John Green – Sub aceeași stea

8
166

Ca și în cazul romanului „Hoțul de cărți” de Markus Zusak, am ajuns să citesc cartea datorită filmului omonim (am văzut-o întâmplător în librărie, ușor de recunoscut după coperta cu afișul filmului). Filmul îl văzusem în această vară și am rămas cu o impresie deosebită datorită replicilor din film (acțiunea fiind destul de simplă). Inteligente, replicile acelea au trecut rapid prin fața ochilor mei uimiți, ca niște țipari luminoși. Îmi era ciudă că le pierdeam prea repede, alunecând odată cu imaginea, de la un cadru la altul, cuvintele erau minunate și se scurgeau inevitabil spre finalul filmului… Când întâlnesc astfel de replici în filme, bănuiesc că ”de vină” nu poate fi decât un scriitor după cartea căruia a fost prelucrat scenariul. Am cumpărat cartea „Sub aceeași stea” de John Green cu speranța că îmi va da ocazia regăsirii acelor replici minunate și a eroilor din film. Nu am fost dezamăgită, replicile sunt întocmai, ba mai mult, cartea mi-a oferit unele conexiuni subtile pe care le-am descoperit prin lectură, filmul nu avea cum să le surprindă. Dar un avantaj că am văzut filmul înainte constă în faptul că deja aveam în minte imaginea personajelor, mai ales că actorii au găsit vibrația potrivită.

Așadar, pentru cinefili & cititori care țin să păstreze presate în pagini de hârtie, pentru a reveni mereu la ele, stări sau lucruri atât de volatile într-un film, m-am gândit la 10 motive pentru care mă declar mulțumită că am citit (și) cartea:

1. Am aflat că titlul original în engleză – ”The fault in our stars” – este inspirat de un vers din tragedia lui Shakespeare, ”Iulius Caezar”: ”Nu stelele-s de vină, scumpe Brutus,/Supuși de suntem vina este-a noastră.” Sau mai bine zis titlul are legătură cu contrazicerea acestui vers, făcută într-o scrisoare de un scriitor excentric, autorul cărții care îi place (dar o și intrigă, prin lipsa de final), pe Hazel, eroina cărții.

2. Am descoperit o altă poveste în care o carte constituie un kit de supraviețuire. Este vorba despre cartea preferată a lui Hazel, ”O durere supremă” de Peter Van Houten care devine una cu ea și o incită prin întrebările rămase fără răspuns. La fel ca și în cazul altor două eroine – Liesel din ”Hoțul de cărți” și Matilda din „Mr. Pip” de Lloyd Jones – mi s-a reconfirmat că a citi și a cunoaște devin un mijloc pentru a te ridica și a supraviețui. Poate legătura cu celelalte două eroine (mai ales cu Liesel) nu mi-ar fi venit în minte dacă în carte nu ar fi fost episodul legat de vizita lui Hazel la Casa Anne Frank din Amsterdam.

3. Când Hazel face, în ciuda limitelor fizice impuse de boală, efortul de a urca toate treptele până la cotlonul din pod unde s-au ascuns Anne și familia ei în timpul celui de-al doilea război mondial, din carte am aflat și ce gânduri îi treceau prin minte, înțelegând cum se asemăna situația ei cu cea a Annei Frank.

4. Ideea că răspunsurile la unele întrebări nu se găsesc întotdeauna la sursa cea mai evidentă și că adevăratele răspunsuri ajungem să le găsim singuri, în locuri neașteptate.

5. Fiind o poveste de dragoste dintre doi tineri bolnavi incurabil, te aștepți la un final trist. Cu cartea lucrurile se derulează mai lent decât în film, citind capitol după capitol parcă mai poți amâna finalul și senzația acută că ei mor mult prea tineri;

6. Relația dintre cei doi tineri – Hazel de 16 ani și Augustus de 18, surprinde cea mai palpitantă aventură din lume: aceea de a fi îndrăgostit. Am învățat că a iubi înseamnă a proteja și că, de cele mai multe ori, cel mai plăpând, cel mai de ocrotit, se dovedește a fi, în final, cel mai rezistent. (Un paradox pe care l-am observat și în relațiile care au durat decenii, cum a fost cea dintre părinții mei!)

