Amos Oz – Cutia neagră

2
131

Amos Oz este considerat cel mai important prozator și eseist israelian al tuturor timpurilor. S-a născut în anul 1939*, la Ierusalim, din părinți evrei de origine rusă (tatăl) și poloneză (mama). La vârsta de15 ani s-a stabilit în kibbutzul Hulda, după moartea mamei sale (sinucidere din cauza depresiei, atunci când fiul ei avea 12 ani) și conflictul deschis cu tatăl său (moment în care își schimbă și numele de familie din Klausner în Oz, care înseamnă în ebraică ”îndrăzneală”). După absolvirea Facultății de Filozofie a Universității Ebraice din Ierusalim, Amos Oz a revenit în kibbutzul Hulda, unde a stat trei decenii. Aici el se dedică scrisului, practică agricultura și predă la liceul local. Unchiul său, profesorul Yosef Klausner, un cunoscut istoric și scriitor, a predat la Universitatea Ebraică, și a candidat în 1948 din partea Mișcării Herut la postul de președinte al Israelului în fața lui Chaim Weizmann.

În anul1967, scriitorul participă ca soldat într-o unitate de tancuri la Războiul de Șase Zile pe frontul din Peninsula Sinai, iar în octombrie 1973 în Războiul Yom Kippur.

Războiul de Șase Zile a fost un conflict armat între Israel și alianța formată din statele arabe Egipt, Iordania și Siria. Acest război a durat între 5 și 10 iunie 1967. În urma victoriei militare asupra coaliției arabe, Israelul a ocupat Fâșia Gaza, Peninsula Sinai, Platoul Golan și Cisiordania.

Războiul de Yom Kippur a fost un conflict armat dintre Israel și o coaliție de națiuni arabe condusă de Egipt și Siria, care a durat între 6 octombrie și 26 octombrie 1973. Războiul a izbucnit de ziua de Yom Kippur (Ziua Ispășirii, cea mai importantă zi de post evreiască), printr-un atac surpriză conjugat egipteano-sirian, forțele atacatoare traversând liniile de încetare a focului din Peninsula Sinai și respectiv, de pe platoul Golan, teritorii cucerite de Israel în Războiul de Șase Zile (1967). Riposta evreilor a fost promptă și dură, victoria lor a dus la recunoașterea, pentru prima oară de către Egipt, un stat arab, a Israelului.

Aceste evenimente istorice sunt amintite și în carte, ca fundal al istoriei unei relații zbuciumate dintr-o perioadă la rândul ei destul de zbuciumate.

În ultima vreme alegerile mele au mers cu predilecție spre cărțile scriitorilor laureați ai Premiului Nobel pentru literatură sau a celor propuși ani la rând la acest premiu și figurând pe lista marilor perdanți. Unul dintre aceștia este Amos Oz; pronosticul meu este că până la finele vieții îl va lua și pe acesta din urmă, alăturându-l unui vast palmares de premii literare de până acum.

Sunt la prima lectură a unei cărți a acestui autor și încă de la primele pagini am realizat că, dacă este lăudat, este pe drept lăudat.

Cutia neagră a unui avion, cum bine știți, este dispozitivul care păstrează datele tehnice ale zborului. BTW, nu este neagră, este portocalie, pentru a fi găsită mai ușor printre resturile epavei, ajutând la elucidarea cauzelor tragediei aviatice.

Divorțul, ruperea oficială a relații dintre doi oameni care s-au iubit cândva, este perceput de protagoniștii cărții ca un mare și aparent inexplicabil eșec, asemeni prăbușirii unui avion. Au rămas însă multe întrebări fără răspuns.De ce ajung doi oameni care s-au iubit cu pasiune să se urască cu o ură la fel de mare ca iubirea de la început? Cum ajung ei să aibă teribile resentimente, chiar la șapte ani de la divorț, timp în care nu au comunicat deloc? Chiar și cititorul se poate întreba, până la urmă, care este cheia fericirii în viața de familie: iubirea, sau banii, sau altceva? Căci Ilana a avut parte de bani mulți în primul mariaj, iar în al doilea, de iubire și înțelegere.

Alex și Ilana – sau întâlnirea dintre doi oameni mândri, poate prea mândri, care s-au iubit cândva. Corespondența dintre ei, inițiată de Ilana, fosta soție, constituie ”cutia neagră” a unei iubiri care s-a prăbușit adânc în ură, având și victime colaterale: Boaz, fiul rebel de 15 ani, dar cu timpul și Michel, actualul soț al Ilanei, pentru că ea pendulează între fostul și actualul soț, într-o încercare de recucerire a lui Alex (ca o direct coborâtoare din seducătoarea Dalila, înciudată fiind de armistițiul prin tăcere impus de acesta). Uimitor cât de diferiți pot fi cei doi bărbați!

