George Marcu, Rodica Ilinca – Enciclopedia personalităților feminine din România

6
16

Al șaselea episod, cel dedicat literei F, din serialul inspirat de ”Enciclopedia personalităților feminine din România” de George Marcu și Rodica Ilinca reunește o seamă de biografii feminine aflate sub semnul condeiului și al scenei lirice și respectiv dramatice.

Încep cu două distinse personalități culturale, mamă și fiică – Elena și Coca (Ana-Virginia) Farago care, având preocupări artistice în familie, și-au găsit amândouă momentul de inspirație ca rezidente în centrul cultural al Olteniei, Craiova.

Dacă poezia ”Cățelușul șchiop” și cea dedicată gândăcelului strâns așa de rău în pumnul unui copil frumos vă amintește de copilărie, sau poate le citiți acum propriilor copii, cu siguranță numele Farago Elena (1878-1954) vă este cunoscut! Oricum, este numele pe care l-au primit numeroase grădinițe și școli din România…

Elena s-a născut în familia unor greci înstăriți (Paximade era numele ei de fată), la Bârlad, apoi a studiat la pensioanele din localitate. După moartea părinților ei, Elena a venit la București ”unde a slujit o perioadă ca guvernantă în casa lui Ion Luca Caragiale, loc unde și-a întâlnit soțul, directorul de bancă Francisc Farago, cu care s-a stabilit la Craiova”. Tânăra soție a directorului de bancă a debutat ca poetă în 1902 și, la îndemnul lui Nicolae Iorga a publicat în anul 1906 și prima plachetă, ”Versuri” care a fost bine primită de critică. Au urmat o serie de volume care aparțin literaturii pentru copii (Enciclopedia le enumeră). Criticul Eugen Lovinescu a numit-o ”cea mai poetică și mai personală poetă a generației noastre literare”; ea a fost premiată de Academia Română (1908, 1920), a primit premii naționale și internaționale pentru literatură, precum și Ordinul ”Meritul Cultural”, în grad de Cavaler, clasa a II-a, acordat de Carol II. În 1978, la propunerea UNESCO, a fost omagiată la împlinirea a 100 de ani de la naștere.

Ana-Virginia (Coca) Farago (1913-1974) este fiica Elenei Farago, sensibilitatea artistică moștenită găsindu-și exprimarea în actorie, scriere dramatică și poezie. A debutat publicistic la 15 ani, cu poezia ”Primăvara”, a continuat cu piese de teatru, romane și poezii, acestea din urmă reunite într-un volum intitulat ”Poeme pentru singurătate” (1943), pe care l-a ilustrat cu desenele sale. Talentul i-a fost recunoscut, fiind membră a Societății Scriitorilor din România (1937, la 24 de ani!) și a Societății Autorilor Dramatici Români (1938, la 25 de ani!). Coca Farago a activat ca actriță, în tinerețe, alături de nume celebre ale scenei – Tantzi Cocea, Lucia Demetrius și Emil Botta, în cadrul companiilor de teatru fondate de dramaturgul G. M. Zamfirescu.

Un alt nume și un spirit cu expresie artistică multiplă – actriță, muziciană, scriitoare, publicistă și militantă pentru drepturile femeilor din România: Maria Flechtenmacher (1838-1888). Născută în Capitală, a purtat numele de fată Mavrodin, până la căsătoria, în anul 1853, cu muzicologul Alexandru Flechtenmacher (autorul melodiei Horei Unirii). Înainte de căsătorie (1850-1853), Maria se remarcase deja ca actriță pe scenele teatrelor din Brăila și Craiova (lecțiile de actorie le-a urmat la școala lui Costache Mihăileanu, întemeietorul teatrului din Craiova). După căsătorie, Maria s-a stabilit în București și a jucat timp de 18 ani pe scena Teatrului cel Mare în trupele conduse de Matei Millo și Mihail Pascaly. A publicat ”Poezii și proză” (1871) din care unele poezii pentru muzica compusă de soțul său; a predat la Azilul ”Elena Doamna” cursuri de declamație; a editat revista ”Femeea Română” în care a militat pentru drepturile cetățenești ale femeilor în ce privea condițiile de muncă, instruirea și educația, exercitarea anumitor profesiuni.

Din altă generație decât Maria Flechtenmacher, dar tot actriță, și tot Maria, a dat numele teatrului municipal din orașul natal, Brăila. Cin’ să fie, cin’ să fie?! Cred că mai ales brăilenii ar cunoaște răspunsul: Maria Filotti (1883-1956). Cel care a sesizat că are de-a face cu o actriță născută, nu făcută, a fost directorul Teatrului Național din București, Ștefan Sihleanu care făcea parte, în calitate de președinte, din comisia de bacalaureat, fiind ”plăcut impresionat de calitățile tinerei, fapt ce a jucat un important rol în orientarea sa profesională.” Maria Filotti a studiat literele și filozofia la Universitate odată cu arta dramatică la Conservatorul din București, clasa Aristitzei Romanescu. După absolvire, în 1906, tânăra actriță era disputată între Naționalul bucureștean și Teatrul municipal din Iași. De Iași o vor lega mai târziu amintirea refugiului, în timpul Primului Război Mondial. Atunci, la Iași, Maria Filotti a organizat un spital de campanie, a îngrijit răniții ca infirmieră voluntară, continuând să joace pe scenele locale. Cariera sa a însumat 167 de piese, 45 de roluri principale, având în vedere că un critic a numit-o ”interpreta impunătoare a reginelor și eroinelor mari, creatoarea rolurilor de compoziție cele mai subtile”. A fost Cleopatra, Elisabeta I, dar și Anna Karenina, Vidra; Zoe din ”O scrisoare pierdută”. Mihail Sebastian a fost fascinat de personajul creat de ea în ”Parizianca” de Henry Becque (1929).

