Un scriitor interbelic, un pictor excentric și niște venerabile… de piatră

5
362

Ce au în comun? Locul unde le-am găsit: Bușteni!

Unii ar spune că exagerăm cu dragostea de munte, în general, și de locul de unde Bucegii se văd cel mai bine – orașul Bușteni, în special. Dar nu suntem singurii care l-au ales în această primă săptămână întreagă din luna atotputerniciei soarelui, august. Era puhoi de lume la Bușteni, locuitorii câmpiei luând cu asalt munții și pădurile de brad pentru a se refugia de căldură. Pe bună dreptate dacă mă gândesc că în sudul țării ploaia este de mult timp dorită și așteptată în zadar. Se pare că rezerva de ploaie ajunge numai pentru zona montană, epuizându-se aici aproape zilnic prin averse torențiale, încât la câmpie nu mai ajunge nici un strop, norii vărsându-și aici tot năduful, împreună cu fulgere și trăsnete din belșug.

După ce ne-am cazat, cum ne stă în obicei, tot la pensiunea ”Casa Florescu” unde am prins loc în această aglomerată perioadă grație statutului nostru de clienți fideli, ne-am sfătuit cu gazdele cu privire la șansele unei drumeții în raport cu starea vremii. Tânăra familie Florescu (părinții generației nr. 2 de autentici munteni născuți aici, în vârstă de 4 și respectiv 2 ani) are experiență în domeniu. Numai pe Alex, tatăl pruncilor, l-am auzit odată spunând ”…am tras o fugă până la Omu” cu așa o nonșalanță de care numai un alpinist și un adevărat om al muntelui este în stare. Fără a ieși din cuvântul lor, ne puteam baza pe vreme bună, uscată, numai pe vineri. Așa că joi, prima zi întreagă la Bușteni, am dedicat-o exclusiv culturii de la fața locului, concretizată în două obiective din oraș: Casa Memorială ”Cezar Petrescu” și expoziția temporară Salvador Dali intitulată ”Come into my brain” de la Castelul Cantacuzino.

Așa că iată-ne într-o zi de august excepțional de caldă (până și Bușteniul avea codul galben de caniculă!) în vizită la… Muzeul ”Cezar Petrescu” adăpostit în casa care a aparținut scriitorului, achiziționată de acesta la vârsta de 45 ani. Este o casă cu arhitectură în stil neoromânesc: brâu brâncovenesc, ferestre trilobate, stâlpi de lemn care susțin pridvorul de la etaj.

DSCN1216
DSCN1216

Am pășit în curte, am urcat treptele, am sunat la sonerie. Da, are și sonerie, ne-a deschis imediat o doamnă, bucuroasă de oaspeți, care ne-a primit cu amabilitate și ne-a făcut o prezentare faină a casei și a proprietarului ei, despre care am aflat lucruri inedite.

Mie mi-a plăcut mult singura lui carte# pe care am citit-o, o carte a copilăriei mele și a altor copii din generația mea: ”Fram, ursul polar”. Cel puțin pentru încântarea cu care am citit peripețiile ursului de la circ, în încercarea lui de naturalizare în înghețatele ținuturile de origine, merita să-i întorc părintelui lui literar, postum, o vizită, pentru a-l cunoaște mai bine. Un alt motiv ar fi faptul că în general, urmare vizitelor la casele memoriale pe unde am mai fost, am aflat lucruri pe care nu le mi le-a oferit spre știință nici măria-sa Google, motiv pentru care caut să localizez și să trec pragul unor astfel de locuri…

Deci, care a fost ineditul rezervat de această vizită?! Cum spunea prietenul său Demostene Botez, Cezar Petrescu citea enorm și când nu citea, scria (sper că am reprodus corect citatul!). Oricum, în casă sunt inventariate 12.000 de volume… motiv pentru care pot spune că am vizitat o casă cât o bibliotecă sau o bibliotecă cât o casă! Cei care iubesc lectura, bibliofilii, mă vor înțelege cel mai bine: voi vă dați seama ce încântare am trăit aici, într-un spațiu zidit din cărți în care scriitorul se retrăgea pentru scris! De fapt, biroul unde scria se află la etaj unde, conform spuselor doamnei ghid, ”numai pisicile aveau voie să-l deranjeze!”. Acest birou seamănă surprinzător de mult cu camera lui Enescu de la Vila Luminiș din Cumpătu, la fel de mică și austeră, un birou și un pat, chilim pe perete, scoarță oltenească pe jos, văruit în alb, simplă ca o chilie monahală…

Mă întreb, dacă am fi trăit pe vremea scriitorului, unde ne-ar fi invitat el, odată intrați la parter: în sufragerie sau în ”biroul de primire”?!

