Jurnal de vacanță – Hoinari pe Valea Prahovei

5
712

Hoinăream când eram mici, așa că vacanța aceasta pare a fi un fel de întoarcere în spiritul acelui timp fericit: liberi și iscoditori precum cercetașii. Și-am pornit la drum, într-o zi cu soare și vânt puternic, de am pus și glugă, și ochelari (imaginile 1-2). Drumul nostru ducea spre Cumpătu, lângă Sinaia, la Casa Memorială ”George Enescu” (zisă și Vila ”Luminiș”). Panotarea foarte bună, indicatoarele te duc de mână aproape pas cu pas, începând cu zona Gării. Am mai văzut un indicator și în zona aleii spre Peleș, dovadă că nu numai Castelul este demn de văzut în zonă. Noi am căutat locuri istorice și culturale inedite; am considerat că un astfel de obiectiv este casa în care Enescu a locuit și a compus timp de 20 de ani (imaginile exterioare 3-5). Compozitorul a construit-o cu banii câștigați din concertele susținute în America unde a ajuns întotdeauna cu vaporul, niciodată cu avionul. Multe lucruri interesante se pot afla ascultând audioghidul despre muzician și despre marea lui iubire, soția sa Maruca, fostă Cantacuziono. Despre ea știam câte ceva din Enciclopedia personalităților feminine din România, litera C. Coincidența este că numele acestei doamne este legat și de o altă locație aflată pe Valea Prahovei – Palatul Cantacuzinilor de la Bușteni. Acesta a fost construit în anul 1911 de primul soț al Marucăi, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino (Nababul), fost ministru al României între 1899-1900, 1904-1907, după moartea căruia ea s-a căsătorit cu Enescu.

Foarte plăcut modul în care ne-au primit cei de la Casa Memorială, am fost încântată de valurile muzicii care se revărsau dintr-o combină muzicală (invizibilă, adică ascunsă undeva pentru a nu crea un contrast nepotrivit cu interiorul de epocă). Am recunoscut acordurile din ”Rapsodia Română” iar pe pian, în sufragerie, am văzut manuscrisul operei ”Oedip” la care maestrul a lucrat 20 de ani și pe care l-a dedicat soție sale, Maruca. Foarte plăcute și interioarele, fiecare colț, chiar și din mansardă, are o istorie a lui, despre elevii lui Enescu, despre Regina Maria care îi vizita, plus obiectele decorative alese de proprietari cu simplitatea bunului gust. De fapt orice casă spune ceva despre cei care au locuit-o și vă las pe voi, dacă veți ajunge acolo, să trageți propriile concluzii.

Ieșind pe poarta Vilei Luminiș (imaginea 6) după ce le-am mulțumit muzeografilor bucuroși că le mai calcă cineva pragul, ne-am îndreptat spre Posada, pe urmele Marthei Bibescu. După atâtea lecturi ale sale, despre care v-am povestit deja (vezi ”Destinul lordului Thomson of Cardington”), știam că în septembrie 1915 Castelul de la Posada a ars ”ca o torță vie”. Cauza spre care indică biografii ei este probabilitatea ca Prințesa să fi fost prinsă în mișcările serviciilor de spionaj aliate în România iar Thomson, cu acordul soților Bibescu, a depozitat la reședința din Posada câteva lăzi cu documente ale Legației Marii Britanii la București. Oricum, când am citit partea a doua a cărții intitulată ”Smaranda”, adică memoriile lui Thomson despre Martha, mi-a plăcut cum a evocat el imaginea Castelului de la Posada, ca loc de odihnă, inspirație și creație artistică al Marthei Bibescu. Motiv pentru care am decis să vedem cum îi păstrează locul acela amintirea. Ei bine, am găsit doar niște clădiri care au fost anexe ale Castelului (imaginile 7-12), iar pe un perete însorit, surpriza căutătorului romantic și tenace: am descoperit o placă comemorativă (imaginea nr.11)! Lucrătorii de la Regia Pădurilor Romsilva, în administrarea căreia se află acum clădirile acelea, știau că se află pe fostul domeniu Bibescu, dar bani pentru restaurare nu sunt, ele au devenit anexe ale Muzeului Cinegetic a cărui clădire nouă, ca de școală cu două etaje, a fost inaugurată în anul 1996. Așa că am vizitat și Muzeul Cinegetic.

