Băile Olănești

3

Am ajuns acolo în dorința de a încerca ceva nou, în afară de Valea Prahovei, care ne este mult mai familiară. Așa că am ales acest mic orașel, mult mai mic, mai izolat și mai liniștit decât Bușteni, unde am fost de atât de multe ori. Iar dacă am avut impresia că Olăneștiul este defavorizat de absența traseelor pentru drumeții, m-am înșelat. Pe lângă câteva trasee ușoare, de picior, în susul și în josul drumului pavat (mai comod de atât nu se poate!), care unește locațiile cu ape terapeutice, stațiunea se găsește la limita de nord a Parcului Natural Buila-Vânturarița, cu trasee de 5-6 ore pe care nu ne-am aventurat pentru că nu aveam pregătite cele necesare de drum. Oricum, în tot perimetrul care poate fi parcurs în apropierea stațiunii, pe valea Olăneștiului, al cărui curs meandrat colectează o sumedenie de pâraie, nu am văzut pet-urile de care în alte părți, cum ar fi Valea Prahovei, te împiedici la fiecare pas. Aici natura este curată, nepângărită de mizeriile de plastic, apa este limpede, încât în amonte, în apropiere de satul Pietriș, unde am ajuns pe jos, se află stația de captare a apei potabile a orașului. Acesta este unul din principalele motive pentru care mi-a plăcut această stațiune: vedeta incontestabilă a peisajului este râul cu undele sale repezi și verzi în toate tonalitățile, funcție de cât de adâncă era apa. De fapt, el apare în majoritatea pozelor, după cum se poate vedea. Peste el sunt arcuite pe alocuri podețe și poduri dintre care cel mai vechi se pare că este cel de piatră, construit în anul 1925 de o asociație de ingineri, conform medalionului săpat în balustrada sa la unul din capete. Acest pod, aflat în preajma parcului din centru, va împlini în curând 90 de ani, dar poate acest lucru pare neînsemnat municipalității. La fel de neînsemnat ca și cei trei brazi uriași căzuți peste cursul râului, în același parc central, de la ultima furtună din iarnă și unde se pare că vor fi lăsați așa, în amintirea posterității. Sau poate că nu sunt fonduri suficiente pentru o asemenea curățenie de primăvară?! Așa s-ar presupune pentru că peste tot pe unde compania de electricitate a tăiat crengi în lungul liniei de electricitate care străbate valea, pentru a o proteja în cazul vânturilor puternice, tot ce a căzut jos, jos a rămas. Poate era în obligația companiei de electricitate să curețe, dar în cazul brazilor din parc, căzuți peste albia râului, cu siguranță treaba era a primăriei locale. Poate unii vor spune: ei, bine, și care este treaba ta?! Este, pentru că deranjează ochiul. Așa cum un exemplu în același sens este uzina termică dezafectată, cu un coș de cărămidă cilindric care putea fi transformat în ceva interesant, un han, un restaurant, prin reabilitare și păstrarea coșului pentru alte utilități. Soluții s-ar găsi, așa cum s-au găsit în alte părți… pentru că ”omul sfințește locul” și un loc atât de frumos și de pur în ce privește natura poate deveni și mai și, dacă ar acționa o mână de gospodar, în sarcina municipalității, cu arie mai largă de desfășurare decât un hotel, o pensiune, o terasă… și asta cu scopul de a-i da stațiunii o imagine de ansamblu unitară. Există o bună moștenire, și mă refer aici la lucrările de terasare a malurilor, a versanților, de amenajare a albiei principale, ba chiar și a celor secundare. Am văzut că și micile pâraie au traseul betonat, pentru a evita formarea torenților care pot eroda puținul și fragilul sol de pădure. Este aceleași gen de lucrări de amenajare pe care le-am întâlnit și pe traseul care urcă din Bușteni spre Cascada Urlătoarea. Și cred că sunt din aceeași perioadă. Unde sunt urmașii inginerilor din asociația care a proiectat și ridicat podul din Băile Olănești în anul 1925, ca să se preocupe un pic de micile detalii care strică imaginea de ansamblu?! Și asta pentru folosul obștii și de ce nu, a celorlalte inițiative private. Printre acestea se numără și inițiativa finanțată din bani europeni, având ca obiectiv modernizarea hotelului în care am stat – Hotelul Tisa. Modernizarea este completă, nu de formă, și rezultatul pe măsură! Vă spun sincer că asemenea dotare a camerei nu am mai avut decât în Turcia, la hotel de cinci stele, nu de trei, câte are acum hotelul acesta din Băile Olănești. Totul este nou și elegant: mobilierul, accesoriile, baia de nota 10! Tot personalul este foarte amabil, unul nu a fost mai prejos: recepționerii, cameristele, personalul de la restaurant și cel de la fizioterapie! Foarte mult mi-au plăcut piscina acoperită, sauna uscată și sauna umedă (separate, după gusturi și suportabilități), echipate cu vestiare și dușuri, evident. Și acestea din urmă au fost realizate în cadrul modernizării finanțate din fonduri europene. Dovadă că se poate realiza ceva, dar trebuie ceva mai mult. Și nu ceva meschin, cum este ultima găselniță din ultimii 200 de ani de când au fost captate izvoarele terapeutice care fac faima balneară a Olăneștiului: accesul la acestea cu card magnetic contra cost, îngrădit cu turchineți, ca la fabrica de bani.