DSCN1228
DSCN1228
DSCN1226
DSCN1226

Poate că asta depindea de momentul vizitei sau de genul musafirului. Eu m-aș fi considerat mai bine primită în preajma cărților din biroul de primire!

DSCN1224
DSCN1224

Începând cu aceste încăperi și continuând cu restul casei, la etaj, interiorul reflectă două mari pasiuni ale vieții scriitorului: decorațiunile interioare cu specific popular și cărțile.

La parter, în două din încăperi care fuseseră dormitorul mamei și cel al soției, muzeografii au organizat o expoziție permanentă cu fotografii de familie și cu dedicații primite de la alți prieteni scriitori.

Știați că la Iași l-a avut ca profesor de limbă română pe Calistrat Hogaș, cel care a sesizat de la primele compuneri literare talentul tânărului său elev?! Sau că i-a avut ca prieteni pe Sadoveanu, pe frații Teodoreanu (Ionel și Păstorel)?! Că a cunoscut în tinerețe sărăcia cruntă dar cu timpul a ajuns la performanța de a trăi din scris, cumpărându-și casa de la Bușteni din vânzarea unui roman, după recunoașterea sa ca scriitor? La București a stat în locuințe închiriate, în nouă locații succesive, cea de-a zecea (ultimă și definitivă) fiind mormântul său din Cimitirul Bellu.

Habar nu aveam ce viață personală tumultoasă a trăit, a avut 5 (cinci!) soții cu acte în regulă, dintre care de prima l-a despărțit moartea ei prematură. Celelalte patru au urmat pe măsura succesului, ilustre necunoscute, din ce în ce mai frumoase și mai tinere… ultima apare într-una din fotografiile din casă, alături de scriitor, pe veranda casei de la munte. Scriitorul recunoștea că în esență era un celibatar cu o pasiune copleșitoare și constantă, scrisul.

Mă rețin să vă povestesc prea multe despre familia sa: părinții originari din ținutul Romanului și despre surorile sale, cele care i-au supraviețuit s-au ocupat de muzeu, ilustrând cu fotografii asemănările dintre locurile copilăriei și adolescenței scriitorului și temele din ficțiunea scrierilor sale. Asta ca să mai rămână ceva de aflat și de la fața locului, în caz că aveți drum prin Bușteni și căutați posibilitățile culturale acestui mic oraș de munte. Iată și câteva imagini dinspre grădina casei, pentru a o recunoaște mai lesne pe strada ce poartă numele scriitorului

DSCN1237
DSCN1237

Ne-am luat rămas-bun de la încăperile răcoroase și de la doamna care asigura ghidajul, ocupată acum cu alți vizitatori sosiți după noi. Am mers în lungul șoselei o bucată bună și, după gară, am traversat calea ferată spre cartierul Zamora și castelul Cantacuzino, pentru expoziția temporară Salvador Dali intitulată ”Come into my brain”. Cunoscut ca personalitate excentrică până la exces, m-am gândit că lucrările sale rezervă cu siguranță o experiență inedită. Și așa a fost, deși lucrările selectate pentru această expoziție itinerantă nu sunt cele mai cunoscute ale lui Dali. Celebrele imagini care apar atât de frecvent în postere și reproduceri, întipărite în memoria colectivă, cum ar fi ”Girafă arzând”, ”Persistența memoriei”, ”Ceas topindu-se”, au rămas în marile muzee ale lumii, la Berna și New York sau la Muzeul Dali din Florida*, SUA, deci nu sunt la Bușteni. Dar nu am făcut mofturi și ne-am mulțumit și cu colecția aceasta (care ne-a scutit de o deplasare în străinătate).

Colecția prezentată la Castelul Cantacuzino cuprinde numai 5 serii de lucrări în acuarelă și grafică semnate de Dali, grupate după câte o temă comună, și anume: ”Tricornul”, ”Tarot”, ”Divina comedie”, ”Visele lui Gargantua și Pantagruel”, ”Bătrînul și marea” și ”Salut lui Mefisto” (aceasta din urmă fiind o lucrare singulară, considerată cea mai faimoasă din cele prezentate în expoziția de față).