7. Hazel Grace – eroina din perspectiva căreia este spusă povestea, frecventa, atunci când starea de sănătate era bună, cursuri de literatură engleză. Este un moment special când ea recită versuri (din ”Cântecul de dragoste al lui J. Alfred Prufrock” de T. S. Elliot) iubitului ei, Augustus, asta pentru că și el crede cu tărie în metafore.
”- (…) Am așa un chef de poezie. Nu știi nimic pe de rost?
-«Să mergem deci, tu și cu mine», am început eu emoționată, «Când seara s-a întins pe cer în fine/ Asemenea unui bolnav cloroformizat pe masă.»
– Mai rar, a spus el.
Mă rușinasem, așa ca atunci când îi spusesem prima dată despre ”O durere supremă”.
– Ăăă, bine. «Să mergem deci, tu și cu mine/Când seara s-a întins pe cer în fine/ De nopțile fără somn în hotelurile ieftine de-o noapte/ Și birturi cu rumeguș și cu găoci de stridii:/ Străzi care urmează una-ntr-alta ca o ceartă rea, sâcâitoare/ Și cu subînțelesuri care sunt niște insidii/ Care te-mping spre o aceeași mare întrebare …/ O, să nu-ntrebi: Și ce-i cu asta?/ Să mergem să ne facem vizita.»”.

8. ”Când citești o broșură sau un site sau orice altceva despre cancer, printre efectele secundare prezentate găsești întotodeauna depresia. Dar, de fapt, depresia nu este un efect secundar al cancerului. Depresia este un efect secundar al morții. (Și cancerul este un efect secundar al morții. Cam totul e, zău.)” – Chestia asta așa de dură este spusă direct la începutul cărții (și al filmului) de cineva în vârstă de 16 ani și aflat deja într-o anticameră a morții grație unui medicament minune care încetinește evoluția bolii (nu se știe cât timp). Nu ai cum să nu citești mai departe. Apoi relatarea continuă cu naturalețe și cu un umor surprinzător. Cum ar fi o discuție între doi adolescenți despre hainele pregătite pentru înmormântare, discuție care are loc la o cină romantică, într-un restaurant din Amsterdam. În timp ce citești, râzi, plângi, cugeți.

9. În mare măsură, cartea este despre o decizie a eroilor săi, greu de luat: păstrarea identității sau a deveni una cu boala lor.
”- Deci, care e povestea ta? M-a întrebat, așezându-se lângă mine la o distanță precaută.
– Deja ți-am spus povestea mea. Am fost diagnosticată când…
– Nu, nu povestea cancerului tău. Povestea ta. Interese, pasiuni, fetișuri ciudate etcetera.
– Ăăă … m-am bâlbâit eu.
– Să nu-mi spui că ești unul din oamenii care devin una cu boala lor. Cunosc o mulțime de astfel de oameni. E descurajator. Cum ar fi, cancerul e o afacere în plină expansiune, bine? Afacerea de a prelua controlul asupra oamenilor. Dar, cu certitudine, tu nu i-ai permis ca asta să se întâmple prematur.”

