Etichetă: LITERA

Petru Dumitriu – Cronică de familie
Am terminat de ceva timp lectura volumelor 2 și 3 din “Cronică de familie” de Petru Dumitriu, parcurgând un roman-maraton al literaturii române, pentru că nu-mi amintesc să mai fi citit ceva din literatura autohtonă de asemenea întindere! Parcursul atât de lung și dens în ce privește narațiunea și numărul...
Petru Dumitriu – Cronică de familie
Cu greu aș fi crezut că în literatura românească clasică a mai rămas ceva remarcabil pe care nu l-am descoperit încă (nu mă refer neapărat la toate operele, ci la toate numele). Spun asta pentru că dintotdeauna mi-au plăcut clasicii. Cu majoritatea am făcut cunoștință prin intermediul programelor școlare...
Cormac O’Brien – Viețile secrete ale președinților americani
Datorită acestei cărți neconvenționale, ireverențioase (pe alocuri) dar întotdeauna surprinzătoare, cititorii vor înțelege la modul practic vorbele nemuritoare ale lui Clarance Darrow (1857 – 1938, celebru avocat american şi membru în conducerea Uniunii Libertăţii Civile Americane): ”Când eram copil, mi s-a spus ca oricine poate ajunge președinte. Încep să...