Ion Băieșu – Balanța

4
848

Mitică și Nela sunt doi bezmetici și descreierați, la prima vedere. Și această aparență servește scriitorului în mod perfect pe post de ”cal troian” cu ajutorul căruia a reușit performanța de a strecura pe sub nasul cenzurii, la data primei publicări, în anul 1985, imaginea unei societăți strâmbe și a unei guvernări arbitrare.

Poate de aici numele pe care Ion Băieșu i l-a dat romanului (deși cuvântul nu apare nici măcar o dată în cuprinsul lui) – ”Balanța”, din încercarea celor doi eroi de a lupta cu aberația care-i înconjoară, printr-un spirit rebel, direct, fără menajamente, chiar bătăuș la propriu (în cazul lui Mitică). Culmea este că acest spirit etichetat drept ”spirit revoluționar” a fost apreciat, fiind confundat cu cel invocat de propaganda vremii, așa devenind un argument în sprijinul publicării variantei cenzurate a romanului.

Pentru cei care au apucat să trăiască cel puțin ultimele două decenii ale acelei epoci în care se petrece acțiunea romanului, atmosfera evocată este familiară, dar faptele și reacțiile eroilor Nela și Mitică par pe cât de firești, pe atât de nebunești, prin curajul și credința lor în dreptate. Această noțiune pare a-și fi pierdut de mult înțelesul într-o societate abrutizată și înregimentată, aflată permanent sub semnul unor grave dezechilibre economice și sociale, într-o țară devastată de inundații și alte catastrofe, dar unde există și privilegiații cu acces la o cabană de vânătoare și cu un simpatic urs domesticit pe nume Costel pe post de animal de companie; cu bucate din belșug pe masă, iar de băut ”o conductă de apă minerală direct în bucătăria lui, ca să aibă borviz proaspăt pentru șpriț la orice oră”.

Cei doi – Nela și Mitică – sunt intelectualii din două domenii ale societății noastre de atunci și de acum, veșnic vitregite: educație și respectiv sănătate. Vocația lor este sub semnul balanței tradus în acte și fapte pe cont propriu, asumate până la capăt, care devin tot atâtea motive de a-și pune în cap, cu nonșalanță, pe rând, toate instituțiile care reprezintă autoritatea: miliția, securitatea, procuratura, armata, chiar și CFR-ul.

Nela și Mitică nu sunt niște revoluționari și nici măcar ideologii unei revoluții (așa cum era Titi, pacientul lui Mitică), în contextul romanului sunt niște excentrici în căutarea normalității, aparent nebuni prin pretenția de a o găsi sau de o aduce în jurul lor. Precizez că romanul, așa cenzurat cum era, s-a vândut pe sub mână deoarece exemplul personajelor principale putea să ne zgâlțâie pe noi ceilalți din somnul rațiunii (care naște monștrii).

Stilul în care este relatată povestea lor este alert și cu substanță jurnalistică, lucru care îi conferă o oralitate plină de farmec, naturalețe și autenticitate depline, dovadă că autorul a stat de vorbă de oameni mulți și de toate felurile: activiști, medici, profesori, țărani, navetiști, preoți, soldați, milițieni, șefi de restaurante. (Deschid aici o paranteză pentru a observa că scriitorii pe care i-am citit în ultima vreme și mi-au plăcut cel mai mult au un în comun formarea jurnalistică, îi pot da exemplu pe Elisabeth Gilbert, Andrew Nicoll, Marcelo Figueras și Tiago Rebelo).

Nu ai cum să te plictisești pentru că nici nu apuci să te dezmeticești pe parcursul peripețiilor Ioanei Pop zisă și Nela, care se precipită în prima parte a romanului. Nici replicile ei nu sunt mai prejos, lansate ca niște săgeți dintr-o (foarte) ascuțită minte. Acestea îi conferă un temperament conflictual care o ajută (și nu prea) ca mijloc de luptă și supraviețuire.