În perioada interbelică, Maria Filotti a condus, alături de Tudor Mușatescu, Teatrul din Sărindar (cel cunoscut azi ca Teatrul Mic din București). Ca directoare de teatru, Maria Filotti a ales în distribuția pieselor jucate aici în perioada interbelică o tânără actriță al cărei nume, deși cronologic situat la distanță de o generație, i se alătură acum în același capitol de Enciclopedie: Fredanov Beate (1913-1977). Nici geloziile de vârstă, nici prejudecățile antisemite care începuseră să otrăvească mediile artistice ale vremii nu au împiedicat-o pe mai vîrstnica actriță Maria Filotti să remarce și să promoveze talentul actoricesc și ținuta scenică impecabilă ale tinerei actrițe de origine evreiască care absolvise Academia de Muzică și Arte Interpretative din Viena în anul 1933. După fondarea, în 1947, a Teatrului Municipal (cel cunoscut de noi azi ca Teatrul Bulandra), Beate Fredanov a contribuit la renumele acestei scene bucureștene prin rolurile jucate în numeroase piese clasice și moderne.

”Un nume care a devenit simbolul unei importante părți a culturii românești – arta lirică” – așa a evocat-o una din fostele sale eleve, interpreta de operă Eugenia Moldoveanu, pe Arta Florescu (1921-1998). De-a lungul carierei solisitice ca interpretă de operă, Arta Florescu a interpretat peste 70 de roluri, realizând eroine de neuitat ale teatrului liric românesc cu ajutorul unei largi disponibilități vocale în toate genurile și formele muzicale, de la operă la operetă, de la lied la oratoriu, de la creație clasică la cea contemporană. Conform aprecierii muzicologului Viorel Cosma, pe lângă aceasta, Arta Florescu s-a remarcat prin fizic excepțional, inteligență scenică particulară și probitate profesională exemplară. Din mulțimea de clipuri cu ea, l-am ales pe cel în care ea interpretează o arie din ”Nabucco” de Verdi, aici.

Arta Florescu și-a dedicat viața pentru artă, prin cariera sa și prin cariera artistelor lirice pe care pe care le-a format. Pe parcursul carierei pedagogice, ca profesoară de canto a format opt noi talente devenite nume celebre pe scena lirică, evocate de prezenta enciclopedie. Vorba unui site consacrat (eroiiromanieichic.ro): Mai cool de atâta nu se poate!

George Marcu, Rodica Ilinca – Enciclopedia personalităților feminine din România
George Marcu, Rodica Ilinca – Enciclopedia personalităților feminine din România

6 COMENTARII

  1. Cred ca toate eroinele prezentate de tine in aceasta postare sunt mandria Romaniei !Ce sensibilitate deosebita este emanata de versurile Elenei Farago, ale Mariei Flechtenmacher…O zeita a teatrului romanesc, si ca interpretare, dar si ca manager-Maria Filotti, alaturi de alte brailence de renume, vocea ,jocul scenic, talentul de pedagog ale Artei Florescu, sunt tot atatea minuni ale artelor romanesti !
    Am avut marele noroc sa o vad , deci s-o aud ,pe Arta Florescu ,in cateva opere ; era un talent inegalabil. Sunt fericita ca am prins-o !

  2. Hihi ! Naica e foarte legată de Brăila, află de la mine ! Chiar cred că se consideră brăileancă, deși nu este născută acolo ! 😆

    Cât despre enciclopedie, este foarte plăcut și util să o prezinți așa, în episoade. Nu știu dacă aș avea răbdare să o citesc șnur, de la cap la coadă, dar așa, prezentată pe scurt și în serial, îmi place grozav de mult. Mulțumesc, Antoaneta !

    • @Zina: Mă bucur pentru confirmare în ce privește abordarea în episoade. Literă cu literă, bucată cu bucată, găsim mult farmec în evocarea femeilor remarcabile din trecut, fiecare cu istoria ei specială. Cu atenție la detaliile cronologice și nu numai, am ocazia de a descoperi unele corelații între perioade și personalități, unele chiar s-au intersectat în drumul vieții lor, mai ales dacă au avut un domeniu comun de exprimare – vezi Maria Filotti și Beate Fredanov, cele două actrițe din ultimul episod dedicat literei F. Și cine știe ce alte legături îmi rezervă capitolele următoare, de-abia aștept să le găsesc! Vă propun să continuăm acest exercițiu de imaginație pentru a reconstitui, cu ajutorul datelor reale dintr-o enciclopedie, modul în care aceste femei, prin calitățile sau deciziile lor, au marcat o epocă sau au făcut față unor timpuri dificile prin educație, grație și cuvânt.

    • Continuare: Oh, Naica este brăileancă prin adopție culturală! Mie, dacă îmi spui Brăila, pe lângă cele spuse deja în articol, gândul mă poartă la Panait Istrati. Și tu, și Naica sunteți vizitatoarele mele fidele și mă bucur mult când treceți pe aici! Încerc să vă dau ocazii mai dese…

  3. Eu trec pe la tine în fiecare săptămână și, dacă nu găsesc un articol nou, mă desfăt recitind unul dintre cele care mi-au plăcut mai mult. 🙂

    Mulțumim pentru intenția de a ne da ocazii mai dese, mă bucură mult !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here