Alex, primul soț era dintr-o familie bogată (fiul unui emigrant de origine rusă care a știut în ce să investească încă de la întemeierea statului modern Israel), crescut singur, fără mamă, frați și prieteni, considerându-se el însuși ”un tip dificil”, rigid, pasionat de strategii militare, de o răutate glacială cu subalternii. Singura care îndrăznește să-l înfrunte era Ilana, cu câte o glumă acidă pentru care el o pedepsea cu o consemnare, suspendarea unei permisii și o dată un arest de 24 ore (precizez că armata israeliană modernă este diferită de multe dintre armatele lumii, o diferență este că mobilizează periodic și chiar înrolează și femeile). În acest context cazon s-au cunoscut cei doi. Ilana a intuit că dincolo de aparența dură a comandantului ei, se află altceva, că aparențele înșală:

”Atunci eu, pentru prima dată, am pronunțat cuvântul dragoste. Ți-am spus ceva de genul «din tristețea ta s-a născut dragostea mea». Căci ai trezit în mine o ambiție afectivă. Că tu și cu mine aparținem, poate, aceleiași specii. Că aș vrea un copil de la tine. Că ești o persoană fascinantă. Că dacă ai vrea să te însori cu mine, te-aș lua de bărbat pe loc. (…)
După câteva săptămâni m-ai dus la tatăl tău.
Iar în toamnă eram deja căsătoriți.
Acum spune-mi tu: De ce îți scriu despre lucrurile astea uitate? Ca să zgândăresc niște cicatrici vechi? Ca să redeschid în zadar rănile noastre? Ca să descifrăm cutia neagră? Sau să te fac să suferi din nou? Să-ți fie dor? Poate că asta este încă o viclenie de-a mea, menită a te face să-mi cazi din nou în plasă?
Recunosc cele șase capete de acuzare, n-am circumstanțe atenuante. În afară de una poate: te-am iubit nu «în ciuda» cruzimii tale, ci tocmai «pe balaur» l-am iubit.”

Al doilea soț, Michel, provenea dintr-o familie săracă de emigranți algerieni, cu doi ani de studii la Sorbona (literatură franceză), dar abandonate pentru a se stabili în Israel, dedicat tradițiilor evreiești, devenind profesor de franceză la o școală religoasă din Ierusalim. Este afectuos, familist, răbdător și modest.

Odată definit triunghiul afectiv – femeia fragilă vis-a-vis de cei doi bărbați din viața ei, între trecut și prezent, se conturează o poveste de dragoste sau, mai corect spus, o intrigă matrimonială. Dacă povestea nu vă va părea neapărat nouă, este aparte modul în care este redată, prin amestecul de nuanțe aprige, pragmatice sau poetice, de evoluția relațiilor dintre personaje – ceea ce ține de harul lui Amos Oz. Asta pentru că sunt evenimente pe care însuși scriitorul le-a trăit și, deși ficțiune, romanul își are rădăcinile în cunoștințele și experiența sa de viață. Autorul cunoaște bine și surprinde în esență societatea israeliană a anilor 60-70, perioada emigrării în statul Israel modern a numeroși evrei de diverse origini (rusă – asemeni lui Alex Ghidion, poloneză – ca Ilana, germane – ca Manfred, algeriană – ca Michel). Fiecare personaj este un prototip în acest sens. În personajul Ilanei este un pic din mama autorului: sensibilă, depresivă și cu tentative de sinucidere; în personajul lui Alex – o parte din celebrul intelectual și om politic care a fost celebrul lui unchi, dar și din sine, când a luptat în armata israeliană, în cele două conflicte amintite; în Boaz – din nou o parte din tinerețea sa răzvrătită și din viața sa în kibbutz.

Aluziile biblice sunt frecvent invocate (exemplu, Michel o vede pe Ilana ca o Batșeba între David și Urie hititul), fiind familiare mediului cultural în care are loc acțiunea. Romanul este interesant construit din fluxul de scrisori și bazat pe flash-back-uri. Este un roman epistolar, însă departe de a fi un roman plictisitor.

De la prima scrisoare a Ilanei prin care îi cere fostului soț ajutor financiar și o intervenție în favoarea turbulentului Boaz (reamintindu-i de paternitatea lui discutabilă), ca într-un bulgăr de zăpadă, fluxul de scrisori se amplifică cu scrisorile personajelor secundare care intervin pe parcurs: Michel, Manfred Zakheim, avocatul fostului soț; Rahel, sora din kibbutz a Ilanei; rude și cunoștințe ale lui Michel (pe toți îi veți descoperi singuri, unii dintre ei venind doar cu detalii necesare narațiunii, sau cu un punct de vedere diferit privind unul din protagoniști).

Stilul dinamic, captivant în cursivitatea sa, dramatic (scrierea poate fi transpusă oricând în piesă de teatru, date fiind opiniile clar exprimate, personale și replicile de duh ale personajelor), te conduce într-un labirint de sentimente și de informații privind istoria defunctei căsnicii, inclusiv referințele istorice de la început sunt utile, căci Alex, ”frumos ca un înger” (așa cum recunoaște cu invidie chiar Michel, actualul soț al Ilanei) a luptat ca general# atât în Războiul de Șase Zile din 1967, cât și în octombrie 1973, în Războiul Yom Kippur.

Scrisorile protagoniștilor reflectă aroganță dar și inteligență, resentimente dar și sentimente uitate, redescoperite de introspecția prilejuită de scrierea scrisorilor încât, treptat, printr-o abordare directă și sinceră, se dezgroapă trecutul, bucată cu bucată, și odată cu acesta multe din greșelile ce au dus la eșecul relației.

Un roman despre comunicarea care ajută la deschiderea sufletelor și restabilirea adevărului. Un roman despre reconciliere, printre altele.

*
* *

* cu trei ani mai tânăr decât mama mea!
# Mi l-am imaginat pe Alex în genul lui Ițhak Rabin pe vremea când era comandantul Statului Major al armatei Israelite, vezi aici.

Amos Oz – Cutia neagră
Amos Oz – Cutia neagră

2 COMENTARII

    • Mulțumesc pentru gândurile bune! Îți mulțumesc și pentru prezența constantă pe site-ul nostru!
      Aceleași gânduri bune ale noastre se îndreaptă spre tine și ai tăi (mari și mici)!
      Mi-am propus să mai citesc ceva de Amos Oz, ce îmi recomanzi?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here