10. Eroii văd mai clar decât cei care nu se gândesc la sfârșit care este sensul prieteniei, al iubirii adevărate; legături care ajută să înfrunți nu moartea, ci mai ales uitarea.
”Și-a șters cu mâneca fața umedă de lacrimi. Îndărătul ochelarilor, ochii lui Isaac păreau atât de mari, încât orice altceva de pe chipul lui dispărea și nu mai erau decât acești doi ochi plutitori, fără trup, care se zgâiau la mine – unul adevărat, unul de sticlă.(…)
– Astăzi i-am tot spus ”mereu”, ”mereu, mereu, mereu”, dar ea m-a tot întrerupt și n-a rostit nici măcar o dată cuvântul. Era de parcă aș fi fost deja mort, știi? ”Mereu” era o promisiune! Cum poți să-ți încalci promisiunea?
– Uneori, oamenii nu-și înțeleg promisiunile pe care le fac atunci când le fac, i-am spus.
Isaac m-a fulgerat cu privirea.
– Da, bine, cum să nu. Dar îți ții oricum promisiunea. Așa e în dragoste. A iubi înseamnă a-ți ține promisiunea oricum. Nu crezi în dragostea adevărată?
Nu i-am răspuns. Nu aveam ce să-i răspund. Însă m-am gândit că, dacă dragostea adevărată ar exista cu adevărat, aceasta ar fi o definiție destul de potrivită.”

John Green – Sub aceeași stea
John Green – Sub aceeași stea

8 COMENTARII

  1. ma bucur ca ti-ai schimbat look-ul blogului:) pe mine ma obosea foarte tare fundalul acela negru si citeam cu mare greutate. acum e altceva!
    ai facut o frumoasa prezentare cartii (si filmului, implicit) dar, din pacate, eu doar am auzit despre ambele. in orice caz, cred ca m-ar deprima foarte tare povestea a doi tineri care se indragostesc si mor apoi atat de tineri…..

    • @Fructitza: Soțul meu a schimbat template-ul blogului la insistența mai multor cititori. Inițial, acum 5-6 ani când l-a ales pe cel vechi, era un template pentru blogurile cu imagini, dar între timp m-am apucat și eu de scris, pe lângă pozele lui și nu numai, pe parcurs și despre literatură. Am învățat multe lucruri care țin de aspect din mers, dar și la sugestia altora mai cu vechime (mă refer aici la Zinaida).

      Povestea este, desigur, deprimantă dar cartea este foarte bine scrisă, de fapt John Green scrie foarte bine, are fraze limpezi și de substanță, fiind foarte în vogă printre adolescenți (mă număr și eu printre ei, după cum vezi!). Oricum, tinerii din carte sunt așa de maturi că m-au uluit, am avut revelația cum sunt copii din generația Internetului.

      Povestea îmi pare ca ”Romeo și Julieta” în epoca Internetului, deosebirea este că obstacolul nu vine din partea familiilor lor, ci din partea distrugerii cauzate de blestemata maladie incurabilă. Context în care ei văd mai clar decât cei sănătoși care sunt adevăratele valori și își crează o plasă de siguranță din legăturile care contează.

  2. Nu am citit cartea, dar am vazut filmul. Mi s-a parut cam „storcator de lacrimi”, in ciuda prestatiei bune a celor doi actori principali.
    Dar imi place „povestea din spatele povestii” – cum imi place mie sa ii spun – care decorează articolul tau.
    In schimb, ca tot ai pomenit in deschidere, Hotul de carti am citit-o inainte de lansarea filmului, cu coperta veche. Nu m-am incumetat inca sa urmaresc realizarea cinematografica.
    Tot asa cum inca nu am vazut „Before I Go to Sleep”, pentru ca am inca proaspata imaginea cartii… si mi-e teama cumva de film… am vazut trailerul si am vazut schimbarile pe care le-au adus producatorii.
    Nu prea ma impac eu cu promovarea cartii prin film – filmul distruge cumva esenta cartii, cu exceptiile de rigoare. Stiu, un film nu poate fi copia fidela a cartii…
    In ultima vreme, singurul film care a completat cartea (din punctul meu de vedere) a fost „Atlasul norilor”.
    Ioana

    • @Ioana: Filmul ”Sub aceeași stea” mi-a atras atenția asupra cărții prin nuanța autoironică a replicilor. Am căutat cartea pentru această nuanță (mai pregnantă în scris), mai mult cartea îți atrage atenția prin detașarea și umorul cu care este spusă povestea, fără scopul de a compătimi, de a smulge lacrimi. În condițiile date, eroii caută să aibă prieteni, să iubească, să-și trăiască intens viața, atât cât mai a rămas din ea… în măsura de normalitate posibilă. De fapt, bătălia lor este pentru această normalitate și pentru ceea ce este frumos la vârsta lor, în ciuda umbrei prelungi a morții.

