzesc în viață.”

Giovanni Arpino – Parfum de femeie
Giovanni Arpino – Parfum de femeie

4 COMMENTS

  1. Am văzut și eu filmul acum câțiva ani, dar nu știu dacă aș mai citi cartea. Mi se pare că în general ecranizările strică farmecul lecturii.

    • Pe mine ecranizările mă stârnesc, mă fac mai curioasă cu privire la detalii pe care filmul nu a avut cum să le cuprindă. Sunt foarte bucuroasă să descopăr că multe din filmele bune pe care le-am văzut au la bază o carte și de multe ori am avut mari suprize. Oricum, filmul îmi oferă un bun suport pentru imaginație, un punct de plecare. In cazul de față, mi-e aproape imaginea lui Al Pacino de cea a lui Fausto G numai că în carte personajul său este mai dur, mai furios, iar povestea lui total diferită. Ca bonus am descoperit stilul lui Arpino care este foarte poetic și creează ca un pictor prin tușe precise, succesive, personaje si imagini, decorul se estompează. Replicile sunt scurte dar cu miez, nici un cuvant în plus, operând mai mult prin sugestie… citititorul este obligat să deducă situații sau stări, indirect.
      Ma am două exemple în minte, de anul trecut. Am citit ”Hoțul de cărți” de Markus Zusak după ce am văzut filmul, intrigată de abordarea narațiunii, de faptul că Moartea poate fi un povestitor așa bun 🙂
      La fel, am citit ”Sub aceeași stea” de John Green după ce am văzut filmul și am descoperit replicile întocmai, bucuroasă că le pot savura, fără să-mi zboare rapid de sub ochi, ca în film. Bonus multe trimiteri literare la care nu m-aș fi gândit numai cu ajutorul filmului, cum ar fi semnificația titlului original.

    • Scenariul a fost adaptat, cu siguranță, pentru publicul american. Cartea este mult mai tristă, cu un final în coadă de pește (poate fi bine, poate fi rău, dar există o posibilitate, cea a salvării prin iubire). Povestea are multă poezie și este mult diferită, te surprinde dacă ai în minte filmul care este un remake după o variantă inițială europeană. De un așa de mare clivaj mare între carte și film îmi amintesc doar la ”Vagabondul milionar” (Slumdog Millionaire) – un alt film cu 8 premii Oscar, realizat ca adaptare a cărții lui Vikas Swarup (carte inclusă în lista celor 101 carți de citit înainte să mori) apărută și la noi prin Editura Taj.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here