Prima a fost inspirată de costumația și scenografia semnate de Pablo Picasso pentru un spectacol de operă prezentant la Londra, a doua de cărțile de joc cu același nume dar într-o viziune și simbolistică proprie artistului, celelalte patru de operele literare ușor de ghicit. În prima serie am regăsit motivul fluturilor și al măgarului (acesta simbolizând erotismul și vina!). Foarte interesante comentariile asociate fiecărei săli unde sunt expuse separat fiecare serie, parte scrise și parte rostite de un ghid al expoziției, acestea ajută la descifrarea imaginilor simbol, a obsesiilor pictorului și la înțelegerea unei minți trufașe care a pictat vise!

De pildă, pentru Dali oul era simbolul perfecțiunii iar, dintr-o obsesie morbidă, pictorul își ungea mustățile cu miere!

DSCN1251
DSCN1251
DSCN1270
DSCN1270

După ce am ieșit de la expoziție, din universul ei oniric și simbolistic, Castelul ne-a oferit alte imagini încântătoare și (mai) directe, admirând în plină vară curtea interioară, parcul cu fântâna arteziană, florile, terasa și perspectiva de aici asupra masivului Caraiman și a orășelului de la poale

DSCN1269
DSCN1269
DSCN1275
DSCN1275

Cu flori la fel de frumoase, dar mai abundente, este împodobit parcul orașului, de lângă Primărie.

DSCN1277
DSCN1277

După o zi culturală, a urmat o zi sportivă, în care ne-am luat echipamentul și bocancii pentru drumeție, cu destinația Babele, dinspre Piatra Arsă. Este o porțiune frumoasă de platou, un plai înalt, cu jnepeniș și iarbă păscută de oile numeroaselor stâne din zonă. Numeroși erau și turiștii înșirați pe potecă, în ambele sensuri, spre Babele (ca și noi) și spre Piatra Arsă (de la aceștia primind asigurări că suntem pe drumul cel bun, nu am văzut marcaje, de fapt era imposibil să te rătăcești într-un loc atât de circulat ca în aceea zi). Am ales pentru ”albumul cu amintiri” imaginea cu poteca, cu stația de telecabină și cabina care tocmai se lansa în coborârea spre Hotel ”Peștera”, cu câinele din rasa Saint Bernard, aflat în același loc ca acum trei ani, pe post de mascotă a locului, cu două ”băbuțe” mai suple, ocrotite cu un gard și cu una mai voinică, care te poate ea ocroti, sub pălăria ei, dacă nu de o ploaie, măcar de soarele puternic. De la distanță am văzut și releul ”Coștila”.

DSCN1282
DSCN1282
DSCN1285
DSCN1285
DSCN1287
DSCN1287
DSCN1289
DSCN1289
DSCN1294
DSCN1294

Din teamă și respect pentru Jepii Mici am ales să coborâm cu telecabina, iar când am ajuns jos ne-am întrebat dacă toată lumea de la coada care înconjura încă clădirea stației din Bușteni, de lângă Hotel Silva, va apuca să urce până la finele programului… și să se bucure de priveliștea văzută de noi sus, de pe acoperișul Bucegilor, înconjurat de culmi mai joase care văluresc până departe, la orizont…

DSCN1300
DSCN1300
DSCN1283
DSCN1283

# spre rușinea mea, recunosc, dar după această vizită am trecut pe listă romanul care l-a consacrat, ”Întunecare”.
* L-a vizitat Carmen Tache, prietena mea din Canada, pe care o invit la un comentariu cu ceva impresii despre Dali, dacă citește acest articol!

5 COMENTARII

    • Noi cultivăm casele memoriale, culmea este că am ajuns mai ușor la cele de pe Valea Prahovei decât la cele din București. Ar trebui să echilibrăm situația!
      Am văzut anul trecut în luna septembrie și ne-au plăcut casa memorială a lui George Enescu (Vila Luminiș) de la Cumpătu și partea rămasă din Castelul de la Posada al Marthei Bibescu.
      Am scris impresiile într-un mic articol intitulat ”Hoinari pe Valea Prahovei”.

  1. Când locuiam la Bușteni vizitam casa memorială ”Cezar Petrescu” de două-trei ori pe an. Și îi duceam și pe musafiri, că erau nelipsiți vara și iarna! 😀

    • a, este o încântare care merita împărtășită cu prietenii, vizitarea aceatei case memoriale!
      Dacă ați locuit în Bușteni s-ar putea să o cunoașteți și pe gazda noastră, dna. Florescu a fost directoarea grădiniței de copii din localitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here