Băile Olănești
Băile Olănești

3 COMMENTS

  1. Și mie îmi place zona, dar nu am mai fost de foarte multă vreme pe acolo, tocmai de teama să nu găsesc paragina pe care am găsit-o prin alte stațiuni cam uitate de Dumnezeu și, mai ales, de oameni.

    Ce sunt aceia turchineți ? 🙂

    • @Zina: Turchineții sunt niște bare orizontale mobile, pe care trebuie să le împingi ca să intri (ca la metrou). Cei instalați la izvoarele de la Olănăști sunt mai înalți, ca o ușă din gratii de jos până sus, care o împingi, ea se rotește și intri la robineții cu ape termale… Așa ceva eu am văzut numai în zonele de maximă securitate de la fabricile de bani, tezaure și locuri din bănci unde se păstrează valori mari. M-am și mirat când am văzut izvoarele cu robinet, contorizate și contracost, în condițiile în care surplusul nu se îmbuteliază!
      Paragină nu este, dar neglijență da. Podul acela din piatră de la 1925 merita a fi măcar curățat, este ”de epocă”, am vrut să spun dintr-o epocă de glorie a orașului când locuitorii construiau ceva pentru comunitate. Un capăt al podului era spre parc, iar în partea opusă dădea într-o mocirlă, adică era practic inutilizabil pentru traversare… Acum nu se face nici măcar un mic efort pentru a întreține ceea ce există deja! Asta pentru că la noi nu există respect pentru acumularea obștească, lucru pentru care suntem mai săraci ca națiune. Cred că ai văzut și tu cum în alte părți cel mai mic monument este lustruit și prezentat cu mândrie ca atracție turistică, sau cel puțin bine întreținut pentru a te bucura pe ansamblu de o imagine îngrijită. Știu, este o stațiune modestă, dar cu resurse și fără pet-uri (din cauza lipsei aglomerației).
      La surprize plăcute aș menționa hotelul (excelent raport calitate/preț!) și Parcul Natural Buila-Vânturarița (cel mai mic din țară, ca suprafață) cu văi carstice, în formă de chei, și fără defrișări abuzive… pe care ne-am propus să-l explorăm mai mult data viitoare. Căutăm să umblăm ”pe coclauri” deoarece numai așa mai găsești în țara asta natura curată, fără urme de campare, mizerie, zgomote din difuzoare și fum de mici din sute de grătare, cum am întâlnit de pildă pe Valea Cerbului, în Parcul Natural Bucegi. Cât despre Parcul Natural Munții Apuseni, acolo este jale din pricina defrișărilor, mi-a făcut rău ceea ce am văzut, un adevărat măcel vegetal care dacă continuă în același ritm, în câțiva ani va lichida toată pădurea. Efectele negative nu sunt doar de peisaj, ci și dezechilibre de sistem, pe termen lung: eroziunea solului, alunecări de teren, inundații în aval.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here