George Marcu, Rodica Ilinca – Enciclopedia personalităților feminine din România

10

Prezentul episod al Enciclopediei, al 14-lea la număr, a ajuns la litera O și mi-a oferit bucuria de a afla lucruri noi despre doamnele cărora le-a fost dedicat acest capitol.

Dacă unele din episoadele parcurse ne-au făcut cunoștință cu cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare: Evdochia de Kiev (n. prima parte a sec.XV – d. 25 noiembrie 1467), (litera E), Maria de Mangop (1440-1477) și Maria Voichița (1457-1511), apoi cu fiica sa avută cu prima soție – Domnița Elena (Olena) (litera E) și chiar cu una din soacre – Doamna Despina Maria (litera D), iată că a venit și rândul mamei sale.

Presupun că sunt mulți cei care au auzit de ”Muma lui Ștefan cel Mare”, celebra poezie a lui Dimitrie Bolintineanu. Mama aceea care, în poezie, își trimitea energic și la modul patriotico-spartan feciorul rănit înapoi la luptă se numea OLTEA, versurile au fost inspirate de un fapt istoric pus în legătură cu înfrângerea suferită la Valea Albă-Războieni (1476) și relatat de doi cronicari medievali – Dimitrie Cantemir (în ”Istoria Imperiului Otoman”) și Ion Neculce (în ”O samă de cuvinte”). Iar alte detalii despre aceast personaj feminin care s-a născut (se pare) la începutul secolului al XV-lea, descoperite de mine din paginile Enciclopediei, sunt de-a dreptul surprinzătoare! Și anume că Oltea nu a avut un titlu nobiliar, nici înainte, nici în timpul domniei fiul său, Ștefan cel Mare (deci, era femeie din popor!). Dovada este că pe piatra ei tombală din mănăstirea Probota, ridicată de fiul său, Ștefan cel Mare, este înscris numai prenumele ei – Oltea, precedat de expresia comună ritului ortodox, ”roaba lui Dumnezeu”. Istoricii presupun că nu a fost căsătorită cu domnul Moldovei Bogdan II sau căsătoria lor nu a fost recunoscută. Dintr-o căsătorie anterioară (probabil), Oltea mai avea alți cinci copii, trei băieți și două fete (acestea din urmă au fost căsătorite cu boieri moldoveni). Un frate al Oltei, Vlaicu a fost dregător pârcălab în slujba atât a lui Bogdan II cât și a succesorului său, Ștefan cel Mare.

Și îm ciuda numelui (care te trimite cu gândul la râul Olt), mama lui Ștefan cel Mare era originară din zona Trotușului.

Ca atâtea alte doamne ale Evului Mediu românesc despre care am aflat din Enciclopedia de față, și viața Oltei a fost una zbuciumată, din pricina luptelor pentru tron din vremurile pline de incertitudine politică în care a trăit (cred că atunci a fi femeie și a te afla în preajma puterii nu era chiar o fericire). Oltea a trecut prin tragedia asasinării soțului ei, Bogdan II care a fost decapitat lângă Reuseni după care au urmat teama, fuga și exilul, alături de copii săi și alte rude, în Transilvania. De acolo s-a întors fiul său, Ștefan și a revendicat tronul Moldovei. Și a reușit. Dar partea aceasta de istorie cu siguranță o știți.

Avansând pe firul istoriei rămânem la categoria femeilor din zona puterii, și tot cu origini moldave – Maria OBRENOVICI (1835, Iași – 1876, Dresda). A fost amanta domnitorului Cuza și rivala soției acestuia, Doamna Elena. (litera E)

Maria era fiica logofătului Costin Catargi, numele de Obrenovici l-a dobândit prin căsătoria cu principele sârb Miloș Obrenovici cu care a avut un fiu, Milan, viitorul rege al Serbiei. Dar înainte de principe, primul ei soț a fost un general sârb. Ajunsă la curtea de la București cu un statut nu tocmai de invidiat, de refugiată în Țara Românească, s-a dovedit că Maria mai putea avea o șansă: ”mult mai tânără decât Doamna Elena, cochetă, inteligentă și având o figură încântătoare cu ochi fascinanți, făcea furori prin saloanele vremii. Cu bogate cunoștințe politice și de limbi străine acumulate la Curtea sârbă, l-a fermecat cu ușurință pe Cuza.” Legătura extraconjugală a lui Cuza cu Maria Obrenovici era de notorietate publică, din această relație s-au născut doi copii – Alexandru și Dimitrie – care au fost înfiați și crescuți de Elena Doamna (poate și pentru că ea nu i-a putut oferi lui Alexandru Ioan Cuza un principe moștenitor).

A fost iubire adevărată sau spionaj?! Poate un pic din fiecare în momente diferite, sau per total modul de viață a unei frumoase aventuriere. După unele surse, amanta lui Cuza i-ar fi ajutat pe complotiștii care l-au înlăturat pe acesta de la putere. Dar atunci de ce l-a însoțit ea pe Cuza în exil (atunci, în 1866, ea avea 31 ani)?!

Din 1870 Maria l-a părăsit pe fostul domn, acum grav bolnav, pentru a merge la Curtea de la Berlin, ca doamnă de onoare a Augustei, soția lui Wilhelm I. Moartea fostei principese Obrenovici, la Dresda, la vârsta de 41 de ani, rămâne învăluită în mister. A fost suicid din pricina cancerului de care suferea? Sau a fost asasinată pentru spionaj?

