Miquel Llor – Laura în orașul sfinților

1
96

În septembrie 2006, o scurtă incursiune în Barcelona mi-a oferit prilejul de a descoperi spiritul unui oraș reprezentativ pentru Catalunya – cea mai bogată dintre provinciile Spaniei, graiul ei diferit de limba spaniolă fiind unul din aspectele care conduc la o identitate locală atât de pronunțată. M-a cucerit arhitectura bogată și originală a Barcelonei, originalitatea și frumusețea clădirilor care, în contextul epocii, au reprezentat însemnul bogăției industriașilor locali, contractori ai proiectele geniale imaginate de Gaudi și de arhitecții din școala lui.

Mi-am dorit să aflu mai multe despre spiritul catalan autentic și am avut ocazia de a-mi completa imaginea printr-o călătorie imaginară, mai îndelungată decât cea fizică petrecută pe Costa Brava, cu Barcelona și zona sa turistică litorală. Călătoria imaginară mi-a fost înlesnită de literatură, mai precis de colecția ”Biblioteca de cultură catalană” a Editurii Meronia. M-am oprit asupra romanului de față aparținând lui Miquel Llor, un scriitor autodidact, locuitor al Barcelonei de la naștere până la moarte (1894-1966).

Barcelona este orașul natal și al Laurei, eroina romanului, care îl evocă în nostalgiile sale, prin contrast, ca atmosferă, cu cea din Comarquinal, orașul în care ajunge să locuiască datorită mariajului său cu Tomas Muntanyola. Învăluit în ceață opt luni pe an, Comarquinalul este, în cuprinsul aceleași provincii, antipodul Barcelonei – însorită, cu dunga violet a mării aflată permanent la orizont. Localizat în interiorul provinciei, la cca. 70 de kilometri de coastă, în regiunea Pla, descrierea acestui oraș imaginat de scriitor coincide cu aceea a orașului catalan Vic (imaginea de pe coperta cărții a fost inspirat aleasă de editori, fiind chiar din acest oraș real).

Orașul este în mod ironic supranumit de autor ca fiind ”al sfinților” având în vedere pioșenia afișată a locuitorilor săi, dintre care mulți se lăudau că au printre neamuri oameni ai bisericii cu rang înalt sau care au fost sanctificați după moarte. Această pioșenie se dovește a fi ipocrită, fiind anulată de prejudecățile lor care determină ostilitatea comună față de nou-venita Laura. Acestor prejudecăți le dau glas diferite personaje, cu diferite ocazii:

”-Sminteli de oameni care n-au avut un sfanț al lor – decretează unchiul îngăduitor. Lume obligată să trăiască doar în case cu chirie.” (…)

”-Sigur c-o să se îmbrace ca la carnaval, parc-am fi la Paris. Și Muntanyola rostește Paris cu oroare, fiindcă bănuiește că-n orașu-ăla îndepărtat se comit tot felul de păcate, care-o fac pe Tereza să tremure.” (…)

”-Și s-a dus să cadă pe mâna ălora din Barcelona, unde umblă toți gătiți, cască gura pe străzi și nu mai știu cum să-și mărite fetele.” (…)

”Bătrânele tremurânde lângă vatră, îndârjite să tot dea din andrele și să-mpletească ciorapi, își întorceau capul cu un aer resemnat și decretau: Ooo, biata casă, pe ce mâini a încăput! Nici o doamnă Muntanyola nu risipise averea așa!”.

Laura ajunge să trăiască alături de orășenii provinciali și mai ales de rudele prin alianță care, cu toții, îi acordă tinerei femei numai circumstanțe de vinovăție în tot ea ce face și spune, fără să fi fost măcar prevenită de soțul ei, Tomas.

Căsătoria lor se va dovedi a fi, în fapt, un târg între cea ce a avea el de oferit – bogăția unui nobil de țară, de viță veche, inelul de logodnă cu briliant, voiajul de nuntă în Paris și Florența, rochiile elegante, pe gustul Laurei. În schimb, Tomas se putea făli cu calitățile tinerei sale soții, frumoasă și cultivată, menite a stârni invidia rudelor și a locuitorilor din Comarquinal. Dar, cu timpul, încântarea de a găsi persoana visată, dragostea la prima vedere și atracție fizică reciprocă dispar treptat pe măsură ce soții Muntanyola descoperă deosebirile dintre ei, mai ales în ce privește modul de gândire și principiile. Relația lor rămâne a fi guvernată numai de interesul material din partea ei (Laura aparține unei epoci în care femeile de condiție bună erau întreținute, nu munceau) și de orgoliul nemăsurat din partea lui, deoarece mult timp Tomas a fost considerat de localnici ca fiind soțul celei mai speciale femei din oraș.