După aceste excursii tematice, ne-am întors la baza nostră de la Bușteni, de unde am plănuit o drumeție de munte 100%, asta după ce au mai încetat ploile și s-au mai zbicit cărările. Pentru răbdare, am primit drept recompensă o zi de toamnă însorită, ca de vară, în care am pornit voinicește spre Cabana Izvoarele. O parte din traseu este pe Valea Cerbului (imaginile 13-15) care oferă o perspectivă nouă asupra culmilor vizibile din oraș. Mi-a plăcut că porțiunea care continuă prin pădure, după ce treci de Gura Diham, era traversată de pâraie, mai mari sau mai mici. Noi le-am numărat, sunt 22, deci numele atribuit cabanei nu este întâmplător! Întâmplător a fost faptul că nu am găsit pe nimeni la cabană, cabanierii lăsaseră un bilet în ușă, că sunt plecați după marfă. Acasă erau doar câinii, două bucăți, pașnici din fericire și plini de speranțe că am avea ceva de mâncare și pentru ei. Noi nu aveam nici pentru noi, așa că foamea și coborâșul ne-am făcut mult mai rapidă întoarcerea la Cabana Gura Diham unde întradevăr se mănâncă bine…

Antoaneta Moga
Antoaneta Moga

5 COMENTARII

  1. Ehei, ați fost prin locuri tare dragi mie ! Am locuit niște ani la Bușteni, așa că toate cele descrise de tine îmi sunt tare aproape de inimă. La cabana Izvoarele am urcat pentru prima oară pe munte numai eu cu fiul meu, pe atunci având impresionanta vârstă de… nouă ani !

    • @Zina: Și nouă ne sunt foarte dragi și chiar familiare aceste locuri, eu și Mihai mergem acolo de când suntem împreună și pot să spun că am văzut Buștenii în fiecare anotimp dar de fiecare dată dintr-un unghi diferit, așezat ca într-o carte poștală. De fapt, Mihai nu se mai satură să-l pozeze iar eu să găsesc alte locuri cu o istorie interesantă… Poteca spre Cabana Izvoarele era așa pieptișă la început, cât pe ce să renunț! Cred că la vârsta de nouă ani este mult mai ușor!
      Bineînțeles, traseele montane sunt marea atracție a Bucegilor! Mi-a părut rău că nu am închiriat biciclete pentru a parcurge drumul dintre oraș și Cabana Gura Diham care este destul de plat. Poate data viitoare!

      Sunt datoare o erată: Cel care a construit Palatul Cantacuzino din Bușteni – Gheorghe Grigore Cantacuzino nu a fost soțul Marucăi ci tatăl primului ei soț, Mihai Cantacuzino, după moartea căruia, într-un accident auto, ea s-a recăsătorit cu Enescu.

    • @Zina: Așa este, în prima căsătorie a fost șocată, soțul a înșelat-o cu multe femei dar cel mai grav și cu sora Marucăi, în căsătoria cu Enescu și-a găsit alinarea după ruptura legăturii romantice cu filozoful Nae Ionescu din pricina căruia ea a avut repetate tentative de suicid. El a fost marea iubire a ei și el i-a frânt inima, nu-i așa?!

  2. Din păcate, așa este !
    Off topic. Antoaneta, te rog să nu te superi că nu vă răspund la solicitările de pe LinkedIn nici ție, nici soțului tău. Am cont acolo, dar nu îl folosesc deloc și nici nu mai știu parola. Intru de trei-patru ori pe an și de fiecare dată trebuie să resetez o parolă nouă ! 😆

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here