Dacă am corelat bine datele, Elena OTTETELEȘANU (n? București – 1888, București) a fost contemporană cu Maria Obrenovici. În Bucureștii anului 1861, în timp ce legătura extraconjugală a lui Cuza cu Maria Obrenovici era de notorietate publică, Elena, fiica marelui logofăt și vistiernic Iancu Filipescu, se căsătorea cu Ioan Otteteleșanu. Împreună, soții Otteteleșanu au primit în saloanele lor elegante toată protipendada Bucureștilor, călători străini, capete încoronate, dar și artiști sau scriitori. Adică ”tot ce avea un nume sau o situație în politică, în magistratură, în barou, în armată, în diplomație, în finanțe, în literatură, etc.” (Mă întreb dacă în intervalul 1861-1866 nu a trecut și Maria Obrenovici prin salonul doamnei Otteteleșanu, având în vedere că aici venea elita lumii bucureștene?!)

Cert este că în anul 1870, când Maria l-a părăsit pe fostul domnitor aflat în exil pentru un post la Curtea de la Berlin, doamna Otteteleșanu iniția acțiuni de caritate în folosul soldaților francezi răniți în Războiul franco-prusac. În timpul Războiului de independență al României (1877), Elena Otteteleșanu a organizat colecta de fonduri iar ”în salonul său au avut loc reuniuni unde membrele protipendadei bucureștene, intrate în Crucea Roșie, făceau bandaje pentru front.”

Fiind fără urmași și urmând dorința soțului ei, Elena a destinat prin testament marea avere a Otteteleșanilor pentru finanțarea unei instituții de educare a tinerelor fete, inaugurată în 1893 pe moșia sa de la Măgurele. (Mă gândeam că Măgurele este aproape și dacă mai poate fi văzut ceva din moștenirea filantropică a Otteteleșanilor. Conform informațiilor de pe site-ul Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Ilfov, în perioada comunistă, conacul care adăpostea Institutul de Fete ”Ioan Otteteleșanu” a fost transformat pentru a adăposti Institutul de fizică atomică de la Măgurele. De asemenea, aici puteți găsi imagini de epocă și alte detalii intersante despre acest obiectiv istoric.)

Cronologic mai apropiate de contemporaneitate dar, din păcate, trecute relativ recent în neființă, sunt trei doamne cu talente circumscrise lumii artelor:
– O sculptoriță – Iulia ONIȚĂ (1922, Dorohoi – 1987, București) – la Academia de Arte Frumoase din Iași l-a avut profesor pe Ion Irimescu (la scluptură). Din 1963 a predat la Facultatea de Arte Frumoase din cadrul Universității București. A cultivat mult portretistica deoarece a redat plastic, în bronz, numeroase personalități istorice sau contemporane feminine, de la Maria de Mangop la actrița Leopoldina Bălănuță. A lucrat și scluptură monumentală. În București poate fi admirată lucrarea sa intitulată ”Arhitectură” (1965) care este amplasată în Parcul Herăstrău. Dacă faceți o plimbare pe acolo, o puteți căuta și recunoaște după imaginea redată pe site-ul Administrației Monumentelor și Patrimoniului Artistic din Capitală;
– O creatoare de costume de teatru și film – Ileana OROVEANU (1925, Deva – 2005, București). În perioada 1953-1995 a participat la realizarea a 48 de filme artistice românești. Pentru întreaga activitate culturală a primit în anul 2000 Ordinul Național ”Serviciul Credincios” în grad de Ofițer;
– O scriitoare de romane polițiste – Rodica OJOG-Brașoveanu (1939, București – 2002, București). S-a înscris la Facultatea de Drept a Universității din București de unde, în anul 1956, a fost exmatriculată din motive politice (tatăl era ”antidemocrat și fost deputat liberal” iar ea simpatiza cu susținătorii revoltei antocomuniste de la Budapesta, din 1956). A urmat un stagiu ca muncitoare necalificată la o fabrică de medicamente, după care și-a reluat studiile, absolvind Dreptul la Universitatea din Iași, în 1967, când începe să profeseze avocatura. Primul roman, scris la insistențele soțului ei, actorul Cosma Brașoveanu, și publicat în 1971, s-a dovedit a fi un succes. Și un motiv pentru a schimba profesia în favoarea literaturii polițiste. A scris numeroase romane polițiste (dintre care am citit și eu câteva care mi-au plăcut) care i-au adus supranumele de ”Agatha Christie a României”.

George Marcu, Rodica Ilinca – Enciclopedia personalităților feminine din România
George Marcu, Rodica Ilinca – Enciclopedia personalităților feminine din România

10 COMMENTS

  1. În sfârșit, ai revenit ! Vă duceam dorul, ție și doamnelor tale ! Interesante date, ca de obicei. Sintezele tale sunt foarte utile, dragă Antoaneta.

    Zi frumoasă !

  2. Revin ! M-ar fi bucurat un buton de share pe Facebook și unul pe Google +. Ceea ce ai tu nu ajută la distribuirea articolului pe aceste rețele.

  3. Bine ai revenit !Interesanta postarea,completata de investigatiile tale; nu stiam mai nimic despre Doamna Oltea !
    Toate cele bune !

    • Multumesc, Naica draga!
      Am reluat activitatea… si eu de-abia asteptam sa scriu si sa public din nou!
      De citit am mai apucat dar de scris nu era loc, din pricina renovarii din casa, mutarilor si permutarilor de obiecte.
      Si ma bucur ca nu m-ati uitat din pricina pauzei!
      Enciclopedia ne rezerva multe informatii inedite, urmeaza litera P cu un numar mare de personalitati si ma voi stradui sa le prezint cat mai atractiv!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here