Romancierul face cu meticulozitate radiografia unei căsătorii eșuate și surprinde cu claritate cauza internă care în prezent poartă o etichetă frecvent folosită – ”nepotrivire de caracter”, având în vedere că relația lor a debutat cu foarte puțină cunoaștere reciprocă, dar cu o mare și autodeclarată dorință din partea femeii de a fi fericită și de a-l schimba pe Tomas, ca și cum acesta ar fi o rochie puțin cam largă pe care trebuie să o ajusteze ca să-i vină turnată: ”Laura se sprijină cu coatele pe consola mărginită de vulturi și cariatide de aur; oglinda, un pic albăstruie, un pic fanată, îi reflectă cutele de pe frunte. Ce să facă? – se gândește, privindu-se, ca și cum s-ar adresa unei prietene. De ce ar putea să se slujească spre a-și ține lângă ea soțul? De unde să înceapă transformarea, eliberarea sufletului (lui Tomas) care, sigur, se zbate-n negura ignoranței?”

Dacă, de cele mai multe ori, cu rochiile se pot face transformări, regula aceasta nu se aplică în cazul unui partener. Acest lucru îl va descoperi până la urmă și Laura, iar natura sa idealistă va avea de suferit, lucru care o va împiedica să se adapteze căsniciei, refuzând să-i acorde măcar respect soțului care, deși grosolan, i-a oferit confortul material mult visat.

Dezamăgită de căsnicia sa, nefericită și izolată în mijlocul rudelor ipocrite și invidioase cu care nu se poate împrieteni, îndurerată de pierderea prematură a copilului asupra căruia începuse să-și reverse dragostea reprimată, Laurei îi rămâne numai să spere că există, totuși, cineva care să o înțeleagă, la fel de educat și de sensibil ca ea.

Și, așa cum se întâmplă în romane, speranța nu întârzie să se materializeze prin apariția lui Pere, un intelectual revenit în Comarquinalul natal și care împărtășește repulsia Laurei pentru firea locuitorilor orașului învăluiți în ceață și închistați în rigorismul rece, cinic, al unei credințe formale. Pere frecventează salonul casei Muntanyola, deschis pentru vizite în fiecare joi, obicei adus de Laura din capitală și îndelung comentat de localnici. Apropierea dintre Laura și Pere, care se înțeleg așa de bine, stârnește cu timpul un mare scandal deoarece atât rudele cât și cunoscuții vor specula îndelung dacă cei doi au ajuns sau nu la o apropiere trupească, adică adulter. Aceste speculații sunt alimentate în sens pozitiv, adică da, este vorba de un adulter, nu numai de bârfele orășenilor care urmăresc și interpretează orice mișcare, ci mai ales de răuvoitoarea Tereza, sora lui Tomas, cumnata cea ofilită și celibatară care, în ciuda aparențelor de sfântă, era îndrăgostită în secret de Pere, încă de când acesta era un frumos adolescent.

Foarte precis, realist și în dinamică este realizată psihologia personajelor:

