Cinemania: leapșa pe blog

5
9

Nu sunt cinefilă pe cât sunt de bibliofilă, cu o carte am mai multă răbdare decât cu un film. În consecință, sunt mai degrabă un ”consumator” de cărți, decât de filme.
Pentru mine cele mai bune filme rămân cele care au replici de duh, iar aceste replici puse cap la cap formează de fapt tot o carte mai mică, condensată și ilustrată cu imagini în mișcare. Și de cele mai multe ori mă conduce la cartea pe baza căruia s-a scris scenariul, spre mai deplină desfătare.
Zinnaida mi-a propus această leapșă și de dragul ei răspund la întrebările date:

1. Dacă ar fi să pornești într-o călătorie, ce personaj dintr-un film ai alege să te însoțească?
Louis Zamperini, maratonistul și aviatorul celui de-al Doilea Război Mondial din ”Unbroken” (De neînvins).

2. Alături de ce actor ți-ai dori să joci într-un film?
Bradley Cooper îmi place cum joacă, dar și Collin Firth. Dar n-aș vrea să-i încurc, au ei partenere pe măsură.

3. Care este filmul pe care vrei să uiți că l-ai văzut vreodată?
”Tăcerea mieilor” – înfricoșător! Altele cred că le-am uitat deja. Îmi dau seama în primele 10 minute dacă un film merită văzut. Dacă nu merită, în minutul 11 l-am abandonat. Dar nu prea am ajuns în situația asta, mă uit la clasificare și la sinopsis dinainte.

4. Ce film te-a impresionat cel mai mult în ceea ce privește efectele speciale?
Ah, sunt multe. Mai recent ”Interstellar” , ”Fast and furious 7”. Și ”Avatar”, când am văzut primul meu 3D!

5. În scenariul cărui film ai dori să faci mici modificări?
Nu mă bag. Cele care mi-au plăcut, sunt bune așa cum sunt. Cele care nu mi-au plăcut , le-am și lăsat baltă (vezi răspunsul de la 3) pentru că timpul este prețios.

6. Care-i coloana sonoră preferată?
Cea din ”Gladiatorul” .

7. Care este numele care te face să vrei neapărat să vezi un film, fără ca măcar să știi despre ce e vorba? (actor, regizor, scenarist etc.)
Regizori ca Ang Lee (Life of Pi), Steven Spielberg, Guy Ritchie, Ron Howard (A beautiful mind) știu să-și aleagă și actorii și povestea.

8. Ce-ai prefera? O apariție de 2-3 minute în filmul preferat sau șansa de a lucra cot la cot cu regizorul pe parcursul întregului film, dar fără să-ți apară numele undeva?
Mă îndoiesc că aș avea ceva talente scenice de orice fel, deși sunt expresivă, dar nu și decorativă. Singurul film (dar privat) în care am apărut de bună voie a fost cel de la nuntă pentru că am dorit să se păstreze peste ani amintirea acelei zile pentru care, deși am făcut pregătiri îndelungi, a trecut atât de repede.

9. Alege două filme pe care ai vrea să le combini în unul singur.
Prefer să le las intacte. O combinație, chiar de același gen, nu duce nicăieri. Poate duce doar la o parodie!

10. Marvel sau DC?
Ce înseamnă DC?!

Cinemania: leapșa pe blog
Cinemania: leapșa pe blog

5 COMENTARII

    • Da, desigur! Comentariile tale sunt foarte stimulatoare pentru noi!
      Mai am o leapșă de la tine, mai veche, să o caut și o voi onora și pe aceea, cu plăcere.
      Dar cred că ar fi trebuit să o dau și pe aceasta mai departe, la persoane mai în temă ca mine.
      Mă gândesc la Ioana, poveștile mele și la Fructitza, ele scriu frecvent despre filme. Le vom da de știre.

  1. Eu la filme nu prea am răbdare să mă uit, dar ador serialele. Aşa pot să mă ataşez de personaje şi să trăiesc pentru mai mult timp alături de ele 😀
    La fel mi se întâmplă şi cu cărţile: sunt reticentă faţă de cele sub 200-230 pagini, am impresia că povestea nu e destul de dezvoltată încât să mă captiveze.

    • Se pare că ai stabilit un criteriu bun pentru cărți, aș adăuga că o carte sub 200-300 pagini se termină prea repede!
      Cât despre seriale, cu adevărat situația este diferită: având la dispoziție timp, povestea devine mai consistentă, personajele mai complexe. Un serial reușește să-ți spună ceva!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here