Pentru a îndeplini dispozițiile testamentare ale tatălui ei iubit, Nela are ceva de împărțit cu doctorii care l-au tratat și operat pe acesta de cancer (o luptă pierdută din start!), dar și cu propria familie care nu este de acord cu incinerarea trupului celui decedat. Ea se întâlnește pe bulevard, în București, cu un admirator al ei, Gelu, pe care nu-l iubește pentru că este doar frumos (nu și inteligent). Refuză oferta de a juca într-un film, apoi pornește către postul său de profesoară la un liceu dintr-un obscur orășel de provincie. Drumul spre îndepărtata destinație este o odisee, pe un traseu afectat de inundații, călătorind cu trenul supra-aglomerat în care, pe deasupra, toată lumea fumează:

”Nela se afla într-un compartiment în care se înghesuiau încă opt bărbați, dintre care unul, de vreo șaisprezece ani, se așezase în brațele altuia care părea a-i fi fratele mai mare, stând când pe unul din picioarele acestuia, când pe celălalt. Toți fumau fără încetare, inclusiv cel de șaisprezece ani, țigări proaste, care scoteau un fum gros și insuportabil de grețos. Nela își acoperi fața cu pardesiul agățat deasupra, în felul acesta se ferea de fum, dar nici aer de respirat nu mai avea. Pe culoar nu se putea duce pentru că era plin de călători care ședeau în picioare sau pe valize sau geamantane, fumând și ei necontenit, inclusiv o femeie cocoșată și gravidă. «Cum a putut să rămână asta gravidă?» se întreba Nela, enervată. Cei din compartiment, neavând somn, vorbeau fără încetare, povestind cu glas încet istorii catastrofice despre inundații, incendii, cutremure, alunecări de pământ.”

Nela este frumoasă, dar nu am găsit descrierea ei în roman (doar într-un dialog chiar ea se referă la părul ei blond natural), mai degrabă aspectul rezultă indirect din reacțiile unora din personajele cu care are de-a face: este pipăită de pasagerii din tren și este victima unei tentative de viol când, neprevenită, ajunge seara în cartierul rău famat în care se află liceul unde urma să predea. După toate acestea, nespus de obosită și ajungând a se odihni un pic pe un pat de spital, Nela trage concluzia, cu umor, că viața ei a început să devină interesantă.

La spital, Nela îl întâlnește pe Mitică, doctor chirurg, cel care a salvat-o, bătându-se cu violatorii și punându-i pe fugă (pumnii săi fiind exersați și cu alte ocazii, la spital!). Mitică este un workalcoolic care operează și salvează oameni, dar le ascultă mai întâi poveștile de viață. Fiind cel mai bun în meseria lui din oraș, Mitică este deja o adevărată legendă, mai ales pentru că, spre deosebire de mai puțin talentații săi colegi de spital, refuză să primească cadouri sau avantaje. Pentru că așa vrea el. Sau pentru că scriitorul face din el un alt purtător al semnului balanței, ca și Nela. Și nebunia aceasta îi va apropia.

Relația începe cu o nevinovată excursie în mijlocul naturii, Mitică și Nela campează tocmai într-o zonă de antrenament al armatei, bineînțeles nesemnalizată, unde i-ar fi putut călca tancurile. Reperați la timp, vor fi scoși din zona militarizată de către ofițerii cu care au stat un pic la taifas și care îi vor duce cu elicopterul într-un sat unde pot consulta un popă care ghicește (!). Acesta îi va prevesti lui Mitică mari necazuri pe care oricum el știa că se pot declanșa oricând. Și chiar se vor declanșa, rămâne să citiți și să le aflați (nu vă mulțumiți cu filmul omonim prezentat în anul 1992 la Festivalul de la Cannes deoarece scenariul este diferit, fiind scris împreună cu regizorul, Lucian Pintilie!)