  • Laura este idealistă, emotivă, risipitoare, sigură pe frumusețea ei, ea devine cu timpul, din intrusă, prizonieră în orașul sfinților: ”Își pune pe ea halatul moale, de parc-ar ieși din baie, și se privește în oglindă. Surâsul îi revine pe buze când vede strălucirea briliantului, ca a unui pește fermecat. Își pune mâna pe piept, își apleacă capul și-și răvășește părul.” (…)
  • ”De-aceea Laura, în loc să-ncerce să se-amestece cu cele cincisprezece mii de suflete din Comarquinal, le-a înfruntat, cu toată sinceritatea și cu toată neîndemânarea de fată prost pregătită pentru viața de familie. Lumea ei era luminoasă și simplă; un minim de efort din partea celorlalți ar fi de-ajuns, credea, ca să se bucure de-același noroc ca ea. (…) În plus, vanitatea de-a fi bine-mbrăcată și de-a se simți admirată, de-a putea să-ntindă mâna țăranilor încurcați, cu bunăvoința unei prințese, de-a mângîia coarnele boilor înjugați, de-a vedea de aproape ochii triști ai iepelor, de-a împărți plozilor speriați daruri, nemaivăzute vreodată de ei, bucuria de-a se simți bună, de-a răspândi zâmbete.”
  • Tomas, este la început dominator în relația cu rudele și îi ține partea Laurei. Pe Tereza, sora sa, o critică prin comparație cu rafinata sa soție, de față cu aceasta, lucru care compromite pentru totdeauna relația dintre cele două femei; atras de noutate, de ineditul personalității Laurei, devine cu timpul înstrăinat de soția sa care refuză să-i asculte bârfele despre vecini și rude, deoarece ea preferă să discute cu el despre cărți:
  • ”Luni seara, după cină, Laura își dorea din tot sufletul să-l facă pe Tomas să urce în salon și să se retragă în colțul pe care ea îl botezase «colțul intim». Lumina lunii desena pe covor un cerc îmbietor, paharele din cristal tăiat desenau un iris palid pe lacul tăvii, lângă băuturi. Cartea era pregătită, o carte accesibilă, ușor de citit. (…) Laura a terminat cartea, încă una și-ncă una, până când s-a învrednicit Tomas într-o seară să urce în salon; vorbește de chestiile lui obișnuite; vrea să bea coniac într-un pahar de sticlă banală. Apoi vocea Laurei, limpede, gânditoare, a început să articuleze cuvintele care se înșiruie pe prima, a doua și a treia pagină din carte. (…) Citește un sfert de oră, o jumătate, trei sferturi de oră, și-și ridică ochii spre el. Tomas zâmbește chinuit, cu ochii înroșiți de firișoare de sânge minuscule, respiră greu, de parcă încăperea ar avea prea puțin aer pentru plămânii lui mari, învățați să respire în câmp deschis sau în goana mașinii în zbor îndrăcit pe șosele. Ține mâinile ca o sperietoare, picioarele încrucișate sub canapea. Laura închide imediat cartea: «Poate o lăsăm pe altă dată. Azi mă simt obosită.» Tomas se ridică cu viteza unui băiețel iertat de teme.”
  • Tereza este invidioasă pe calitățile fizice ale Laurei pe care o va spiona fără rușine încă de la sosirea în casa lui Tomas, considerând-o fără drept de apel o intrusă dornică de căpătuială, o sărăntoacă și o ușuratică ajunsă, fără nici un efort, să posede tot ce agonisiseră generațiile de înaintași Muntanyola:
  • ”Severele cute ale hainelor, corsetul demodat, pieptănătura simplă a cumnatei sunt un fel de răzbunare, un reproș la adresa grației și frumuseții altor femei, cu chipuri luminoase și blânde, care-și pun în valoare picioarele și sânii, care știu să fie gentile și să atragă privirile bărbaților și care se mărită ca să se poată bucura de beția iubirii fără pericolul de a comite păcate mortale. E fecioara ofilită care folosește arma castității spre a-și mărturisi disprețul pentru femeia triumfătoare, ca Laura, care n-o să cunoască niciodată amărăciunea adunată în trupul care simte eșecul inutilei lui feminități.”
  • ”Afară stă o clipă pe gânduri și se lasă pe vine ca să se uite prin gaura cheii. O vede pe Laura, în picioare, în mijlocul camerei, cum începe să-și scoată hainele. În geamul oglinzii, în iradierea luminii, apare goliciunea roză a străinei, în lăcașul diafan al lenjeriei de corp, brodată, cum Tereza nu putuse nici măcar să-și închipuie vreodată, nu putuse să creadă c-ar exista vreo femeie atât de ușuratică încât să se îmbrace cu așa ceva.”

Ca de obicei nu voi divulga deznodământul poveștii Laurei, vă aparține dacă aveți curiozitatea de a citi cartea. Oricum, o recomand mai ales pentru finețea stilul și metafora exprimării, folosită acolo unde este cazul, pentru a compune multitudinea de nuanțe din povestirea cu miez și din portretul expresiv al fiecărui personaj, cu umbre și lumini, ca în pânzele baroce ale lui DiegoVelazquez.

De remarcat că, în raport cu personajele sale, autorul nu este nici moralizator, nici părtinitor, doar le descrie și le încadrează în peisajul provincial, cât se poate de obiectiv. Mai mult, se pare că unele personaje din romanului lui Llor au putut fi identificate cu personaje reale, ceea ce a adăugat un scandal acestui roman care, prin succesul de public dar și de critică, l-a consacrat ca scriitor pe autorul ei.

Miquel Llor – Laura în orașul sfinților
Miquel Llor – Laura în orașul sfinților

1 COMENTARIU

  1. Multumesc ca va faceti timp si ne povestiti ce ati mai citit. Ne incitati si dorim sa citim si noi aceea carte…
    In prag de sarbatoare va urez din suflet “Sarbatori fericite” si un an nou … plin de recezii!
    Cu respect, Liliana Bontidean

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here