      De ”Hoțul de cărți” citisem recenzii încă de pe vremea coperții vechi, dar până să ajung la carte, m-a dus soțul meu la film, știind că sunt atrasă de orice este legată de cărți, inclusiv de furturi… 🙂

      Anumite schimbări în cazul transpunerii cinematografice sunt inerente. Unele filme au avut cel puțin darul de a mă îndrepta spre cărți deosebite. Mai mereu am găsit cărțile mai reușite decât filmele aferente. Cu o singură excepție unde mi-a plăcut filmul mai mult decât cartea: ”Vagabondul milionar”. Pe asta am citit-o după film dar susțin că ecranizarea este mult mai reușită. Probabil pentru că orice regulă are și excepția ei.

      Am văzut ”Atlasul norilor” – nici nu știu cum am trecut trei ore, fascinant! Nu am ajuns încă la carte, dar voi ține cont de aprecierea ta. Mulțumesc!

  3. Multe replici care atrag atenția în citatele alese, dar mie mi-a plăcut mult și ce ai spus tu: ”a citi și a cunoaște devin un mijloc pentru a te ridica și a supraviețui”. Cum oare să-i facem pe copii și adolescenți să înțeleagă acest lucru ?…
    P.S. Mulțumesc pentru menționare !

    • @Zinaida: Deși mi-a indus o tristețe persistentă un timp după ce am terminat-o, am apreciat cartea pentru naturalețea și eleganța stilului. O carte despre maturizare, în condiții nu tocmai ideale (cu sabia lui Damocles deasupra capului), însă cu multă luciditate și înțelepciune a personajelor care m-au cucerit. Scrierile lui Green sunt foarte apreciate de adolescenții din America și Canada, anumite replici de duh au devenit virale pe net (De ex. ”Viața nu este o mașină de îndeplinit dorințe” sau ”Sunt o grenadă!”.) sau inscripții pe tricourile tinerei generații. Îmi place să cred că anumite lecții au prins, nu sunt doar o modă.

      Te-am menționat deoarece am apreciat toate sfaturile tale, precum și îndemnul de a scrie mai des. La acesta din urmă ar trebui să mai lucrez 🙂

  4. Minunată recenzie! Cred că, dintre toate pe care le-am citit (și am citit ceva) asta este cea mai bună și mai justă prezentare a acestei cărți. Ai surprins toate aspectele importante și toate părțile care o fac specială. Am fost fermecată și eu de toate referirile intertextuale la Shakespeare, la poeți englezi și americani și la povestea Annei Frank – cred că e o modalitate minunată de a-i apropia pe tineri de cultură. „Julius Caesar” e una dintre piesele mele preferate, așa că n-am putut să nu rămân fascinată când am dat peste cartea asta. Citatul în engleză e și mai mișto: „The fault, dear Brutus, is not in our stars/But in ourselves, that we are underlings”. Celelalte romane ale sale, în special „Looking for Alaska” sunt scrise în același ton inteligent și sunt la fel de pline de referiri culturale. Cred că John Green chiar poate schimba ceva în mentalitatea tinerilor și am văzut că, încet-încet, lucrurile se mișcă. Foarte mulți l-au citit și îl apreciază.

    • @Mulțumesc, Iulia! Referirile literare intertextuale fac deliciul unui cititor avizat și sunt dovada că scriitorul este și profesor universitar de literatură engleză. Prin Hazel Grace Lancaster a creat un personaj uluitor, plin de sclipire și special, fermecându-l pe deplin pe Augustus Waters, cel care ”crede în metaforă”. Mă voi delecta cu ”Looking for Alaska” având în vedere recomandarea ta și gândul că poți fi tânăr în spirit la orice vârstă, mai ales dacă citești o carte bună!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here