Dacă v-au plăcut ”Jocurile foamei” (ecranizarea primei părți o consider fascinantă!) nu mai puțin veți fi impresionați de filmul care vi se poate derula sub ochii minții citind relatarea densă din romanul ”Balanța”, având în prim-plan rezistența eroică a cuplului Nela-Mitică pe fundalul unei societăți care, dacă nu ați apucat-o cel puțin în ultimele ei două decenii, pare aidoma de SF-istă, în esență, cu cea din blockbusterul american. Bonus sunt umorul negru, asortat cu dezastrele evocate, mulțimea de personaje secundare și poveștile lor aiuristice pe care Nela le ascultă cu reală plăcere, mâncând la cină un covrig.

Ion Băieșu – Balanța

Ion Băieșu – Balanța

4 COMENTARII

  1. Interesantă comparaţie cu Jocurile Foamei! Am citit cartea pe vremea când a apărut şi mi-a plăcut enorm. De fapt, a fost şi motivul pentru care am citit, ulterior, tot ce am găsit în bibliotecă de Ion Băieşu (includ aici şi piesele de teatru). Mi-au plăcut şi ecranizările acestei cărţi – pentru că au fost două – una înainte de Revoluţie şi cea de-a doua în primii ani după ea (Mere roşii şi Balanţa). De fapt Mere roşii a fost filmul de debut pentru Alexandru Tatos. Rolul lui Mitică a fost jucat foarte bine de Mircea Diaconu iar Nela cred că era Carmen Galin. Ştiu că m-a impresionat şi realizarea cinematografică pentru că şi acolo se spuneau unele lucruri ce cu greu mi-am imaginat că au trecut de cenzură. Probabil că, aşa cum spui tu, critica şi revolta a fost confundată cu spiritul revoluţionar îndreptat spre unele „elemente negative ale societăţii”. Iar scenariul ambelor filme a fost scris tot de Ion Băieşu. Dar revenind la roman care este oricum mult deasupra ecranizărilor, ca orice carte bună, este o carte pe care o citeşti pe nerăsuflate. Este plină de acţiune, de întâmplări, de discuţii alerte, amuzante deseori şi are replici inteligente, aşa cum şi tu ai scris. Este o carte pe care mi-o amintesc chiar dacă am citit-o foarte demult, pe la sfarsitul anilor 70, începutul anilor 80 şi cu toate astea mi-o amintesc viu. Este una din cărţile foarte bune, foarte veridic scrise, privitor la o viaţă pe care noi toţi am trăit-o. Că poate fi socotită acum o lume distopică, că poate fi comparată cu o carte science fiction este cumva bizar, dar probabil ai dreptate. Ceea ce mă bucură este că voi, ca generaţie o puteţi considera aşa. Pentru mine însă, romanul a însemnat mult. Toată lumea citea Balanţa. Nu ştiu câte tiraje s-au scos atunci când a apărut, dar au foarte multe reeditări ale acestei cărţi. Oricum ar fi, mie îmi pare (privitor la lupta cu corupţia, cu managementul defectuos şi lipsurile din spitale sau celelalte probleme descrise) la fel de actual poate şi astăzi, din păcate. Îţi mulţumesc pentru că, citindu-te pe tine şi scriind acest comentariu, mi-am amintit de această carte bună. O recomand cu mare căldură tuturor. Este o carte pe care n-o laşi din mână!

    • @Roxana: M-am bucurat mult citind acest comentariu atat de frumos si amplu, va multumesc!

      Cartea mi-a placut foarte mult, este reprezentativa pentru romanul romanesc si chiar ma ingrijorasem ca de la postarea articolului nu am primit nici o reactie. Chiar merita citita, pentru ca este istorie autentica si marturia unei epoci. Eram copil cand adultii discutau discret despre ea. Si de filmul “Mere rosii” imi amintesc vag ca l-am vazut, copil fiind, pot sa spun acum, dupa ce am citit cartea, ca Mircea Diaconu era un authentic Mitica, inimos si justitiar. In schimb, cele doua actrite – Carmen Galin (prea moale) si mai tarziu, Maia Morganstein (cam vulgara) nu se apropie de imaginea Nelei (asa cum mi-o inchipui dupa lectura romanului).

      Este o carte foarte vie si dinamica, cu o succesisune rapida de tablouri clare si dure care te lasa paf apoi, salt inainte – te arunca automat in alt tablou si mai si sau intr-un schimb de replici de-a dreptul naucitoare. Asta pentru a reda si latura agresiva a societatii romanesti de atunci (in parte, mostenita si acum), intr-o lupta pentru supravietuire care m-a facut sa o aseman, in spirit, cu “Jocurile foamei”. Pentru asta mai am cel putin doua argumente:

      – cele doua personaje – Nela si Mitica – se asociaza combativ, nu neaparat printr-un sentiment romantic, ei impartasesc o atitudine curajoasa, chiar recalcitranta in raport cu societatea din jur. Despre acea perioada nu-mi amintesc decat doua lucruri generale: foamea (lipsa) si frica de a vorbi despre lipsa (foame). Pentru ca era periculos si puteai sa o patesti. Ei bine, cele doua personaje au curajul sa vorbeasca deschis, in gura mare, despre tot ce considera ei ca era anormal sau nedrept (vezi protestul Nelei in fata sectiei de militie in care fusese arestat Mitica, sau curajul lui Mitica de a-si face superiorul analfabet !!!) – aceasta fronda ii costa, dar ei sfideaza pericolul, convinsi de dreptatea lor – in raport cu o societate opaca si opresiva pe care mi-o amintesc, povestirea pare SF… Era un indemn mascat adresat intelectualilor, pastratorii notiunii de echilibru si normalitate, de a lua pozitie, de a se revolta, ca Nela si Mitica ?!

      – Nu-mi ies din minte imaginile cu transbordarea calatorilor dintr-un tren in altul, pe un traseu inundat, violenta navetistilor, distrugerea cu buna-stiinta a unei civilizatii a satului romanesc incat taranii ajung sa cumpere painea de la oras si nu mai au nimic de vanzare la piata (piata de unde Nela vine cu cateva mere ofilite si unde negociaza la sange cu o tiganca care vinde un pumn de urzici). O societate intoarsa pe dos, dusmanoasa cu omul de rand, evident cu nuante de SF (post)apocalyptic…

  2. Da, aşa cum argumentezi tu acum, într-adevăr pare SF, pentru că sigur că aşa ceva s-a întâmplat extrem de rar (mă gândesc că mai erau unii disidenţi care îndrăzneau să spună şi să scrie ceva din occident, sau unele revolte spontane, apărute mai ales din cauza condiţiilor de muncă şi trai ale minerilor, ca să nu vorbim de cele câteva scrisori deschise ale intelectualilor despre care nu s-a auzit decât după Revoluţie) spre deloc, în timpul amintit.

    • Exact, ai prins ideea, și cred că nu exagerez!
      In acest sens îmi amintesc destăinuirea sinceră, într-un interviu din Revista 22 (nr.679/2003) a scriitoarei Tia Șerbănescu despre disidență:

      ”… disidență, din câte știu, înseamnă să ieși în public și să protestezi față de o anumită realitate. În plus, disidența mai înseamnă și o revoltă în cadrul aceluiași sistem. Nici una dintre aceste două, să le zicem, definiții nu mi se potrivește. Nu mi-a trecut prin cap să protestez în public, pentru că nu aveam nici cel mai mic chef să ajung la închisoare, iar pe de lată parte, n-aveam deloc încredere în buna receptare a acestor gesturi din partea contemporanilor și a celor din jur! Nu aveam pe cineva să mă sprijine și, după cum vedeți, viața mi-a dat dreptate! Uitați-vă ce soartă au disidenții noștri astăzi, puțini câți au fost, batjocoriți și suspectați ca vai de ei! …”

      În acest context, gesturile de revoltă pură a celor doi eroi-pereche – Nela și Mitică – par mai sinucigașe, dar impresionante, pline de forță și de adevăr, ceea ce conferă frumusețea inegalabilă a cărții lui Băieșu, ”Balanța” – un simbol al nevoii de dreptate, fundamental umane, fără de care nu se poate trăi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here